Tartuffe: un spectacol pentru actori

Tartuffe este un spectacol despre impostură, despre impostura ideologică, despre impostura umană; despre a nu te lăsa orbit de iluzia albului ori a negrului/ a dreptei ori a stângii într-o Românie în care toate acestea de mai sus şi multe altele sunt permise. Fiinţa umană nu poate exista în afara oricărei ideologii; preconcepţiile care compun o ideologie îi dirijează din umbră modul de a gândi şi de a acţiona. Mai grav este însă atunci când o ideologie având consecinţe grave în practică se substituie întregii personalităţi a individului, caz în care avem de a face cu dogmatism, extremisme, imbecializare. Categoriile expuse de Molière (credulul, victima ideologiei dominante, masele, în mare măsură dependente de direcţia ideologiei impuse şi farseurul politic) şi mesajul (demascarea oricărei mascarade este urmată întotdeauna de o alta şi mai cruntă) sunt universale. Natura umană este redată în ceea ce o caracterizează şi interesează în acest context: pe de o parte, capacitatea de disimulare, pe de altă parte, încrederea fără discernământ în politicienii ofertanţi.

Având în vedere finalitatea lor, spectacolele de teatru pot fi pentru public (cazul cel mai evident – performance interactiv), pentru actori (de evidenţiere a calităţilor dobândite de artişti până într-un anumit moment) sau de regie (cu accent pe viziunea regizorală originală). Tartuffe în regia lui Vlad Massaci este un spectacol pentru actori (chiar dacă are mesaj şi concepţie regizorală). Sub acest aspect, Puşa Darie e catalizator scenic (într-un rol secundar notabil), Delu Lucaci şi Andrei Sava încearcă, fiecare, noi ipostaze actoriceşti, Doru Aftanasiu îşi exersează din nou latura umană, într-un exces de ”omenesc, prea omenesc”, Andreea Boboc ajunge la un echilibru între cele două tipuri opuse de feminitate pe care regizori diferiţi i-au cerut de-a lungul timpului să le întruchipeze, Petru Ciubotaru şi Georgeta Burdujan excelează, fiecare pe cont propriu, în roluri mici, bine individualizate după particularităţile de joc ale fiecăruia, Ionuţ Cornilă redistribuie tot arsenalul artistic de până acum într-un personaj ce se vrea detestabil, parodiind hitlerismul şi slăbiciunile spiţei masculine, nu în ultimul rând ipocrizia umană (minciuna faţă de tine însuţi este un stadiu iremediabil).

Se lucrează în permanenţă pe două niveluri: decorul e împărţit în două (o zonă luminoasă, în cea mai mare parte de figuraţie domestică şi o alta întunecată, demarcată vădit de cealaltă prin vopsirea la jumătate a panoului de background, prin luminaţie mai slabă şi coloritul închis al mobilierului – de proiecţie involutivă a unor figuri demonico-celeste); dramă şi comedie; gravitate şi ilar; seriozitate şi parodie; tradiţie (textul rostit de actori este în versuri) şi actualizare (vestimentaţie, mijloace regizorale). Într-o zonă a intervalului au loc principalele confruntări dintre personaje (Tartuffe-Elmire, Mariane-Valère, Orgon-Orgon/ sinele cu voinţa amputată). Trecerea este una de la valoare încremenită în tipare la degradarea valorilor; schimbările sistemelor de valori sunt necesare, dar atenţie – ce fel de ideologii îmbrăţişăm?

Televizorul, principala modalitate de spălare a creierului, rămâne reprezentat în mod retrograd printr-un radio de unde Orgon schimbă muzica după bunul plac, până în momentul când ajunge o marionetă în mâna celui căruia i s-a dedicat fără reţinere; la final, noul discurs căruia îi este gata să se dăruiască în acelaşi mod este întrerupt printr-o tavă trântită brutal pe masă. În casa lui Orgon, servitoarele au mai multă materie cenuşie decât stăpânii; raportul mamă-fiu este unul de protecţie exagerată, dar şi de sclavaj mintal; raporturile soţ-soţie ori soţ-copii sunt formale; devotamentul şi pasiunea mentală a lui Orgon se îndreaptă asupra unui om care personifică o idee, nu contează care (impresionistica religioasă este reinterpretată ca preluare a unei ideologii). Tinerii din ziua de azi preiau cu mare uşurinţă orice fenomen nou apărut (de la emo la hipster ş.a.m.d.), ceea ce mi se pare cel puţin dezastruos. Să nu uităm că cei mai fervenţi apărători ai nazismului au fost tineri, care odată îndoctrinaţi, au luptat până la capăt împotriva americanilor.

(Tartuffe de Molière, regia: Vlad Massaci, distribuţia: Georgeta Burdujan, Doru Aftanasiu, Andreea Boboc, Dumitru Florescu, Delu Lucaci, Andrei Sava, Dumitru Năstruşnicu, Ionuţ Cornilă, Puşa Darie, Petru Ciubotaru, Gelu Zaharia, Antonella Cornici, Andreea Spătaru, scenografia, light design: Andu Dumitrescu, premiera: 16-17 octombrie, Sala Mare, TNI)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală