Alesii orasului isi rezolva propriile afaceri in Consiliul Municipal

marți, 22 februarie 2000, 00:00
1 MIN
 Alesii orasului isi rezolva propriile afaceri in Consiliul Municipal

Consiliul Municipal devine, pe masura ce se apropie alegerile locale, un mediu tot mai propice incheierii unor afaceri personale. Firma la care este asociat consilierul PDSR, Ion Zafiu, intentioneza sa efectueze un schimb de terenuri cu Primaria Focsani, propunerea intrind deja pe ordinea de zi a sedintei ordinare de joi, 24 februarie, Terenul cedat de SC "Schela" SRL are o suprafata de 2.276 mp si se afla la periferia orasului, pe Soseaua Vrancei.
Initiatorii proiectului de hotarire isi propun, in schimb, obtinerea suprafetei de 633 mp, aflata in "buricul tirgului", la intersectia bulevardelor Independentei si Republicii. Documentatia de intentie, avizata deja de serviciile de specialitate ale municpalitatii, deconspira faptul ca terenul din spatele Agentiei "Toros"este dorit pentru viitoarea constructie a unei agentii de turism si a unui hotel. In acest scop, firma consilierului Zafiu doreste asocierea cu posibilii sai vecini de la SC "Diplomatic Press".
Ca un semn de gratitudine, raportul de expertiza tehnica a terenurilor "stabileste raportul echitabil in care se poate opera schimbul solicitat."
Mai mult, in conceptia initiatorilor, terenul periferic oferit Primariei valora mai mult cu zece milioane lei, decit cel rivnit. (Lidia GROSEI)

Comentarii