Consiliul Judetean se baga in distributia de gaze

marți, 02 iulie 2002, 23:00
1 MIN
 Consiliul Judetean se baga in distributia de gaze

Consiliul Judetean s-a asociat ieri cu 14 consilii locale, plus cel al Focsaniului, in vederea infiintarii distributiei de gaze naturale in comunele din sud-estul judetului. Asocierea are drept scop obtinerea si derularea fondurilor necesare investitiei. Racordarea la gaze a proprietatilor din comunele Garoafa, Suraia, Milcovul, Cirligele, Gugesti, Urechesti, Dumbraveni, Timboiesti, Slobozia Bradului, Maicanesti, Nanesti, Tataranu, Balesti, Vulturu si orasul Focsani este o "prioritate" mai veche, dupa cum a declarat directorul Directiei Tehnice din cadrul Consiliului Judetean, Ion Costeanu. Studiul de prefezabilitate privind asigurarea cu gaze naturale a localitatilor din sud-estul judetului s-a realizat in 1999.
In prezent, alimentarea cu gaze a municipiului Focsani, cit si a consumatorilor din judet, se realizeaza printr-un racord de inalta presiune, de 20 km lungime, legat la magistrala Onesti-Tecuci-Sendreni. Conducta asigura un debit insuficient consumului in conditii normale, "dar mai ales in situatii cu temperaturi scazute, presiunea in conducta magistrala scade, debitul necesar pentru consumatorii existenti scade substantial, producindu-se perturbatii serioase in sistemul de distributie", este explicatia directorului Costeanu, surprinsa in referatul care a stat la baza proiectului de hotarire adoptat ieri de consilierii judeteni. Asociatia va fi condusa de vicepresedintele CJ, Mircea Diaconu, si are un capital social de numai 10 milioane de lei, deocamdata. (Cristina LAZARIN)

Comentarii