Hirtoapele romanesti dintre Madrid si Washington

Pentru cititorul de presa care urmareste atent scena politica romaneasca, cazul Norvegiei pare, comparativ cu cel al Romaniei, absolut incredibil. In timp ce, in tara noastra, coalitia de la guvernare ameninta aproape saptaminal cu destramarea desi detine o majoritate de circa 63% in Parlament, in Norvegia coalitia care formeaza Executivul detine doar 25% din mandate in Legislativ si, cu toate acestea, este extrem de stabila.
Daca acesta este un aspect mai greu de explicat, nu la fel stau lucrurile in comparatia pe care am face-o intre perceptia populatiilor din cele doua tari vizavi de Uniunea Europeana. Daca peste 90% dintre romani sint de acord cu aderarea tarii la UE, la referendumul pentru aderare din 1995, 60% dintre norvegieni au votat impotriva. Explicatia este simpla: in timp ce noi ne-am imparti bucurosi saracia cu Occidentul, norvegienii, cu un PIB pe cap de locuitor de 25.000$, dublu comparativ cu multe state din Uniune si de aproape 10 ori mai mare decit cel din Romania, nu se grabesc deloc sa-si imparta bunastarea cu altii.
Spre deosebire de alte state ale NATO, care n-au facut-o deloc sau au declarat-o in termeni extrem de vagi, la summit-ul Aliantei de anul trecut, la Madrid, Norvegia a fost singura tara care s-a opus fatis admiterii Romaniei in primul val. Fara indoiala, pozitia Norvegiei poate fi de inteles: fiind cel mai nordic membru al Aliantei, cu o populatie de doar 4 milioane de locuitori si cu o armata performanta, dar de dimensiuni reduse, orice tentativa de intarire a flancului sudic inseamna o atentie mai mica acordata nordului si, implicit, scaderea influentei Norvegiei in Alianta.
Pe 4 aprilie, anul viitor, este asteptata o noua decizie de largire a NATO, cu ocazia summit-ului de la Washington unde se vor aniversa 40 de ani de la infiintarea acestui organism. Desi Romania, alaturi de Slovenia, a fost declarata la Madrid candidata favorita, intre timp, optimismul Occidentului fata de schimbarea politica din tara noastra s-a domolit considerabil. Pina in aprilie mai este aproape jumatate de an. Autoritatile romane, care sint convinse ca au ratat, anul trecut, invitatia NATO din cauza ca n-au pregatit din timp campania in plan diplomatic, vor sa nu repete aceeasi greseala si in acest an. Sau, cel putin, asa reiese, daca analizam agenda din ultima vreme a presedintelui.
Romania are deja sprijinul statelor sudice ale NATO. Nu ca urmare a unor merite ale tarii noastre, ci datorita calculelor strategice ale acestor state legate de influenta lor in Alianta. Greseala pe care autoritatile romane au facut-o in campania de aderare la NATO de anul trecut a fost aceeasi pe care a facut-o si CDR in campaniile sale electorale din 1990 incoace: aceea de a-si consuma toate energiile ca sa-i motiveze si mai tare pe cei care erau deja convinsi. Acum, Emil Constantinescu a facut deja doua vizite importante: una, acum o luna, in SUA si alta, incheiata miercuri, in Norvegia si Finlanda. Fireste, declaratii de sprijin s-au obtinut in ambele vizite. Insa simple declaratii aveam si anul trecut, inaintea momentului Madrid, si care nu ne-au ajutat prea mult.
De multe ori, marile decizii in politica externa nu se iau neaparat in cancelarii, cu pixul si creionul in mina. Adesea, ele sint influentate de discutii pe holuri sau la un cocktail. In aceste conditii, conteaza enorm faptul ca doi sefi de stat se cunosc sau s-au intretinut cindva cordial, chiar si un singur minut. Ca urmare, numai simpla intrevedere intre presedintele roman si seful unui stat membru poate conta enorm, in anumite conjuncturi.
Ultimele vizite ale presedintelui Constantinescu, precum si eforturile pe care le face de mai multe luni MAE roman de a obtine invitatii oficiale in Germania si Marea Britanie sau, invers, sa-i faca pe premierii acestora sa vina in Romania, dovedesc ca exista, pentru prima data in politica noastra externa, o strategie pe alt termen decit de azi pe miine in acest sens. Marti, Printul Charles, care are inca o anumita influenta asupra diplomatiei britanice, vine in Romania. Este si acesta rezultatul, poate nu prea mare, al unui efort diplomatic bine cintarit.
S-ar putea ca toate aceste eforturi sa fie incununate de succes si vizitele programate sa aiba loc. Pot fi acestea o garantie a invitarii noastre in NATO anul viitor? Nimeni nu are de unde sti, precum nimeni nu stie daca presedintele roman a facut, pe unde a fost, o impresie buna sau poate una penibila. Presedintele isi da seama cit de bine i-ar prinde la cingatoare, in campania electorala din 2000, trofeul invitarii Romaniei in NATO. In ce ne priveste pe noi, restul, deocamdata nu ne ramine decit sa speram ca presedintele n-a facut, in afara tarii, aceleasi declaratii aiuritoare ca la intoarcerea in tara, miercuri, cind, superimpresionat de modelul nordic, a spus ca, pentru ca Romania sa izbindeasca, "trebuie doar ca fiecare roman in parte sa traiasca cinstit si sa-si respecte conducatorii, dupa ce i-a ales." (Claudiu RAUS)