Bivolaru a cazut. Vadim Tudor nu se pregateste

Dupa incercari repetate si esuate, puterea si o parte a opozitiei au ajuns, pina la urma, la un rezultat in chestiunea Bivolaru: deputatul a ramas fara imunitate, ieri, prin vointa partidului care i-a acordat protectie pina acum, PDSR.
Probabil ca evenimentul – pentru ca ridicarea imunitatii unui parlamentar PDSR este un eveniment – i-a indemnat pe unii politicieni, printre care s-a numarat si Valeriu Stoica, sa creada ca drumul este deschis si in chestiunea Vadim Tudor. Insa probabil ca nu va fi atit de usor sa ii fie ridicata imunitatea presedintelui PRM.
PDSR, cheia ridicarii oricarei imunitati in actuala configuratie a Parlamentului si cu actualele Regulamente ale celor doua Camere, a avut o motivatie de a accepta un final in cazul Bivolaru. Fostul partid de guvernamint da semne, dupa mineriada cinci, ca incearca sa isi spele imaginea de partid rosu: semneaza pentru stabilitatea democratiei si pare a se deplasa ceva mai la dreapta in politica economica. Mai mult, isi sacrifica un deputat, votind la vedere, desi procedura era secreta, pentru ridicarea imunitatii lui Gabriel Bivolaru.
Bivolaru a fost, timp de un an si sapte luni, model de parlamentar care foloseste imunitatea pentru a scapa de justitie. In acest rastimp, Parchetul i-a adunat, bucata cu bucata, un dosar pe masura timpului scurs, Bivolaru ajungind sa fie acuzat de falsificare de monede sau de alte valori si punerea in circulatie a valorilor falsificate, inselaciune savirsita prin mijloace frauduloase, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals, fals in inscrisuri sub semnatura privata. Toate aceste infractiuni au cauzat Bancii Romane de Dezvoltare, in intervalul 1992-1996, o paguba de peste 250 miliarde de lei, in sume actualizate. Imaginea de corupt a lui Bivolaru, sustinuta din plin de documentele Justitiei, a fost, se pare un argument suficient pentru ca PDSR sa renunte la a-l mai proteja.
Asa cum deja declara, unii ar putea crede ca ridicarea imunitatii lui Gabriel Bivolaru reprezinta un pas catre reforma morala a politicienilor. Daca e asa sau daca nu cumva a fost calculul politic al unui partid interesat in a renunta la piatra legata de git, ramine de vazut atunci cind proba va fi ridicarea imunitatii lui Vadim Tudor.
Aceasta pentru ca cei doi nu sint de aceeasi natura si acelasi calibru, iar interesele clasei politice in chestiunea existentei lor ca entitati politice sint diferite.
Pentru oricine, Bivolaru poate fi, daca nu deja si este, un infractor, un tunar de miliarde. Sfera sa infractionala este delimitata strict la domeniul economic, iar ca status politic este un simplu deputat, de care partidul se poate dispensa relativ usor: in economia echilibrului putere-opozitie, un parlamentar este cantitatea care poate fi neglijata, atunci cind acesta afecteaza interesele de partid pe termen lung.
Corneliu Vadim Tudor are o alta situatie: este lider de partid, cu o cota importanta din electorat si, deci, reprezinta ceva in politica romaneasca. Politicianul Vadim Tudor nu poate exista in sine, pentru ca unui politician ii este necesar un electorat cu o masa critica suficienta pentru a intra in Parlament. Daca se face vinovat de ceva, se face vinovat de infractiuni apropiate de instrumentele politicului, asa cum este el definit acum in Romania. Vadim se face vinovat de a practica un altfel de politica, ceea a insultei, a calomniei si a limbajului grobian, care aduce ceva voturi, in lipsa unei oferte politice serioase. Si poate sa faca asa ceva pentru ca statutul parlamentarului roman il plaseaza deasupra legii.
Insa, ca si prietenul sau Miron Cozma, C.V. Tudor nu ar reprezenta nimic daca nu ar exista acea parte de electorat care il sprijina. Iar a-l condamna pe C.V. Tudor pentru performanta sa politica, oricit ar fi de departe de standardele civilizate, poate echivala cu tranchilizantul care elimina simptomul, dar nu si cauza.
Pentru existenta lui C.V.Tudor ca personaj politic se fac vinovati atit PDSR, cit cei din actuala coalitie, prin cei noua ani de guvernare ineficienta, care au creat, prin promisiuni facute aiurea, asteptari niciodata transformate in realitate. Eliminarea lui Vadim Tudor ar aduce, practic, eliminarea barometrului anormalitatii, pentru ca nivelul popularitatii sale este o imagine a performantelor politice ale celor care acum sint sau au fost la putere. De aceea, chestiunea Vadim Tudor reprezinta o miza mult prea mare pentru a fi tratata in maniera Bivolaru, astfel incit liderul PRM ar putea ramine in continuare in Parlament. (Sergiu UNGUREANU)
Strategia "Vasile"
Inaintea summitului NATO de la Madrid, din 9-11 iulie 1997, principalele critici aduse de analisti oficialilor din Romania s-au axat pe lipsa de coordonare in strategia de aderare abordata. De exemplu, pe de o parte, ministrul de Externe miza pe "aderare sau nimic", in timp ce Presedintia si premierul negociau, in timpul vizitelor externe, variante alternative cit mai avantajoase in caz de neaderare. Pe de alta parte, in timp ce diplomatia condusa de Adrian Severin si-a axat strategia pe Statele Unite, ultimii au mizat orbeste pe sustinerea Frantei si a statelor din flancul sudic al NATO, ignorind pozitia celorlalti membri importanti, cum ar fi SUA sau Germania. Rezultatul s-a vazut: o perceptie haotica asupra tarii noastre, care spera la o ipotetica dezbinare, vizavi de largire, in interiorul NATO, si care, evident, s-a soldat cu un esec pe masura.
Peste o luna, la Washington, va avea loc cel mai important summit al NATO din ultimii ani. Este adevarat, deja nimeni nu se mai asteapta la un anunt favorabil in ce priveste aderarea tarii noastre. Aceasta nu inseamna insa ca reuniunea nu este importanta pentru oficialitatile din Romania. Chiar si o declaratie favorabila, cuprinzind promisiuni vagi, ar fi un succes pentru noi, in conditiile in care largirea NATO nu pare deloc de actualitate pentru membrii Aliantei. Sa vedem insa daca, in privinta abordarii temei de catre tara noastra, s-a schimbat ceva fata de acum doi ani.
La sfirsitul saptaminii trecute, la Sinaia, a avut loc o intrevedere intre premierul Radu Vasile si omologul sau bulgar, Ivan Kostov. La finalul acesteia, cei doi oficiali au decis ca Romania si Bulgaria sa redacteze o scrisoare de intentie comuna ce va fi adresata participantilor la summitul NATO de la Washington. Decizia este absolut surprinzatoare, in conditiile in care, la summitul de la Madrid, Romania si Slovenia erau nominalizate, in documentul oficial elaborat de reuniune, ca fiind principalele candidate la urmatorul val de extindere a Aliantei. In ciuda evolutiilor din ultimul an, o alaturare a tarii noastre cu Bulgaria, stat care, la summitul NATO de la Madrid, nu intra in absolut nici un calcul de extindere, ar putea fi extrem de paguboasa.
La ultimul summit al NATO, categoriile de aderenti erau urmatoarele:
categoria I – Romania si Slovenia
categoria II – statele baltice: Letonia, Lituania, Estonia
categoria III – Slovacia si Bulgaria
In ultimul timp insa, o serie de evenimente au schimbat oarecum lucrurile. Este vorba, in principal, de conflictul din Kosovo, care a dovedit incapacitatea actualei formule a NATO de a gestiona criza, precum si de alegerile parlamentare din Bulgaria si Slovacia, sustinerea din ce in ce mai puternica a scandinavilor pentru statele baltice si evolutia economica negativa a Romaniei.
In ce sens au schimbat toate acestea lucrurile? Daca pina de curind se vorbea despre o extindere a NATO cu Slovenia si un stat baltic, in ultimul timp s-a impus varianta ce cuprinde Bulgaria si/sau Romania. Membrii NATO par sa fi constientizat ca zona fostei Iugoslavii va ramine, multi ani de aici inainte, un adevarat butoi de pulbere. In acest context, aderarea la NATO a Romaniei sau Bulgariei, in viitor, este o necesitate. Problema care se pune acum este capacitatea unuia din aceste state de a face fata unei eventuale aderari. Deocamdata, nimic nu recomanda pe nici unul. Insa considerentele strategice pot precumpani, cum s-a dovedit in cazul Turciei.
Revenind la decizia luata de Radu Vasile, de a semna o scrisoare comuna cu Bulgaria, trebuie sa mergem pe doua variante: fie gestul face parte din strategia haotica a oficialilor romani, fie este o intentie oarecum calculata, bazata pe anumite informatii din interiorul NATO referitoare la serioasa candidatura a Bulgariei.
Chiar si in acest din urma caz, decizia ramine tot discutabila. Strategic, tara noastra are, in mod cert, mai multe atuuri pentru aderare. Armata romana este mult mai performanta, iar, pe de alta parte, bulgarii fiind slavi, acest lucru ar putea resuscita puternic adversitatea Rusiei in cazul unei posibile declaratii binevoitoare a NATO. Din aceasta perspectiva, o alaturare a Romaniei si Bulgariei nu ne poate fi decit extrem de dezavantajoasa.
Cit despre primul caz, mult mai probabil de altfel, adica acela ca declaratia face parte din eforturile heirupiste si haotice de aderare, nici nu mai are rost sa discutam. (Claudiu RAUS)