Cocote cu „livret de prostituata”

Mai mult decit oricare alte fenomene sociale petrecute de-a lungul vremilor, prostitutia pare a fi cea care a rezistat si s-a dezvoltat, in ciuda tuturor vicisitudinilor. Chiar daca astazi, in urbea noastra, nu mai sint bordeluri oficiale si curvele isi fac veleatul pe marginea drumurilor, au fost timpuri in care vinzatoarele de placeri din Focsani erau pastorite de matroane binecunoscute si erau controlate medical, de doua ori pe saptamina. Daca despre prostituatele anilor 1800 nu se stiu multe lucruri, evolutia celor ce au profesat in secolul XIX a fost urmarita strict si mentionata in arhivele primariei.
Ca li s-a spus curve, femei de strada, cocote, „penale”, fufe, boarfe, poame, vampe, sau parasute, prostituatele au fost si vor mai fi, indiferent ca vor sau ba, unii ori altii. Insa, daca ar stii „fetitele” Focsaniului de astazi despre confortul si legalitatea in care isi desfasurau munca inaintasele lor, mai mult ca sigur ar crapa de invidie. Oricit de desfrinate ar fi fost, curvele secolului XIX erau musai verificate medical, inmatriculate in stabilimentele conduse – cu autorizatie de la Primarie – de „mediatoare” si li se eliberau, la cerere „livrete de prostituate”. Cu alte cuvinte, au fost vremuri in care prostitutia, asa hulita si dezaprobata, era considerata o meserie ca oricare alta, pentru care se plateau taxe, se dadeau adeverinte si se eliberau autorizatii de functionare. In nici un document nu se mentioneaza insa – daca tot era vorba de-o meserie – daca exista vreo institutie cum este astazi OPC, unde clientii nemultumiti puteau reclama… serviciile necorespunzatoare! Era mai bine atunci? Sau e mai bine acum, cind amatorii de placeri pasagere se pot imbolnavi mortal dupa „una scurta”, pusa pe marginea Centurii, cu cine stie ce parasuta…?
In documentele puse la dispozitie de Directia Judeteana Vrancea a Arhivelor Nationale, prima mentiune despre prostitutia mioritica apare in 1884 cind, in evidentele „Primariei comunei Focsani” figureaza si „privegherea prostitutiei”. Cu 11 ani mai tirziu, in 1893, se pare ca a inceput si eliberarea autorizatiilor pentru deschiderea de stabilimente iar la inceputul secolului XIX, acestea erau deja infloritoare, functionind la intreaga capacitate. Casele de „rendez-vous” erau de fapt case particulare sau inchiriate, conduse cu mina de fier de „patroane” sau „mediatoare”, aceleasi ani in sir. Pentru Sevastita Popovici, Sabina Hellen, Marita Ionescu, Paraschiva Anghel si Elena Ionescu lucrau in total 22 de cocote. In 1909, functionau bordeluri pe strada „Baterie” (actualmente „Crisana”), la numerele 7,9,18 si 23 si se strada „Fluture” (acum „Toader Tirdea”), la nr.13. Amatoare de a intra in aceasta „afacere” erau insa si altele. Spre exemplu, focsanenaca Elena Grigore Anghel se adresa in aprilie 1909 primarului spunind ca „vin respectuos inaintea domniei voastre ca vroesc a deschide local de prostitutie in strada Baterie, strada destinata anume de onor consiliul comunal pentru localuri de prostitutie. Declar ca ma voiu conforma in totul Regulamentului comunal pentru prevenirea unor boale infectioase”. Veleitatile de matroana dorea sa si le demonstreze si Roza Gzunkinovscki, incercind sa induplece la rindul sau, autoritatile urbei: „…vin cu cel mai profund respect la umanitatea si mult-miloasa dumneavoastra inima, rugindu-va cu lacrimi, ca sint o femeie nenorocita… a-mi da voie a deschide o casa de toleranta particulara, clasa I, foarte secreta si linistita…”. Nu lipseau insa nici „fetitele” care doreau sa intre in bransa pe cont propriu, asa ca urmau calea legala cerind autorizatie de functionare tot de la primarie. „Subsemnatele vroiu a exercita prostitutia in mod particular. Cu onoare va rugam sa binevoiti a ne da autorizatie de a locui in strada Rosiori nr.1, la domnul Stefan Ionescu, asigurindu-va ca vom plati taxele comunale ca si celelalte prostituate, atita timp cit vom fi in oras”, scriau in aprilie 1911, Florica Theodorescu si Maria Marinescu.
