Bataie de joc! Bazin olimpic la etajul I

Dintr-o pensie de 913 mii lei, Valerica Grigoras, de 86 de ani, din Focsani, este nevoita sa plateasca factura la CUP pentru luna aprilie, in valoare de doua milioane lei! Suma reprezinta contravaloarea a aproape 100 de metri cubi de apa, adica circa 100.000 de litri!!! Pentru ca toti ceilalti locatari ai blocului au instalate contoare, femeii i s-au pus pur si simplu in circa toate pierderile. Valerica locuieste singura intr-un apartament de doua camere si pina la primirea acestei facturi, a reusit sa nu aiba niciodata vreo datorie. „Pina si reprezentanta de la CUP care-mi aduce mereu facturile s-a minunat. E nenorocire pe capul meu. Am sa scriu la presedintele tarii, ca am auzit ca a mai ajutat o batrina ce era in aceeasi situatie. De m-as vedea odata lichidata, sa fiu in regula cum am fost intotdeauna. Ca de-aia ajung de se sinucid si alti pensionari…”, a spus sarmana batrinica.
Factura primita de la CUP pentru luna aprilie a transformat zilele si noptile Valericai Grigoras in cel mai negru cosmar pe care l-a avut vreodata. Platitoare constiincioasa pina acum, femeia nu poate intelege de ce i s-a facut tocmai ei o asemenea nedreptate. Dupa scripte, ea ar fi consumat intr-o singura luna aproape 100 metri cubi de apa, adica 100.000 litri, cantitate care ar fi putut umple de exemplu, un bazin olimpic! „Mi s-au trecut in factura 96,3 metri cubi de apa si trebuie sa platesc doua milioane lei. De unde sa-i iau, ca pensia mea pe o luna intreaga este de 913 mii lei! Si pe luna martie mi-a venit mult de plata, 578 de mii lei, pentru 28,8 metri cubi. Cum sa consum eu atit? Nu-mi curge nici un robinet, sint singura, nici macar nu gatesc eu si mai fac si economie”, a spus, necajita, batrinica, povestind ca in momentul in care i s-a adus factura i s-a facut pur si simplu rau. Ingineriile la care recurge sarmana femeie pentru a reusi sa se descurce lunar cu doar 913 mii de lei sint de-a dreptul inimaginabile pentru cei mai multi dintre noi, mai ales daca locuim la bloc. Cum a putut, cum nu, pina acum a reusit sa-si plateasca constiincioasa toate facturile pe care le-a primit, insa nici una n-a fost la nivelul acesta. „Imaginati-va cam ce-i pe capul meu cu buclucul asta. Trebuia sa-mi pun apometru mai demult, dar n-am reusit decit pe 20 mai, pentru ca nu am avut bani. Toate pierderile mi le-a bagat mie si asa ceva chiar nu este corect. M-am dus la administrator care mi-a spus sa ma duc la CUP. Acolo mi-au spus ca tot la administrator sa merg sa rezolv, ca numai de el depinde. Nu stiu ce sa ma mai fac. Nu vreau sa-mi faca rate, pentru ca nici nu am consumat atita apa si nici nu am de unde sa platesc si rate si facturile curente. Nu stiu ce sa mai fac, m-am impotmolit de tot. Macar de-as fi consumat… E nenorocire pe capul meu”, spune Valerica.
„I-am promis ca-i rezolv situatia”
Contactat de reporterii nostri, administratorul blocului in care locuieste batrinica a declarat ca factura astronomica primita de aceasta se datoreaza faptului ca „este singura persoana care nu si-a montat contor. De aceea, diferenta de citiri i s-a repartizat numai dumneaei. Eu am avertizat-o cu citeva luni in urma sa-si monteze apometru si in felul acesta diferenta ar fi fost repartizata egal. Nu si-a montat decit acum, in mai. Dar nu-mi place ce a facut, eu i-am promis ca-i rezolv situatia si ea a venit la ziar! Am sa incerc sa impart acel consum de apa, sa fac in asa fel incit sa-i usurez situatia”, a declarat administratorul Anton Ene.
