Un mare sfint ortodox este din Botosani

De cum iese de sub dealurile ucrainiesti ale Bucovinei de Nord, Prutul se zvircoleste printre rachiti, croind fruntarii dupa naturala lui judecata. Cu sleite puteri face o bucla-n Horodistea, croind aici cea mai de sus peninsula a latinitatii. Si poate ca nu intimplator aici Dumnezeu isi trimite din cind in cind semnele sale ceresti. Un crac al Horodistei, vatra veche a satului, inca mai poarta denumirea de Crainiceni, de la crainicii de pe vremea lui Stefan cel Mare, ce vesteau luminatilor dregatori de atunci cind se abateau catre tara vrajmasii. Aici, la capatul de sus al tarii, s-a nascut si si-a petrecut copilaria si tineretea, plini de privatiuni si necazuri, Ilie Iacob, un campion al infrinarii si osirdiei evlavioase, catherisit Ioan Iacob si canonizat recent de biserica ortodoxa drept Ioan Iacob Hozevitul.
Ilie Iacob s-a nascut in 1913, dar la nici sase luni de viata mama sa, Ecaterina a raposat de o boala crunta. Nici tatal, Maxim n-a fost lasat de soarta prea mult prin preajma fiintei proapsat odraslite, fiind luat pe front in primul mondial, unde s-a savirsit si el. A fost crescut o vreme de bunica sa, care a raposat la rindu-i cind viitorul sfint inca nu implinise opt ani, fiind preluat pe urma de Alecu Iacob, fratele tatalui. Fire calda, bonoma, insa apriga la minte si cu aplecare catre invatatura, Iliuta a urmat patru clase primare in sat, dupa care a facut gimnaziul si seminarul teologic la Cernauti. Revine in sat ca suplinitor la scoala ce salasluia acum chiar pe locul casei in care s-a nascut, insa chemarea intru lucrarea duhovniceasca ii da ghes, imboldindu-l catre manastirile din Neamt. Unde, dupa un noviciat de trei ani, devine calugar. La scurt timp, impreuna cu alti doi tovarasi intr-ale calugariei, ia calea tinuturilor sfinte, spre Ierusalim. Inainte insa a mai trecut o data sa-si vada locul nasterii si sa-si ia binecuvintarea satenilor si a rubedeniilor. Crainicenii s-au adunat cu totii sa dea ochi cu trimisul lor intru mintuire dumnezeiasca.
La Ierusalim, tovarasii sai l-au lasat sa duca de unul singur povara izbavirii prin duh. A stat o vreme la biserica Sf. Ana, apoi la Sf. Gheorghe Hozev, de pe Valea Iordanului, unde a fost si preotit. Nu l-a ocolit nici razboiul, vreme de un an slujind ca infirmier pe timpul conflictului dintre Israel si Egipt. Ultimii 7 ani din viata i-a petrecut insa in asceza, retras intr-o pestera din apropierea bisericii. Autosupus infrinarilor la ispite, s-a stins ca o luminare in ziua de 5 august 1960, lasind cu limba de moarte sa fie inhumat in pestera sa din Hozev. In 1980, cind a fost deshumat la solicitarea sa antuma, cei de fata au ramas interzisi: cuviosul era intreg si nevatamat, parca dormea. Pentru drepta lui credinta in Dumnezeu, Patriarhia ortodoxa l-a canonizat in urma cu patru ani, impreuna cu Stefan cel mare, Brincovenii si Daniil Sihastru, devenind astfel singurul sfint originar de pe meleagurile noastre si poate singurul a carui generatie inca mai este in viata. Cam asta e in mare povestea lui culeasa de la cei care l-au cunoscut.
