Caldura din Focsani la mina subventiei

marți, 13 noiembrie 2001, 00:00
1 MIN
 Caldura din Focsani la mina subventiei

Primaria Focsani a cerut de la bugetul central acordarea unei sume de 29 miliarde de lei ca necesar pentru subventia la energie termica.
Desi nu sint mari sperante ca suma ar putea fi acordata integral, virarea a cel putin unei parti din acesti bani ar mai putea indeparta pericolul legat de raminerea fara caldura a municipiului ca urmare a datoriilor catre Distrigaz. Potrivit spuselor primarului Decebal Bacinschi, nivelul datoriilor ENET catre furnizorul de gaze a ajuns la impresionanta suma de 135 miliarde de lei. "Vom face o analiza corecta a datoriilor la Distrigaz. Cred ca vom incerca o esalonare a acestora, insa in paralel vom merge in continuare pe masurile stiute de recuperare a restantelor. Vom continua sa actionam in justitie pe debitori, sa scoatem la vinzare apartamentele marilor restantieri si sa intram cit de cit intr-o situatie normala in privinta ritmului de plati", a spus Bacinschi. Primarul Focsaniului a reamintit sperantele litigiul existent cu Distrigaz pentru o suma de 19 miliarde de lei. Suma reprezinta diferenta de pret oglindita in facturile catre ENET in decursul lunilor aprilie, mai si iunie. Mai exact, in perioada respectiva Distrigaz a ridicat pretul la gaze doar pe baza unui ordin intern al directorului general, si nu in urma publicarii in "Monitorul Oficial" a noului pret, asa cum cer reglementarile in vigoare. (L.G)

Comentarii