Crima ca pedeapsa

Pentru prima data in Romania, un lider sindical este asasinat. Virgil Sahleanu, de acum fostul presedinte al sindicatului din intreprinderea metalurgica Tepro, a fost injunghiat in fata blocului, cu cinci lovituri profesioniste de cutit, in timp ce se indrepta spre serviciu. Un eveniment pe cit de tragic, pe atit de invaluit in mister. Premiera acestui fel de crime a facut insa ca tot premiera sa fie si modul de a reactiona al multor preopinenti.
A face acum speculatii in legatura cu autorii, efectivi sau morali, ai acestei crime este cel putin inutil. De altfel, nu ne vom propunem, si nici n-am putea, sa elucidam aici acest aspect. Insa modul in care percepem, fiecare dintre noi, un astfel de eveniment poate fi foarte important.
Perceptia publica, oricit de diferentiata ar fi, depinde esential de doi factori, in astfel de cazuri: reactia autoritatilor si reactia liderilor de opinie. Pentru unii dintre noi, a murit un om, pentru altii, a murit un coleg, pentru altii, un prieten, pentru altii, poate un dusman, iar pentru altii, nu s-a intimplat nimic. Peste toate acestea, exista insa riscul ca imaginea despre ceea ce se intimpla in Romania in ultimii ani, in perceptia multora, sa fie una de haos total, in care crimele tin loc de aplicarea legii. Este sau nu asa? Depinde.
Este regretabil ca acest eveniment tragic a facut ca unii lideri locali de opinie sau unii proprietari de institutii media sa dea curs unor reactii emotionale total neadecvate. Indiferent ce s-ar intimpla, a injura pe post, in direct, democratia, a culpabiliza toate autoritatile statului, la gramada, pentru aceasta crima, a face apel la punerea miinilor pe arme pare totusi prea exagerat. Si nu numai.
Cita vreme nu exista nici cea mai putin elocventa proba, a acuza, chiar si voalat, FPS sau pe patronii cehi de la Tepro ca fiind in spatele acestei crime poate fi o supozitie lansata de cineva la o bere, intre amici. A face insa acest lucru in plenul Parlamentului, asa cum, mai mult sau mai putin, a facut-o senatorul PDSR de Iasi Ion Solcanu, este foarte grav si cel putin iresponsabil. Intr-o tara cu o justitie normala, o astfel de afirmatie, daca s-ar dovedi nefondata, l-ar putea costa pe autor chiar si libertatea.
Trebuie totusi sa admitem ca, adesea, evenimente cu mare incarcatura emotionala au produs reactii neasteptate, chiar opuse bunului simt, din partea multor personalitati cu mare impact la opinia publica. Desi de inteles, aceste mod de a reactiona nu este totusi cel normal. Spre deosebire de evenimentele mai banale, speculatiile care se fac in astfel de momente lasa urme mult mai adinci in memoria noastra.
Reactia initiala, pur emotionala, a unui important sef de ziar din Bucuresti, la inceputul conflictului din Kosovo, a avut ca efect influentarea decisiva a mii de romani, poate ei insisi lideri de opinie in cercul lor. Ulterior, seful de gazeta a recunoscut, e drept, cit mai discret, ca a gresit oarecum. Poate insa cineva garanta ca auditoriul a facut la fel?
Pe de alta parte, si tocmai din cauza speculatiilor grave care se fac, organele abilitate trebuie sa-si faca din plin datoria, si aceasta cit mai repede cu putinta. Orice aminare sporeste speculatiile orientate spre politica. Deocamdata, nu putem decit sa speram ca anchetatorii vor fi tot timpul sub o presiune suficient de mare a opiniei publice incit sa nu ne facem griji ca nu se vor mobiliza exemplar. In caz contrar, va fi grav pentru oricine dintre noi, indiferent daca l-a cunoscut sau nu pe Virgil Sahleanu. A ne grabi sa punem toate relele pe spatele vietii politice nu este numai neproductiv, dar si daunator.
Sarmana fetita a liderului sindical de la Tepro, in virsta de doar 13 ani, a ramas orfana si, probabil, nu va putea intelege niciodata pe deplin de ce a trebuit sa moara tatal ei. Fiul sau, care urma sa aiba nunta miine, va ramine marcat pe viata in urma acestei violente crime. Peste ani insa, poate ca ei vor avea macar multumirea sa traiasca intr-o tara in care crima in plina strada sa fie doar subiect de filme. Amara consolare, intr-adevar, chiar si pentru noi toti. (Claudiu RAUS)