Zaplazul inaltat si ferestrele astupate
Oricit de legale ar fi fost, prostituatele erau totusi dezaprobate de comunitate, motiv pentru care, pentru a functiona, bordelurile trebuiau sa fie amenajate dupa un anumit tipic. Un om special angajat era insarcinat cu dusul gunoiului si curatatul latrinelor. Apoi, in casele de toleranta nu aveau voie sa locuiasca sub nici o forma barbati si nici femei neinscrise in „registrul de prostitutie”. Interzisa cu desavirsire era si organizarea in vreuna din camere sau dependinte, in curte sau gradina a eventualelor „restaurante, circiumi, berarii sau pentru diferite alte exercitii de distractie”. Cu alte cuvinte, bordelul era bordel si-atit, loc in care placerile carnale erau singurele admise, in toate formele lor. Cine nu se conforma, se trezea cu autorizatia ridicata. Erau vremuri cind politia putea ridica orice autorizatie data de primar si toata lumea stia ca nu-i deloc de gluma. Astfel, in 1909, matroana Maria Florescu a ramas cu „marfa-n soare” dupa ce, la o inspectie, s-a constatat ca-n respectivul stabiliment „mai domiciliaza si individul Stefan Ionescu, care el dirijeaza acea casa iar autorizatia este scoasa pe numele Mariei Florescu numai de forma”. Totodata, in septembrie 1911 era atentionata si „d-na Marita Ionescu, care „… se va ingriji a astupa usa de geam si ambele ferestre de la strada si a inalta zaplazul spre strada pina la doi metri”. Dar indiferent cite masuri de protectie a bunului simt ar fi fost luate, tot nu parea sa fie de ajuns. Cetatenii cinstiti ai urbei, care au avut nenorocul sa locuiasca pe aceleasi strazi unde prestau din greu prostituatele vremii si dezmatul era la el acasa, au inceput sa trimita jalbe primariei sa le mute de acolo si sa le duca „…intr-o parte a orasului cit se poate de indepartata de partile principale, cum ar fi Balta Asanache (actalmente strada Lupeni, zona Politiei – n.r.) sau in Finarie (acum zona strazii Cotesti – n.r.), locuri cu casele si curtile mai rare si mai ferite de astfel de utilitate”. Cu toate ca oamenii recunosteau ca, „casele de prostitutie sint in parte de utilitate publica”, ei isi motivau cererea prin faptul ca „pe strazi sint vlastare tinere si prostituatele si in special administratorele lor, fiind indeaproape cu acele vlastare, le expune coruptiunii. De obicei ies ziua dezbracate pe strada si fac cele mai mari necuviinti, incit tulbura intr-un mod desavirsit linistea ce trebuie sa domneasca in familie, plus ca noaptea se fac de asemenea cele mai mari desordine. Pe strazi circiumele pline cu prostituate stau deschise toata noaptea, pina la ziua. Din mila lui D-zeu, aceste strade sint pline cu destule vlastare tinere si daca casele de prostitutie vor continua sa fiinteze pe aceste strade, vom fi sigur expusi sa induram cele mai negre neplaceri si suparari in familie”, scriau un grup de focsaneni, primarului.
