PreEvent Fân Fest: ateliere, muzică, expoziţie şi film, la ArtHouse

joi, 25 iulie 2013, 18:42
4 MIN
 PreEvent Fân Fest: ateliere, muzică, expoziţie şi film, la ArtHouse
Evenimentul atipic, ce are loc sâmbătă, începând cu ora 16, are ca scop colectarea de fonduri pentru cea de-a opta ediţie Fân Fest, festival organizat, în Munţii Apuseni, pentru a sprijini comunitatea din Roşia Montană. Intrarea este gratuită, dar gazdele speră ca toţi vizitatorii să doneze cel puţin 10 lei, bani care urmează să fie direcţionaţi către comitetul de organizare Fân Fest.

Art House Central va găzdui, în această sâmbătă, un eveniment atipic, cu scopul colectării de fonduri pentru cea de-a opta ediţie Fân Fest. Festivalul a devenit tradiţional şi este organizat pentru a sprijini comunitatea din Roşia Montană, care se opune de peste 10 ani deschiderii celei mai mari mine aurifere de suprafaţă din Europa. Ediţia de anul acesta a festivalului de mediu, cultural şi activist va avea loc între 15 şi 18 august, în Munţii Apuseni. Până atunci, ieşenii pot intra într-o atmosferă similară la Art House Central, sâmbătă, de la ora 16. Intrarea este gratuită, dar gazdele speră ca toţi vizitatorii să doneze cel puţin 10 lei, bani care urmează să fie direcţionaţi către comitetul de organizare Fân Fest.
 
Programul PreEvent-ului de la Iaşi va debuta cu prezentarea echipei “Travel for a cause”, formată din trei tineri care vor să îi convingă pe europeni că proiectul minier de la Roşia Montană trebuie oprit. Printre ei se numără şi Radu Păltineanu, născut în Iaşi, student la Universitatea McGill din Canada, aflat într-un schimb universitar în Copenhaga. “Împreună cu ceilalţi doi parteneri de călătorie (n.r. – basarabeanca Elena Vanica şi canadianul Sophian Guidara) am parcurs deja mai mult de jumătate din traseul propus în călătoria noastră de 5500 de km. Pe 25 iulie intrăm în ţară şi pe 27 vom organiza împreună cu asociaţia Mai Bine o prezentare legată de călătoria noastră şi, evident, de Roşia Montană”, a detaliat Radu. Iniţiativa tânărului a venit după ce a participat în Danemarca la ziua dedicată Roşiei Montane. Deşi auzise despre proiectul minier, nu cunoştea nimic despre impactul negativ pe care îl poate avea asupra mediului încojurător şi a comunităţii din zonă. „Cred că oamenii de acolo şi faptul că o întreagă comunitate riscă să dispară mă motiveză pe mine şi pe cei doi coechipieri cel mai mult. Am vrea, în primul rând, ca oamenii să conştientizeze faptul că acest proiect minier este unul de relativ scurtă durată. Deşi compania canadiană încearcă să-l prezinte ca pe un proiect salvator al micii comunităţii din Apuseni, el nu va dura mai mult de 14 ani. Ceea ce va rămâne după va presupune mai mult şomaj, patru munţi săpaţi şi o comunitate divizată de intrigi şi interese meschine”, menţiona Radu Păltineanu în luna mai, înainte de demararea campaniei şi de parcurgerea traseului Danemarca – Suedia – Åland – Finlanda – Estonia – Rusia – Ucraina – Crimeea – Transnistria – Republica Moldova – România.
 
În cadrul evenimentului de sâmbătă, de la ora 17, vor fi organizate patru ateliere inedite. Atelierul de stencil se adresează celor care doresc să afle care sunt cele mai bune materiale pentru a realiza un stencil şi cum se poate realiza unul într-un timp cât mai scurt. “Fiecare are libertatea de a crea orice mesaj folosind şabloanele pregătite sau să creeze un desen inedit. Fie că îl vei folosi pentru a-ţi personaliza tricoul, fie că ai de pictat un perete numai de tine ştiut, şabloanele realizate pe parcursul atelierului pot fi luate apoi acasă şi folosite pe propria răspundere”, au explicat organizatorii. La atelierul de dream catcher sunt aşteptaţi ieşenii pasionaţi de alte culturi şi de simboluri, iar lecţia de creaţie grafică predată de Papergirl este potrivită pentru persoanele creative, care vor să se manifeste prin desen. Atât copiii, cât şi părinţii sunt aşteptaţi la atelierul de educaţie gastronomică, în cadrul căruia vor înţelege mecanismele care reglează alegerile, consumul de hrană şi alimentaţia de zi cu zi. De la ora 20, participanţii la manifestare vor urmări filmul documentar “Vâlva neagră din Roşia Montană”, peliculă ce prezintă două zone din Europa măcinate de problematica aurului în vremea crizei – Grecia şi România. PreEvent-ul pentru Fân Fest se va încheia cu o petrecere, după ora 22.

Comentarii