Judeţul va fi păzit împotriva viiturilor cu senzori instalaţi pe bani europeni în Ucraina

joi, 28 aprilie 2016, 01:54
2 MIN
 Judeţul va fi păzit împotriva viiturilor cu senzori instalaţi pe bani europeni în Ucraina

În Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa au fost instalate 20 de staţii de monitorizare a Prutului, în cadrul unui proiect european.


Iaşul este păzit de inundaţii din Ucraina. Un număr de 20 de staţii de monitorizare au fost instalate pe cursul superior al Prutului, în Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. „A fost o problemă să convingem Bruxelles-ul de necesitatea investiţiei, având în vedere că toate lucrările trebuiau făcute într-o ţară non-UE. Proiectul a fost însă realizat, iar prin intermediul lui se va şti cu o săptămână înainte dacă spre Iaşi se îndreaptă o viitură, gheţari sau un val de substanţe poluante. În total, proiectul s-a ridicat la o valoare de 9,3 milioane de euro“, a precizat directorul Administraţiei Bazinale a Apelor Prut-Bârlad (ABA), Petru Avram.

 

La nivelul ABA se află în curs de finalizare trei proiecte de investiţii pentru combaterea riscului de inundaţii. În afara staţiilor de monitorizare din Ucraina, a fost realizat un centru de intervenţie rapidă în zona Manta Roşie a Iaşului şi staţii de monitorizare pe cursul mijlociu al Prutului. În cadrul unui proiect în valoare de 231 milioane lei a fost realizată regularizarea Bahluiului pe teritoriul municipiului Iaşi, construirea unui canal de fugă şi acumulări pe râurile Bahlui şi Probota.

În amonte şi aval de Podu Iloaiei au fost amenajate două poldere pentru atenuarea viiturilor, iar pe Bahluieţ şi Probota, în amonte de Târgu Frumos, au fost amenajate acumulări nepermanente. Un set de hărţi de risc, aflat în curs de realizare, va completa sistemul de apărare a judeţului. Valoarea totală a proiectelor se ridică la aproximativ 300 de milioane de lei. Acestea vor ajuta la evitarea unor pagube posibile de 302 milioane lei.

Comentarii