Prefectura trebuie sa sprijine integrarea aurolacilor in societate

sâmbătă, 17 noiembrie 2001, 00:00
1 MIN
 Prefectura trebuie sa sprijine integrarea aurolacilor in societate

Conducerea Prefecturii din Bacau va trebui sa sprijine actiunile demarate de organizatiile neguveramentale si celelalte institutii ale statului pentru ca aurolacii sa nu mai doarma prin canale. Prefectul Radu Catalin Mardare, ca si ceilalti prefecti din tara, a fost rugat sa identifice toate activitatile de acest gen din judet si sa ajute, acolo unde necesar, pentru ca minorii cu probleme sa duca un trai normal si sa nu mai hoinareasca pe strazi.
In judetul Bacau s-a deschis de mai multi ani Centrul Pistruiatul, menit sa rezolve exact acest neajuns, insa rezultatele nu au fost dintre cele mai spectaculoase. Cei care au pus bazele acestui centru s-au plins ca politistii au fost prea indulgenti cu micii hoinari. Multi copii de prin alte judete au batut pe la usa casei Pistruiatul, iar minorii din Bacau aflati prin canale nu mai beneficiau de ajutorul gindit special pentru ei. Nu de putine ori s-a intimplat ca parintii acestor copiii sa-i trimita inapoi in strada, la cersit, indiferenti ca cei de la Pistruiatul muncisera citeva luni pentru a-i convinge pe cei mici sa se intoarca acasa. Situatia a fost generata de vidul legislativ existent, care nu-i sanctioneaza in nici un fel pe parintii indiferenti. Toate aceste probleme le stiu cu precadere coordonatorii acestor programe si mai putin autoritatile. Chiar daca in multe cazuri institutiile statului sint reprezentate la astfel de manifestari, totul ramine la nivel de promisiune. Cea mai frecventa scuza pentru nepasarea autoritatilor este lipsa de fonduri. (Eduard ADAM)

Comentarii