Demisia pentru Parlament

marți, 07 septembrie 2004, 23:00
3 MIN
 Demisia pentru Parlament

Alegerile parlamentare i-ar putea „muta” pe multi politicieni locali cu serviciul in Bucuresti. Marian Oprisan, liderul PSD, va ramine fara citiva dintre principalii sai opozanti din Consiliul Judetean, care aspira la un loc in Senat sau in Camera Deputatilor. Listele de candidati ale partidelor parlamentare au in fruntea lor in majoritate consilieri judeteni. Cei care au plecat pina acum ocupa primele locuri pe listele de candidati, ceea ce le confera siguranta ca vor fi alesi. Primul care si-a dat demisia din Consiliul Judetean a fost deputatul liberal Nini Sapunaru, urmat saptamina trecuta de seful sau de partid, Corneliu Momanu. Aproape sigur, acelasi gest il va face si democratul Jan Vraciu. Cit despre pesedisti, acestia se mai gindesc. Prefectul George Baesu, potrivit noii legi a alegerilor parlamentare adoptata ieri de Parlament, va fi suspendat din functie la inceputul campaniei electorale daca nu isi va da demisia.
Alegerile generale din luna noiembrie au schimbat in parte componenta Consiliului Judetean, asa cum a fost aleasa de alegatorii vrinceni. Cu exceptia lui Marian Oprisan, este aproape sigur ca liderii celorlalte organizatii vor participa la alegerile parlamentare. Astfel, candidatii care ocupau locuri considerate neeligibile la alegerile locale vor prinde acum un loc de consilier judetean. Situatia este ilustrata cel mai bine la liberali, unde locul 11 a devenit eligibil, dupa ce au fost alesi opt consilieri. Primul plecat a fost deputatul Nini Sapunaru, imediat dupa anuntarea rezultatelor alegerilor locale. Vinerea trecuta, Corneliu Momanu, presedintele PNL Vrancea, si-a dat la rindul sau demisia din functia de consilier judetean. Acesta ocupa primul loc pe lista de candidati la Camera Deputatilor si se poate considera ales aproape din „oficiu” la alegerile din 28 noiembrie. „Problema este ca cel care imi urmeaza trebuie sa se acomodeze cu functia, sa vada care sint problemele. Am considerat ca trebuie sa las locul celor mai tineri”, ne-a spus Corneliu Momanu. In mod normal, in locul presedintelui liberal ar fi trebuit sa vina presedinta organizatiei de femei, doctorita Marioara Merchea. Aceasta a renuntat in favoarea lui Paul Ciubotaru, care, daca va fi validat, va fi cel mai tinar consilier judetean, la 24 de ani ai sai. In cadrul PNL Vrancea, acesta este vicepresedinte al organizatiei de tineret si membru al Biroului Municipal. „Daca voi fi ales, o sa fiu ceva mai activ dupa campania electorala. M-am ocupat de campania PNL la locale si, probabil, ca o sa fiu implicat si in campania Aliantei D.A.. Este un punct important in construirea unei cariere politice si o oportunitate pentru cunoasterea administratiei publice locale”, ne-a spus Paul Ciubotaru.
Ceilalti candidati se mai gindesc la demisii
Presedintele democratilor vrinceni Jan Vraciu, care este propus pentru locul 1 in Senat, va mai ramine o perioada consilier judetean, deoarece candidaturile nu au fost inca definitivate in cadrul partidului. „Dupa 15 septembrie se decide cine va candida. Dupa ce vor ramine definitve candidaturile voi decide daca voi face si eu acest lucru. Urmatorul pe lista la CJ este Raluca Ioan, presedinta organizatiei de tinere”, ne-a spus Jan Vraciu. La PUR si PRM inca nu s-a stabilit oficial care sint persoanele care vor candida la alegerile parlamentare, desi se pare ca in fruntea listelor vor fi presedintii celor doua organizatii, Horia Furtuna si Marin Stoica. La PSD nu s-a discutat inca daca cei care vor candida vor demisiona din functiile de consilieri judeteni. „Munca in partid este o munca de echipa, iar o asemenea decizie va fi luata dupa o discutie in echipa”, ne-a spus consilierul judetean Angel Tilvar, ales primul pe lista candidatilor pentru Senat la alegerile preliminare din interiorul partidului.
Prefectul, suspendat in campania electorala
Prefectul George Baesu va fi aproape sigur deputat, deoarece a obtinut locul doi la alegerile din PSD, imediat dupa ministrul Miron Mitrea. Acesta ne-a declarat ca va lua o decizie in privinta demisie sale dupa votarea Legii alegerilor parlamentare. Legea a fost adoptata ieri de Parlament si a stabilit conditiile in care poate candida prefectul. George Baesu va fi suspendat din functie timp de 30 de zile, pe durata campaniei electorale, deoarece Prefectura este principalul organizator al scrutinului din noiembrie. Vechea lege, adoptata in anul 1992, prevedea ca prefectul sa-si dea demisia cu cel putin sase luni inainte de desfasurarea alegerilor generale. Surse din partid ne-au declarat ca, in cazul in care George Baesu va demisiona, locul sau ar putea fi preluat de consilierul judetean Sorin Vornic. (Mihai BOICU)

Comentarii