Un exerciţiu de solidaritate

În urmă cu aproximativ zece zile apărea pe site-ul revistei „22” un text intitulat Protestul jurnaliştilor împotriva practicilor degradante din presă. Se cerea acolorespectarea standardelor profesionale şi se făcea un apel la condamnarea unor practici precum insulta, calomnia, violenţa de limbaj, trivialitatea, minciuna, manipularea etc. La un moment dat se preciza că, dacă astfel de păcate nu sunt apanajul exclusiv al unor ziare şi posturi TV, totuşi responsabili de cele mai grave derapaje sunt câţiva jurnalişti de la Antena 3. Urma o lungă listă de semnături, multe dintre ele aparţinând unor ziarişti şi publicişti de prestigiu şi de o indubitabilă integritate morală.

Că acest demers a stârnit reacţia vehementă (într-un registru suburban previzibil) a unor organe de presă apropiate Antenei 3 (cum ar fi site-ul Cotidianul) nu e de mirare. Surprinzătoare sunt alte luări de poziţie, care apar uneori unde nu te aştepţi. Am avut parte, astfel, de savante consideraţii privind deosebirile dintre „gazetari” („jurnalişti”) şi „publicişti”, precum şi despre îndreptăţirea unora sau altora de a semna o scrisoare de protest. Mărturisesc că finalitatea acestor subtile distincţii îmi scapă şi nu văd, oricum, ce relevanţă au pentru respectivul demers. De altfel, cred că numeroase personaje care populează mass-media din România scapă oricăror determinări şi clasificări. Unde să-l încadrăm pe un ins numit Florin Condurăţeanu, care se adresează moderatorilor şi publicului, la fiecare intrare în platou, cu un sonor „vă pup pă suflet?” Dar pe „expertul” Mugur Ciuvică, omul priceput în toate, mereu pus pe harţă şi demonstrând o inegalabilă vigilenţă în demascarea duşmanilor? Identitatea incertă pare să fie, la noi, marca distinctivă a multor protagonişti ai emisiunilor de televiziune.

Un ziarist de mare notorietate a declarat că el este în principiu de acord cu protestul însă nu-l semnează deoarece derapajele semnalate sunt proprii tuturor televiziunilor şi nu doar Antenei 3. În consecinţă, a adăugat domnia-sa, a refuzat de mai multă vreme orice contract cu vreun post TV. Ceea ce a omis să spună reputatul ziarist este că are numeroase intervenţii pe diferite canale, încât problema contractului de muncă devine, totuşi, una secundară. Altcineva, un scriitor foarte înzestrat, care publică la o revistă umoristică, deşi este complet lipsit de umor, tranşează brutal dezbaterea şi spune că orice gest e inutil atâta vreme cât Răul Absolut (citeşte: Traian Băsescu) nu e tăiat din rădăcină. Un maniac al cifrelor a numărat câte persoane lucrează la TVR, câte la alte posturi de televiziune şi a ajuns la concluzia că numărul semnatarilor protestului e prea mic faţă de numărul ziariştilor români în viaţă. În fine, obiecţia cea mai vizibilă a fost că protestul e părtinitor deoarece el viza excesele numai ale unei părţi, cealaltă (B1TV, Evenimentul zilei) fiind la fel de vinovată şi de condamnabilă.

Acest principiu al echivalenţelor este şi fals şi nociv. A fost folosit pentru a împiedica o judecată corectă sau pentru a ascunde nişte realităţi dramatice. După apariţia Cărţii negre a comunismului, nostalgicii s-au mobilizat şi au publicat Cartea neagră a capitalismului. Cum ar veni, comunismul şi capitalismul au produs dezastre similare şi au comis crime comparabile (oricât ar părea de absurd, această teză imbecilă are şi la noi adepţi; vezi pe această temă un foarte bun articol al lui Sorin Bocancea, „După 25 de ani, despre comunism în România”, în revista Timpul, ianuarie a.c.). Acelaşi tip de gândire perversă încearcă să pună un semn de egalitate între Uniunea Sovietică şi Statele Unite, în ideea că „războiul rece” a condus la comportamente identice (propagandă, agresivitate, manipulare etc.). A susţine aşa ceva înseamnă a ignora teribilul mecanism de represiune şi de îndobitocire pe care l-a pus în mişcare ideologia comunistă şi a trata cu nepermisă uşurinţă importanţa salutarului reflex de apărare pe care l-a avut lumea liberă. Dar ca să revenim la ale noastre: de ce în textul protestului este menţionată explicit Antena 3? Simplu: pentru că acolo s-au văzut cele mai respingătoare murdării, cele mai ticăloase atacuri la persoană, cele mai sfruntate minciuni, cele mai veninoase campanii de denigrare, cele mai lipsite de scrupule operaţii de manipulare. Desemnarea expresă a Antenei 3 nu înseamnă „albirea” celorlalte posturi. Dar postul trustului Intact reuşeşte trista performanţă de a bate toate recordurile în ce priveşte infestarea morală.

Faptul că un astfel de post are audienţă este o sfidare la adresa bunului simţ. Acesta este, în definitiv, sensul protestului găzduit de revista „22”: o invitaţie la un exerciţiu de solidaritate în faţa (reiau o formulă cândva celebră, dar iată că istoria se repetă) „spiritului primar agresiv”.