Crainicenii sint mindri de contemporaneitatea cu sfintul, ca l-au cunoscut in carne si oase ori ca se trag din semintia lui. Il descriu ca pe un barbat frumos, inalt, cu parul galben ca holda coapta si privire azurie, patrunzatoare. Cald si blind in rostire si cu o inima mare. Au hotarit ei ca pe locul nasterii sale sa zideasca un schit cu pestera precum locul in care a pustnicit ca anahoret. De intreaga lucrare se grijeste acum Marin Manole, un pensionar de prin partile locului, fost maistru in constructii. Zice dinsul ca a avut o plasmuire in vis ce la facut sa treca la o asa treaba crestineasca. Se facea acolo, pe locul unde se nascuse cuviosul, crescuse un cires din care el s-ar fi ospatat cu o pofta nefiresc de paminteasca. Impreuna cu preotul Nicodim Muraru, proaspat stabilit in localitate, au si inceput sapaturile. Cu acordul verbal al Primariei, au luat 33 de metri patrati de teren, numarul nefiind chiar intimplator, ci reprezinta anii la care mintuitorul s-a sacrificat pentru pacatele noastre. Pina la urma au iesit 40, adica anii de prigoana prin desert ai lui Moise, dar vecinii au promis ca nu se supara pentru asta. Tot aici vin sa se reculeaga credinciosi din intreaga tara, uniii chiar cara pamint cu traista catre bastina zicind ca-i binecuvintat de Dumnezeu.
Casa familiei Iacob apartine acum unei nepoate de-a sfintului, Tamara Tilic, invatatoare pe la Ploiesti. De ea insa grijeste o alta nepoata prin alianta, Lucia Craciun. Cu acordul lor in curind va locui aici parintele Nicodim, sa-si duca mai departe misiunea crestina.
Maria Balta este si ea nepoata de-a cuviosului. Fiind si mai in virsta, 78 de ani, a avut si placerea de a-l cunoaste, ba chiar de a copilari cu el: "Venea des pe la noi, spune ea, si-l mai cercam cu de-ale gurii, dar el ne refuza de fiecare data. Ba ne mai si dojenea, zicind ca prin rugaciune il slujim pe Dumnezeu, nu prin imbuibare si desfriu. Pe cit era de frumos, pe atita era de tacut. Venea si se aseza colea pe laita, scotea cartea si citea toata ziua."
Ioan Surdu, carutas in Horodistea, este chiar var drept cu sfintul. De cind cuviosul Ioan Iacob a fost canonizat parca simte si el o aura deasupra capuluii, fiindca satenii il privesc cu mai mult respect, ca pe una dintre autaritati. Aproape jumatate din sat este ruda directa sau prin alianta cu Sfintul Ioan Iacob Hozevitul sau Ioan de la Neamt cum a fost definit mai recent. Si Georgeta Bajureanu si Marita Vatavu, chiar si Mircea Muraru, secretarul Primariei este var prin alianta. De-un leat cu el, Ilie Sanduc a devenit si el ruda prin sotia sa dintii, fosta Iacob. Fiul lor, nimeni altul decit Valerian Sanduc, contabilul sef al Primariei din Botosani, este asadar nepot drept de-al Sfintului Ioan.
Alte din rudele apropiate ale sfintului au parasit calea credintei propavaduite de el. Vasile Lazar, bunaoara, care i-a fost si elev si vecin, nu i-a mai urmat invataturile, trecind nu de mult la martorii lui Iehova. Pe vremea cind lucra in sat un preot cu aplecare catre bautura si alte ispite diavolesti, turma crestina a cam inceput sa se imprastie care incotro, iehovistii gasind teren fertil pentru saminta propriei lor credinte. Ba mai si cer osinda de la Dumnezeu. In urma cu patru ani au lansat zvonul ca s-ar fi prabusit aici un meteorit cu proprietati tamaduitoare. Stirea s-a propagat cu repeziciune cu ajutorul dezinteresat al unor publicatii din capitala si naivi din toata tara s-au revarsat puhoi peste sat ca sa puna mina pe bolovanul harazit din tarii. Bolovanul insa nu exista decit in inchipuirea unora.
Pina cind vreun nou semn divin se va mai abate catre Crainiceni, satenii isi vad de-ale lor. Intr-un an, doi vor sa de-a gata schitul, pestera si capela Sfintului Ioan, ba chiar sa inalte si un monument al eroilor din sat pe care la loc de cinste va sta si numele lui Maxim Iacob, tatal sanctificatului, cazut la datorie pe front. (Florentin FLORESCU)