Democratia muncitoreasca

In ultimul sondaj de opinie al CURS, la intrebarea "Credeti ca in tara noastra lucrurile merg intr-o directie buna sau gresita?" o majoritate zdrobitoare (69%) raspunde ca directia este gresita. Doar 10% dintre cei intervievati admit ca directia este buna, in timp ce 21% nu stiu sau nu pot aprecia. Interesant este ca la aceasta intrebare care priveste in mod clar viitorul, strategia, cei mai multi raspund gindindu-se la prezent: la nivelul de trai, la politica gresita a guvernantilor, la dezastrul economiei, la somaj, la dezinteresul conducatorilor fata de populatie, la coruptie etc. Exista o multime de alte exemple in cadrul sondajului care arata dominatia apasatoare, obsedanta, a prezentului asupra viitorului. Iar prezentul este caracterizat, de cei chestionati, exclusiv in termeni catastrofici (dezastru, saracie, stare proasta, haos, stare grea, dezordine, nesiguranta, coruptie).
Prin urmare, pesimismul este la putere in Romania. Dupa un puseu de optimism, in 1997, romanii au intors radical foaia, dezvoltind un fel de cultura a pesimismului, un adevarat ethos al crizei. In locul zimbetului retinut a aparut rinjetul, seriozitatea a fost inlocuita de incrincenare, critica de bun simt a facut loc diatribei. Pentru a trece proba realismului este obligatoriu sa te lamentezi, sa te arati mofluz, sceptic, mereu indispus, suspicios si certaret. A te arata optimist (fie si temperat) inseamna a te dovedi imbecil.
In plan politic, acest patos prapastios, care, fara nici o indoiala, isi poate culege la orice pas argumente pentru a-si intretine virulenta coroziva, este indreptat impotriva actualei puteri. Desi nu au avut o prestatie mai proasta decit a PDSR, actuala coalitie plateste intreit schimbarea de atitudine a opiniei publice. Intrebarea pe care probabil si-o pun cei de la putere este daca aceasta realitate discursiva este produsul societatii sau al opozitiei. Exagereaza opozitia sau chiar asa stau lucrurile acolo jos, iar opozitia preia un discurs gata fabricat?
Inainte de a da un raspuns, trebuie sa obervam tocmai aceasta extraordinara similitudine intre ceea ce se striga la mitinguri si discursul politic al PDSR. "Oamenii mor de foame", spune scrisnit Romeo Beja caruia ii tine isonul Miron Mitrea. "Trebuie sa ne ingrijim de agricultura pentru a asigura hrana populatiei", gasesc solutia liderii PDSR. "Oamenilor le-a ajuns cutitul la os", ameninta un lider sindical. In perfect acord, Adrian Nastase "prognozeaza" tulburari sociale grave pentru viitorul apropiat. "Tara asta asa frumoasa a fost pradata de hoti", se plinge un muncitor de bine pe care il completeaza chiar Ion Iliescu, aratind cu degetul spre "fripturistii actualei puteri". "Conducatorii nu tin cont de omul de rind", se lamenteaza un alt muncitor de bine. Ca raspuns, PDSR promite sa fie cit mai aproape de populatie. "Vrem locuri sigure de munca si sa ni se dea aia, aia", pretind muncitorii, iar PDSR le cinta in struna, anuntind ca statul nu isi va lua mina protectoare de pe ei. "Politica actualei puteri s-a dovedit falimentara", spun la unison ambele parti intr-un talk-show de mare succes, sub privirile aprobatoare ale moderatorului.
Toate acestea arata ca mesajul sindicalist si discursul PDSR se intilnesc intr-un un punct foarte jos. Pretul mariajului dintre cele doua parti (pe care PDSR il plateste fara sa ezite) este simplificarea extrema a discursului. Simplificare ce este, fara indoiala, de natura populista. Populismul nu este doar un tip de discurs, ci si un tip de atitudine – "un frison social in fata lipsei de perspectiva" (cum bine spune un specialist). Cu alte cuvinte, poate fi nu doar boala politicienilor ci si a societatii.
Populistului ii place simplitatea: este adeptul formulelor facile, vede lucrurile in alb si negru, critica definitiv si prefera solutiile radicale (violente si autoritare). Este cel mai mare adversar al intereselor de grup si iubeste bolnavicios unitatea. El este omul simplu, cinstit si destept care trebuie sa lupte violent impotriva guvernantilor care sint, invariabil, corupti, puturosi si cu intentii oculte. Lumea o percepe ca pe o ograda, iar orice problema are solutii domestice – capul familiei (reflexul presedintelui, al Guvernului) trebuie sa decida tot si intr-o maniera simpla si directa. Din acest motiv nu ii plac compromisurile, intermediarii, speculantii. Nu suporta pe nimeni in ograda sa, dar ii place sa fie ocrotit de undeva de sus.
S-au dus vremurile de vis in care dezbaterile publice aveau ca tema proprietatea, monarhia, universitatea in limba maghiara, Tigareta II, razboiul din Kosovo, aderarea la UE sau dosarele Securitatii. Acum lucrurile se pun brutal: are lumea ce minca? Inseamna aceasta ca romanul are mai putina mincare in frigider decit alaltaieri. Putin probabil. Credem mai degraba ca acesta este efectul faptului ca la putere a ajuns discursul populist, retorica ieftina. Din pacate, lumea viseaza din nou la simplitate, la solutiile rudimentare. Problema este ca democratia este un lucru complicat. Nu foarte complicat, dar oricum imperceptibil celor grabiti si "simpli", cu gindire "sanatoasa" (sau "muncitoreasca", cum ar spune Ion Iliescu). Ce se intimpla in ultima vreme arata ca nu putem inca considera apuse vremurile vechii democratii populare, "muncitoresti", in care doar pumnul si solutia frusta conteaza. (Adrian CIOFLANCA)