Pedeserismul taranist

Saptamina aceasta, politicienii si-au amintit brusc ca am intrat intr-un an electoral. La Iasi, Petre Roman si adjunctii sai cu cea mai buna imagine au "transat" deja viitorul Moldovei, intr-o declaratie asemanatoare cu "Programul de relansare economica a Moldovei" al CDR, lansat in 1996. Ceva mai la sud, la Slanic Moldova, Comisia nationala a PDSR de pregatire a alegerilor s-a reunit pentru a discuta strategia campaniilor si "vectorii de transmitere a mesajelor electorale". La Tirgoviste, capii PNTCD au decis si ei care vor fi caii de bataie in cele doua campanii care urmeaza: realizarile din acest mandat, in special Legea Lupu si Legea de privatizare a fostelor IAS. In paralel cu aceasta, taranistii pregatesc o lupta de convingere a populatiei de faptul ca venirea la putere a echipei lui Ion Iliescu reprezinta cel mai mare rau pentru tara.
Fireste, dintre toate partidele scenei politice, cea mai ingrata situatie in viitoarele campanii electorale o va avea PNTCD. Acesta este partidul pe care populatia il percepe ca fiind cel mai responsabil de esecurile actualei guvernari. In aceste conditii, elaborarea unei strategii electorale eficiente nu este un lucru usor. In aceeasi situatie a fost si PDSR in 1996. Ce a ales atunci, ca strategie, stafful lui Iliescu? A mizat pe realizarile anilor de guvernare, desi saracia luase amploare de la an la an, si a pus la loc de cinste denigrarea adversarului, axata, in special, pe previziunile catastrofice legate de accederea la putere a Conventiei Democratice si a lui Emil Constantinescu. Adica, in mare, aceeasi strategie pe care o coace acum PNTCD. Are mai putina importanta faptul ca strategiile celor doua formatiuni se adreseaza unor categorii diferite de alegatori. Ambele formatiuni urmareau, sau urmaresc, recuperarea in totalitate a electoratului care le-a adus la putere.
Din aceasta perspectiva nu exista diferente. Poate ca, totusi, actiunea "Telefoanele murdare" a PDSR din 1996 nu poate fi comparata cu declaratiile recente ale liderilor Conventiei, care ne spun ce rau va fi daca PDSR si Iliescu vor reveni la putere. Insa au acelasi mobil. Telefoanele PDSR, despre care chiar si liderii acestui partid au convenit ulterior ca le-au adus deservicii imense, se adresau unui public neinstruit, PDSR urmarind sa recupereze electoratul care l-a adus la putere in 1992. Acum, CDR, cu acelasi scop, respectiv recuperarea electoratului din 1996 care a adus-o la putere, ne prezinta in culori sumbre perspectiva PDSR. Evident, CDR nu poate apela la telefoane murdare, pentru ca ea se adreseaza unui public mai instruit, asa cum arata si sondajele de opinie.
Eficienta demersului ar putea fi insa, in mare, aceeasi. O astfel de actiune include din start o eroare: ea incearca sa-i convinga pe cei care sint deja convinsi, in cazul celorlalti fiind de inteles ca nu va da rezultate. Poate crede un simpatizant potential al PDSR declaratia belicoasa a lui Emil Constantinescu despre perspectiva revenirii la putere a lui Ion Iliescu? Categoric, nu. Ba dimpotriva, aceasta il va indirji, la fel cum ar fi facut, in 1996, un "telefon murdar" in cazul unui potential alegator al CDR sau al unui indecis.
O strategie electorala constructiva, in care sa imbini promisiunile cumpatate cu realizarile, atitea cite au fost, este greu de pus la punct dupa o guvernare de patru ani extrem de controversata, o guvernare ale carei roade nu s-au resimtit aproape deloc. Din pacate pentru actuala putere, in special pentru PNTCD, o astfel de strategie electorala este singura care poate, eventual, sa-i mai aduca voturi in campanie. Orice alt calcul, cum s-a dovedit in cazul PDSR in 1996, este neproductiv.
Cit priveste lustruirea realizarilor, pentru a fi vinturate in campanie, cifrele statistice, care arata o accentuare a saraciei, sint elocvente. O astfel de strategie ar fi eficienta in conditiile in care cifrele ar arata cresterea nivelului de trai al macar unui segment al populatiei, considerabil din punct de vedere electoral. Ceea ce, fireste, nu este cazul in actualul mandat.
Este grav ca, dupa zece ani de democratie, principalele partide nu s-au modernizat si sint inca victime ale incremenirii liderilor lor si ale inflexibilitatii mesajului. PDSR, in 1996, nu a vrut sa inteleaga aceste neajunsuri. Structura membrilor acestui partid poate explica aceasta stare. Dupa patru ani, daca nici PNTCD nu va intelege toate acestea, probabil ca va merita sa piarda. Un astfel de deznodamint va fi, cu siguranta, benefic pentru toti. Inclusiv pentru acest partid. (Claudiu RAUS)