O asociaţie de mămici prezintă avantajele scutecelor textile

Evenimentul se va desfăşura duminică seară, începând cu ora 18, în incinta Cabinetului Willing.

joi, 18 aprilie 2013, 01:50
2 MIN
 O asociaţie de mămici prezintă avantajele scutecelor textile

Părinţii şi viitorii părinţi pot afla informaţii utile despre avantajele folosirii scutecelor textile, prin urmare refolosibile, în favoarea pamperşilor. Informaţiile, dar şi sfaturile vor fi oferite în cadrul unui eveniment organizat de către un grup activ de mame, cunoscut sub numele de ParentIS.

 

Acesta va avea loc duminică seară, începând cu ora 18, în incinta Cabinetului Willing (din Str. Petru Poni nr. 1 bis). Întâlnirea constituie un prilej de a marca pentru prima dată la Iaşi „Săptămâna Scutecelor Textile”. Scutecele textile – lavabile, refolosibile – sunt o alternativă mult mai sănătoasă pentru copii şi, la un calcul mai atent, şi mai puţin costisitoare, în plus mai prietenoase cu mediul. La intalnirea de duminică vom discuta mai pe larg despre avantaje, dezavantaje, cheltuielile pe care le implică scutecele textile, ce tipuri sunt la ora actuală pe piata, probleme, soluţii. Bineînţeles, se vor putea vedea şi analiza pe îndelete câteva modele. Totul va dura probabil în jur de 2 ore, dar depinde şi de «public». Acest eveniment, ca toate evenimentele organizate de ParentIS, are ca scop strict furnizarea de informaţii – nu este o prezentare cu vânzare! -, iar intrarea este gratuită. Aşadar, aşteptăm părinţi, singuri sau împreună cu copii lor, viitori părinţi, prieteni, rude, pe oricine este interesat să afle mai multe despre scutecele textile”, a menţionat Alina Irimia, mămică şi membru ParentIS. Grupul a fost înfiinţat de câteva mamici care au găsit un numitor comun în dragostea pentru copiii lor şi în dorinţa de a-i creşte într-un mod cât mai sănătos. Pornind de la nevoia personală de a se documenta din surse de încredere, acestea au ajuns să organizeze evenimente prin care transmită informaţia la alţi părinţi interesaţi.

 

Comentarii