De Business

Punem punctul pe știi

800 de angajati de la Terom ar putea fi concediati in decembrie

marți, 08 noiembrie 2005, 00:00
1 MIN
 800 de angajati de la Terom ar putea fi concediati in decembrie

Luna decembrie debuteaza cu disponibilizari la Terom. Potrivit lui Mihai Orzan, directorul general al societatii iesene, luna viitoare vor intra in somaj aproximativ 800 de angajati de la combinatul iesean. „In prima etapa vor fi disponibilizati aproximativ 800 de salariati, urmind ca restul de 300 de angajati sa plece in luna mai a anului viitor“, a explicat Orzan. Vasile Cernesu, liderul de sindicat de la Terom, sustine insa ca nu s-a stabilit un plan concret de disponibilizare, iar in plus, Guvernul nu a publicat ordonanta care prevede acordarea de venituri compensatorii persoanelor care vor fi disponibilizate de la Terom. „Din cite stiu eu, azi (n.r. – ieri) sau miine (n.r. – azi) urmeaza a se publica Ordonanta. Din negocierile purtate cu cei de la Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului toti salariatii vor fi disponibilizati intr-o singura etapa. Legea prevede ca disponibilizarile vor fi aplicate in termen de 60 de zile de la publicarea Ordonantei in Monitorul Oficial“, a declarat Cernescu.
Planul de restructurare intocmit de seful combinatului de fire sintetice prevede ca din cei 1.850 de salariati sa mai ramina circa 750 de angajati. De preluarea fabricii iesene s-au aratat interesati consortiul format din Rega Textile Buro Germania si Bi.Va.Fil Italia si Stefan Vuza, omul de afaceri care detine si societatea Iasitex. Ambii investitori au depus la AVAS scrisorile de intentie pentru preluarea combinatului de fire sintetice, insa Vuza doreste achizitionarea Terom-ului doar la pachet cu Moldosin Vaslui. (Dan MINDRUTA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii