Transfugii irakieni, condamnati cu suspendare

marți, 09 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 Transfugii irakieni, condamnati cu suspendare

Instanta penala a Judecatoriei Botosani i-a condamnat pe sase dintre cei noua transfugi rakieni la o pedepsa de 3 luni de inchisoare cu suspendare. Cei sase condamnati au fost obligati sa achite statului roman si suma de 1,450 milioane lei, reprezentind contravaloarea serviciilor de care au beneficiat pe perioada sederii lor in Botosani. In cadrul sedintei de judecata cei sase irakieni au fost supusi interogatoriului de catre judecatorul instantei. Cei sase barbati au spus la unison ca au fost constrinsi de situatia politica din tara lor de bastina si nevoiti sa-si gaseasca un loc de munca intr-un stat apartinind Uniunii Europene. Nici unul dintre ei nu a negat acuzatiile ce li s-au adus, precizind ca nici nu au stiut ca au trecut ilegal frontiera vreunui stat. De asemenea, au tinut sa precizeze ca sanctiunile ce se aplica in tara lor in cazul celor expulzati din alte state este condamnarea la moarte, din care cauza au solicitat clementa. Unul dintre inculpati chiar a precizat ca un frate de-al sau a fost condamnat la moarte pentru ca a fost repatriat, iar altul a spus ca este singurul intretinator al familiei sale, celalalt frate al sau fiind arestat in Irak. Avocatii inculpatilor desemnati din oficiu au invocat in apararea acestora aliniatul 4 al art.117 din Codul penal, care prevede ca strainii care au savirsit o infractiune pe teritoriul unui alt stat nu vor fi expulzati daca exista motive serioase de a se crede ca risca sa fie supuse la tortura in statul in care urmeaza sa fie expulzate.
Cei sase irakieni judecati ieri faceau parte dintr-un grup de noua persoane, dintre care o femei si doi copii minori. Acestia trecusera frontiera de stat, dupa ce au traversat riul Prut cu o barca, insotiti de o calauza care i-a abandonat imediat dupa ce au ajuns pe malul romanesc. Cazul in sine a fost deosebit si pentru politistii de frontiera care nu se mai confruntasera pina acum cu grupuri de transfugi care sa cuprinda copii sau familii intregi. Din aceste considerente, si intrucit arestul Inspectoratului Judetean de Politie este supraglomerat, s-a optat pentru cazarea irakienilor intr-o camera a IJPF, in acest fel copii raminind alaturi de parinti. Intrucit pe parcursul audierilor, procurorii au ajuns la concluzia ca femeia si cei doi copii nu au avut nici o implicare in organizarea actiunii, numai cei sase barbati au fost trimisi in instanta. Tot ieri, instanta de judecata a decis reducerea mandatului de arestare preventiva de la data prinderii lor si pina pe 9 octombrie, cind au fost judecati, intrucit procurorii emisesera mandatele pentru 30 de zile.
Dupa pronuntarea sentintei, potrivit procedurilor, ei au posibilitatea sa faca apel in termen de 10 zile la Tribunalul Botosani, dar, din cite se pare, ei nu vor uza de acest drept. Odata cu indeplinirea tuturor procedurilor specifice in astfel de cazuri, transfugii irakieni urmeaza sa fie dusi la Bucuresti, la Centrul de primire pentru refugiati, unde este posibil ca ei sa ceara statului roman acordarea azilului politic. (Eugenia MALIS, Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii