O asociaţie din Iaşi oferă sprijin refugiaţilor sirieni

miercuri, 11 septembrie 2013, 01:50
2 MIN
 O asociaţie din Iaşi oferă sprijin refugiaţilor sirieni

Străinii stabiliţi în Iaşi pot beneficia de servicii de asistenţă psihosocială şi consiliere, sprijin material, medical şi juridic din partea organizaţiei Alternative Sociale. Persoanele aflate într-o astfel de situaţie se pot adresa Centrului de informare şi consiliere (şoseaua Nicolina nr. 24, bl. 949, parter), unde specialiştii le vor asigura suport pentru accesul nediscriminatoriu la sistemul medical şi educaţional. De asemenea, în luna octombrie, Alternative Sociale va organiza în două şcoli din Iaşi – Grupul Şcolar „M. Sturdza“ şi Liceul Economic 2 – sesiuni de informare privind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor stabiliţi în România. Unităţile şcolare au fost alese întrucât printre elevi se află tineri provenind din ţări din afara Uniunii Europene. „Alternative Sociale continuă preocupările în domeniul integrării străinilor ţărilor terţe. În ultimii trei ani, peste 1.200 de străini din oraşul Iaşi au beneficiat de asistenţă din partea specialiştilor Alternative Sociale. Noi am facilitat dialogul acestora cu instituţiile cu care ei interacţionează atunci când ajung pentru prima oară în România, i-am informat despre drepturile lor, am organizat evenimente la care au fost prezentate discursuri motivaţionale, le-am oferit sprijin material pentru a depăşi problemle financiare cu care se confruntau, iar tinerilor le-am asigurat cursuri vocaţionale gratuite care să faciliteze integrarea acestora pe piaţa muncii din România“, a declarat Cătălin Luca, director executiv. Reprezentanţii asociaţiei au făcut menţiunea că printre migranţii care pot obţine sprijin se numără şi sirienii care au venit în ultimele luni în Iaşi ca urmare a conflictelor actuale din Siria.

Comentarii