Judecător: Faptele comise de politicieni au o puternică rezonanţă socială

marți, 28 iulie 2015, 01:49
2 MIN
 Judecător: Faptele comise de politicieni au o puternică rezonanţă socială

Astfel motivează instanţa decizia de arestare preventivă a fostului ministru de Interne, Gabriel Berca.

Curtea de Apel Bacău a decis, în 24 iulie, arestarea preventivă a lui Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi primit 185.000 euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării. Judecătoarea Monica Vadana, care a dispus arestarea preventivă, arată în motivarea deciziei că faptele comise de politicieni au o puternică rezonanţă socială şi că înşelarea încrederii acordate duce la "erodarea democraţiei". Potrivit magistratului, "apărarea ordinii publice este pertinent şi suficient realizată dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică".

Magistratul a mai arătat că amploarea pe care au luat-o infracţiunile de corupţie în societatea românească, dar mai ales cele la nivel înalt, cum este cea pentru care este cercetat Gabriel Berca – suspectat că s-a folosit de calitatea de parlamentar pe care o avea la data faptei pentru dobândirea de sume de bani pentru a facilita interesul unei firme private -, "justifică faţă de societate un interes sporit, dar şi o tulburare în sânul acesteia". Potrivit judecătoarei, faptul că un senator săvârşeşte fapte de corupţie are o puternică rezonanţă socială, în contextul în care onestitatea persoanelor care exercita funcţii de demnitate publică este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actului de autoritate publică. Magistratul noteză în motivare că "înşelarea încrederii acordate conduce la erodarea democraţiei însăşi şi este necesar ca aceiaşi cetăţeni, prin intermediul organelor judiciare, să beneficieze de instrumente ferme care să dovedească voinţa şi determinarea statului de a se proteja de faptele de corupţie ale reprezentanţilor săi cei mai înalţi".

Potrivit anchetatorilor, Gabriel Berca, la data faptelor senator şi preşedinte al PDL Bacău, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primăria comunei Ardeoani, judeţul Bacău, iar instituţia trebuia să achite lucrările de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.
La începutul lunii iunie, UNPR anunţa că Gabriel Berca s-a înscris în formaţiune.

 

Comentarii