VIDEO/ FOTO Ateneul Tătăraşi pus în pericol de scânteile de la o sudură. A ars o parte din acoperiş

joi, 30 octombrie 2014, 14:35
3 MIN

Au ars 100 metri pătraţi din acoperiş. Nu au fost victime.

Un incendiu de proporţii a izbucnit ieri la Ateneul Tătăraşi, din cauza unui muncitor care efectua lucrări la acoperiş. Potrivit primelor informaţii, flăcările au pornit de la scânteile sudurii pe care muncitorul o făcea la acoperiş. Flăcările au cuprins partea laterală a imobilului în jurul orei 13.30, apoi au urcat spre vârful construcţiei. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţa locului două speciale mai întâi, apoi două ambulanţe SMURD pentru victime, dar acestea din urmă nu au fost necesare.

În schimb, numărul autospecialelor a fost suplimentat cu o autoscară, pentru ca incendiul să fie stins de sus. Pompierii au început să decoperteze partea laterală a acoperişului şi au reuşit să lichideze incendiul în trei ore. La ora 16 încă ieşea fum din acoperişul imobilului. Repre­zentanţii pompierilor au precizat că deocamdată nu ştiu care a fost cauza incendiului. „Nu ştim ce a cauzat incendiu. Fa­cem cercetări şi va fi stabilită cauza cu precizie în urmă­toarea perioadă. Au ars 100 metri pătraţi din acoperiş”, a precizat Silvia Bolohan, pur­tător de cuvânt al ISU.

În schimb, directorul Ateneului a precizat că flăcările au izbucnit de la scânteile căzute de la sudura unui muncitor care lucra la modernizarea imobilului. Mun­citorii unei firme de construcţii desfăşurau lucrări de reparaţie a clădirii, care era placată pe exterior cu bucăţi de gresie prin care se infiltra apa. „Muncitorul suda, nu îmi dau seama exact cum a pornit, dar el susţine că flacăra s-a aprins mai încolo de locul unde lucra el în momentul respectiv, pro­babil de la o scânteie. Aştept să vedem exact ancheta de la pompieri, să vedem ce material s-a inflamat“, a declarat directorul Liviu Brătescu.

Acesta a declarat că lucrările de reparaţie a acoperişului erau realizate în proporţie de 95% şi trebuiau să fie gata săptămâna viitoare. „Acoperişul a fost făcut la Ateneu cu gresie de exterior şi aveam mereu infiltraţii de apă. Am primit bani din bugetul Primăriei pentru a realiza această lucrare de a îndepărta gresia, pentru că infiltraţiile erau destul de serioase“, a adăugat directorul Ateneului. Conform estimărilor acestuia, a ars peste o treime din acoperiş, însă directorul susţine că nu a fost nimeni în pericol la momentul aprinderii, pentru că nu se afla nimeni în clădire.

Spectacolul care trebuia să aibă loc astăzi va fi anulat, ur­mând a fi reprogramat după ce conducerea Ateneului va putea evalua extinderea pagubelor. (Andrei DÎSCĂ, Cătălin HOPULELE)

 

Comentarii