Primul caz de nou-născut într-o familie de refugiaţi relocată în România din Grecia

miercuri, 05 octombrie 2016, 22:56
1 MIN
 Primul caz de nou-născut într-o familie de refugiaţi relocată în România din Grecia

Primul bebeluş născut în România într-o familie de refugiaţi relocată din Grecia a venit pe lume la Rădăuţi. Copilul este perfect sănătos şi urmează să fie înregistrat drept cel mai tânăr solicitant de azil din România.

Mattia a venit pe lume la spitalul din Radauti, judeţul Suceava, prin cezariană. În ultimele două luni, de când părinţii lui sunt cazaţi la Centrul pentru Solicitanţii de Azil din oraş, sarcina a fost urmărită de medicii de aici.

Mattia a avut noroc. S-a născut într-un mediu liniştit, departe de bombardamente şi teroare. Mama lui, iraniană, era gravidă când a decis să fugă de război împreună cu soţul său irakian. Au avut de înfruntat un drum lung şi extrem de riscant.

stiri.tvr.ro

Comentarii