Din pacate, nimanui nu i-a trecut prin cap ca batrinica traieste efectiv din 900 de mii lei si ca impunerea unor plati pentru cantitati de apa care ar umple lejer un bazin olimpic, o va face praf…
Din iunie anul trecut, de cind i-a murit sora si a ramas singura, Valerica s-a imbolnavit. „De atita plins mi s-a pus o ceata pe ochi, am inceput un tratament recomandat de doctorul Bodolan. De un an de zile iau ?Trusopt? care costa 900 de mii de lei si ?Carteol? care este 200 de mii lei. Astea imi ajung doua luni, ca nu pun decit cite o picatura. O folie de ?Preductal?, un medicament pentru sistemul nervos costa iarasi 200 de mii lei iar ?Captoprilul? necesar pentru tensiune face 80 de mii lei. Cu toate ca am dreptul la gratuitate, ca sint vaduva de veteran de razboi, anul asta a trebuit sa le cumpar ca nu mi s-au mai dat nici gratuite nici compensate. Le-am luat si eu, cit am putut. Va dati seama cit imi este de greu. Este o crima ce mi s-a facut cu factura, o bataie de joc. Ce vina am eu daca nu am avut bani sa imi pun mai repede apometre? Cind am vazut factura nu stiu cum de n-am cazut din picioare…”, a spus batrinica. Ca sa reuseasca sa-si mentina sanatatea pe linia de plutire, femeia face tot felul de artificii numai sa reuseasca sa economiseasca un banut. Serile si le petrece mai mult pe intuneric iar de calcat, calca doar atunci cind este mare nevoie si incalzeste fierul pe flacara aragazului. Pina si radioul l-a dat altcuiva „ca si asa nu prindea din apartamentul meu nici un post. Dar tot mi-l baga la plata de la lumina”. Marele noroc al femeii sint doi nepoti, ajunsi si ei la vremea pensiei, care locuiesc la Odobesti, insa ii aduc saptaminal mincarea. „Vin cu cosuletul exact ca Scufita Rosie cind vine la bunicuta. I-am ales pe ei sa ma ajute din tot anturajul meu, pentru ca am vazut ca nu sint interesati. Ca au fost unii care se aratau ca ar vrea sa ma ingrijeasca si cind le spuneam ca am dat casa altcuiva, mi-au intors spatele. Fratele meu, mort acum, tot asa a ramas singur, a dat cuiva apartamentul cu clauza si a ajuns rau de tot, a ajuns bataia de joc a aceleia. N-a mai avut bani sa strice clauza si cred ca de aia a si murit. Eu am fost foarte atenta, am vazut ca nepotii astia taceau si faceau pentru mine diverse lucruri fara sa fie deloc interesati. Sint oameni adevarati”, a spus Valerica.
Pasiune de-o viata
Dincolo de necazul care i-a dat peste cap existenta, Valerica se remarca drept un om cu totul deosebit. Femeia are o pasiune rar intilnita, care necesita rabdare dumnezeiasca si talent cu carul si care i-a ocupat timpul inca din clasele primare. Face tablouri, dar nu orice fel de tablouri… Sint lucrari realizate din tot soiul de materiale, toate naturale si adunate cu greu. Locuinta batrinicii a ajuns sa semene a expozitie, pentru ca pe toti peretii sint atirnate tablouri care lasa vizitatorul mut de uimire. Pe pinza intinsa intre ramele facute tot de ea, Valerica reuseste sa creeze diverse imagini cu personaje migalite din scoici, fulgi de gaina, melcisori, castane, coji de portocale, pielita de ou, codite de cirese, boabe si matase de porumb, coji de pepene, nisip de mare, stuf, flori uscate, crengute de copac ba chiar si din muschi de padure. Iar de pe mileurile ce acopera mobilele, te privesc tot felul de figurine: un clovn facut dintr-o portocala stafidita, cu guleras alb din pielita de ou, ochi din piper si palarie din crengute, puisori din fulgi de gaina, iepurasi cu blanita de muschi, un copacel realizat dintr-o creanga pe care a asezat o vrabiuta si cuibul acesteia, etc. Iar tablourile redau imagini din delta, cu stuf si lebede plutind pe ape, poienele padurii in care isi gasesc de joaca animalute, carari din pietricele autentice ce strabat cringuri, serpisori din melci asezati ca solzii si multe, multe altele. „Eram in clasa a doua cind am inceput sa fac asa ceva, dar situatia familiala nu mi-a permis sa lucrez prea mult. Mama a fost diabetica de cind o stiu si am ingrijit-o pina cind a murit, apoi s-a imbolnavit tata, a murit si el acum vreo 20 de ani. A urmat sotul meu, fratele si acum un an sora. Am reusit insa sa fac expozitii. Am inceput in 1981 si-mi pare rau ca de-abia in ultima vreme mi-a venit ideea sa fac un caiet in care vizitatorii sa-si scrie impresiile. Au semnat in el foarte multe personalitati, oameni cunoscuti. Am expus si la Casa Armatei. N-am vindut niciodata nici o lucrare si nici nu vreau sa vind, chiar si in situatia asta critica in care sint. E foarte multa munca la asa ceva si ma atasez de fiecare in parte”, povesteste Valerica.
„Ce sa ma fac?”
Cind vorbeste despre lucrarile sale, femeia maruntica, delicata, cu parul nins de vreme se transforma pur si simplu. Necazurile care ii umbresc chipul dispar ca prin minune si ochii, atit de tristi indeobste, stralucesc. A ramas o femeie frumoasa, care aseaza curatenia sufleteasca mai presus de orice. „Nu mi-a placut sa mint niciodata, am incercat sa fac totul corect. De aceea nu inteleg de ce mi s-a intimplat tocmai mie asa un necaz”, isi aduce brusc aminte de factura la apa. Nenorocirea picata dintr-o data in viata sa i se pare incorecta si inumana. Intre patru pereti, Valerica isi traieste drama singura. O drama nemeritata, impusa de regulile de neinteles ale unei societati in care legea junglei taie si spinzura… In situatia ei poate ajunge oricine: bunicii nostri, parintii nostri sau chiar si noi insine. Sa nu uitam! (Laura BREANA)