Condicuta la ordinea zilei
Mutarea caselor de toleranta in zone mai ferite a fost tare greu de infaptuit, in arhivele vremii pastrindu-se zeci de somatii. Pina la urma, „mediatoarele” n-au avut incotro, si-au adunat catrafusele si… „boarfele” si s-au instalat pe Calea Odobesti (zona Barierei Odobesti – n.r.). Activitatea lor s-a desfasurat dupa aceleasi reguli bine stiute, evidenta prostituatelor fiind in continuare tinuta strict si la obiect. Si dupa cite cereri de eliberarea condicutelor s-au pastrat, se pare ca acestea aveau de lucru, nu gluma! „Am respectul a va ruga sa binevoiti a ne inainta 10 condicute de sanatate pentru prostituate, fiindca cele opt aflate in depozit s-au terminat”, sunau desele solicitari ale matroanelor. Mutarea din locul oarecum central pe care-l ocupau inainte vreme, la periferie, a determinat mediatoarele sa mearga si cu alte probleme la autoritatile locale. Obligatia de a duce „fetele” de doua ori pe saptamina la control medical a fost considerata de acestea „cu totul contra moralului public” pentru ca „ori pe unde am cauta ca sa ne ducem la sus-zisul dispensar, tot sintem nevoite a parcurge 7-8 strazi la dus si tot atitea la intors, toate populate cu lume foarte buna si cum numarul fetelor e intotdeauna 18-20, plus noi, patru patroane, credem ca se formeaza un convoi destul de insemnat care va jena cit se poate de mult privilegiul intregei populatiuni din acele quartiere. Atit noi patroanele, cit si toate fetele am fi scutite pe linga stranganeala, si de huiduielile, fluieraturile si multe alte necuviinti din parte multor betivi, descreierati, etc. Si cum comuna are oarecare venit anual de la aceste nenorocite (din taxele lunare si plata condicutei de sanatate) cum si darile noastre catre stat si comuna, va rugam respectuos sa binevoiti a dispune ca si pentru viitor, vizita medicala a fetelor sa se faca tot la domiciliile noastre, ca si pina acum”. Cererea matroanelor a fost insa respinsa, pentru ca legea sanitara din acele timpuri impunea prostituatelor sa faca controlul la dispensarul medical si nu altundeva. Hotarirea fusese luata pentru ca, la sfirsitul lui 1911, in toate hotelurile din oras au fost gasite multe cocote despre care se zicea ca au imprastiat boli venerice.
Curve cu si fara „peste”
Statutul pe care totusi l-au avut prostituatele vremilor demult apuse a ramas doar un vis frumos pentru fufele contemporane. Actualmente, in judetul nostru au fost depistate 53 de practicante ale amorului platit, multe dintre ele cu state vechi in ale meseriei. Doar 29 sint bastinase, celelalte fiind „importate” din alte judete ale tarii. Meseria pe care o practica este infloritoare, chiar daca deseori, mergind pe principiul „decit putin, mai bine mult si des”, ele isi arata talentele pentru doar 50 de mii „una scurta” si 100 de mii „tot tacimul”… Foamea de bani – iar la unele efectiv placerea – le fac sa nu le pese ca s-ar putea imbolnavi sau imbolnavesc ele pe altii. Pasionatii sexului ocazional se pot lesne molipsi oricind pentru ca printre pasarile de noapte mioritice, sapte sint purtatoare de boli ce duc incet dar sigur, la moarte. Sanatatea vinzatoarelor de placeri, controlata altadata prin litera de lege, a devenit un fel de ruleta ruseasca: cine pica, pica, cine nu mai sta o data! Chiar daca sint prinse in exercitiul functiunii, curvele zilelor noastre nu pot fi decit amendate si rasamendate de politie. Daca platesc, de bine. Daca nu, tot asa. Singurul lucru bun este ca prilejul e folosit pentru a le face un control medical. Apoi, ele isi reiau locurile in care multi dintre noi le-am zarit, astepindu-si clientii: parcarea Mausoleului Marasesti, iesirea inspre Golesti, depozitul Onasis, Pasarela Focsani-Odobesti si intreaga Centura sint doar citeva dintre punctele obisnuite. Nici violentele indurate cind se trezesc si batute, si…. si cu banii luati, nici umilintele si nici Dumnezeu din cer nu le opresc sa iasa din nou si din nou la produs. Cu sau fara lege, prostitutia exista si va exista cit lumea si pamintul… (Laura BREANA)