Obama-mania si proba realitatii

Faptul ca perceptiile, mai degraba decit realitatea, ne modeleaza convingerile e de multa vreme o certitudine. E o capcana de care de fapt nu scapa nimeni, inclusiv cei intim legati de domeniul comunicarii si relatiilor publice. Ceea ce nu e la fel de clar e maniera in care sintem manipulati si care e rolul mass media din acest punct de vedere. Avem exemple din belsug. Si la noi, dar si in alte parti. Cum ar fi, de exemplu, cele intimplate la ultimele alegeri din Statele Unite, unde chiar si sustinatorii lucizi ai lui Barack Obama recunosc ca nu au, de fapt, idee de ceea ce va face noul presedinte in domenii vitale, precum economia sau politica de securitate. El a fost ales pe o baza covirsitor emotionala pentru retorica sa si pentru imaginea pe care a proiectat-o. Problema e ca sloganul sau, "The Change We Need", adica Schimbarea de care avem nevoie, suna bine in discursuri, dar ar mai trebui umplut si de substanta. Am asistat la un adevarat fenomen care a primit numele de Obama-manie. Fenomen care i-a servit foarte bine in campanie presedintelui ales, dar care ii va fi mult mai putin de folos de acum inainte, cind va trebui sa guverneze, nu doar sa tina discursuri avintate.

In plus, e de vazut cum va reusi sa puna de acord asteptarile unei importante categorii dintre sustinatorii sai, de la sindicate la ecologisti si pacifisti, care ar dori sa vada repede puse in practica initiative radicale, precum retragerea imediata a trupelor din Irak, adoptarea unui ton impaciuitor fata de tari ca Iranul sau Venezuela, promovarea protectionismului, si realitatile extrem de complicate ale peisajului economic, politic si de securitate din lumea reala. De fapt, principala provocare pe care o are de infruntat presedintele ales este aceea ca asteptarile, pe toate fronturile, fata de el ale sustinatorilor sai sint atit de mari, incit va fi foarte greu sa nu-i dezamageasca. Fie pentru ca nu are in buzunar solutii miraculoase, cum ar fi, de exemplu, unele care sa rezolve criza financiara severa, fie pentru ca acestea sint cu totul nerealiste.

Anii care vin se anunta a fi extraordinar de dificili, atit datorita crizei financiare si economice globale, cit si datorita existentei unui complicat si turbulent peisaj de securitate, in care se amesteca amenintarile terorismului islamic cu pericolul proliferarii armelor atomice in tari ca Iranul sau Corea de Nord si comportamentul destabilizator al unei Rusii tot mai agresive. Din acest ultim punct de vedere, recentul discurs despre starea natiunii tinut de Dmitri Medvedev, plin de pronuntate accente anti-americane, e destul de revelator. Ar putea fi vorba chiar de un santaj voalat prin care Moscova spera sa erodeze semnificativ sprijinul noii administratii, aflata sub presiunea unor influente cercuri de stinga din Partidul Democrat, fata de tari manifest critice fata de Kremlin, precum Georgia, Polonia sau tarile baltice. Cum vor evolua lucrurile din acest punct de vedere si mai ales cum se vor pozitiona Statele Unite fata de Ucraina, iata un test care va confirma sau, din contra, va infirma temerile celor care cred ca noul locatar de la Casa Alba va fi mult mai dispus ca cel prezent sa se plieze la interesele Moscovei.

Daca ne intoarcem la perceptii, ajungem, in acest punct, la George W. Bush. O imensa ofensiva propagandistica orchestrata in mediile islamice, in cercurile de stinga din lumea occidentala, amplificata de o presa americana manifest anti-Bush (cu putine exceptii, marile ziare si televiziuni l-au atacat virulent aproape fara incetare), a transformat administratia sa intr-un fel de rau universal. De cele mai multe ori, linsajul in spatiul public al lui George W. Bush a fost de fapt doar un pretext pentru a da friu liber frustrarilor anti-americane acumulate, din varii motive, in diferite parti de pe glob. Sa ne amintim doar cum o satira primitiva, total lipsita de orice valoare artistica, de genul celei semnate de Michael Moore, era premiata cu fast la Cannes. Presedintele american a fost acuzat de toate relele posibile. Era si este mai rau vazut decit teroristii musulmani care ucid cu seninatate copii si femei in atentatele pe care le revendica. Despre cazul Abu Ghraib sau despre presupuse abuzuri legate de tratamentul suspectilor de terorism inchisi la Guantanamo s-a scris infinit mai mult decit, de exemplu, despre crimele in masa ordonate in provincia Darfour de un regim totalitar musulman sprijinit ferm de Rusia si China.

De fapt, omniculpabilizarea lui Bush i-a servit de minune lui Barack Obama. S-a creat impresia, intarita de strategia de campanie a candidatului democrat, ca John McCain nu e suficient de distantat de presedintele inca aflat in functie. Iar lovitura de gratie a venit, tot pe aceasta linie, de la criza financiara, pusa, in cea mai mare parte in mod gresit, in contul lui George W. Bush. Pentru ca, de fapt – si avem din nou o proba a felului in care perceptia poate distorsiona cu totul realitatea -, germenele crizei trebuie cautat in setul de politici care au incurajat imprumuturi imobiliare cu grad de risc ridicat, adoptate in timpul administratiei Clinton de un Congres dominat de democrati, ca si in politica monetara promovata de Banca Centrala Federala, aflata pe atunci sub bagheta lui Alan Greenspan, considerat un adevarat geniu al finantelor. In fapt, chiar zilele trecute, Alan Greenspan declara in fata unei comisii a Congresului cit de surprins a fost si el de dimensiunea crizei financiare la care asistam in prezent.

Un articol aparut recent in Wall Street Journal era de parere ca, in timp, se va dovedi ca viziunea unilateral negativa, lipsita de orice nuante, asupra administratiei Bush, in buna masura orchestrata, va fi privita ca una nedreapta, chiar daca exista, evident, si destule greseli care i se pot imputa acesteia. Nu ar fi, de altfel, pentru prima oara cind se intimpla asa ceva. Harry Truman, care a parasit Casa Alba cu unul dintre cele mai scazute nivele de incredere din perioada moderna a Statelor Unite, a ajuns sa fie astazi considerat drept unul dintre cei mai importanti sapte presedinti americani. E greu de spus daca asta se va intimpla si cu George W. Bush, insa e sigur ca, in timp, viziunea asupra manierei in care a condus America in perioada 2000 – 2008 va fi una mult mai nuantata.

Ironia face ca Barack Obama, marele beneficiar al campaniei generale de demonizare a actualei administratii, sa devina intr-un fel prizonierul acestei viziuni, care i-a fost foarte folositoare in campanie. Pentru ca risca sa-i ingusteze in mod serios marja de manevra pe plan intern si mai ales pe plan international. Motivul: atit sprijinitorii sai din America, cit si cei din afara, lideri, oficiali sau oameni obisnuit, se asteapta ca pe principalele directii strategice ale politicilor pe care le va promova sa se plaseze radical, la 180 de grade distanta fata de fosta administratie Bush. Ceea ce de multe ori ar putea fi insa neinspirat si citeodata chiar riscant.