Hartapalea satului

Sandu Tudose, de 79 de ani, din Mera, e cunoscut ca un cal breaz pentru felul in care traieste. Nepasarea in care se complace i-a adus chiar si o porecla – Hartapalea! Pe vremuri, cind era inca in putere, se spune ca batrinelul a avut multe aventuri, ceea ce a stat probabil si la baza despartirii de prima si singura lui nevasta. Actualmente, lui Hartapalea i s-a darimat si bordeiul de sub casa, iar daca n-ar fi fost barbatul fostei sale sotii, care sa-i dea voie sa locuiasca, de mila, intr-o alta casa, cine stie ce se alegea de el…
Hartapalea crede insa ca tot necazul i se trage de la faptul ca Primaria i-ar fi luat pamintul, motiv pentru care copiii nu vor sa-l mai ingrijeasca.
„Stati pe scaun, ca pe pat am paduchii!”, ne-a atentionat, dezinvolt si plin de amabilitate, Hartapalea. Si, in timp ce ne straduiam sa ne prelingem pe usa ce se deschidea doar pe sfert, omul continua sa-si amestece terciul ce clocotea in ceaunul adincit intr-o spartura a sobei. „Ia, imi fac si eu mincare, sa-mi tina de foame. Un pumn de malai si apa, asta-i tot. Am pus si citeva nuci zdrobite, m-am gindit ca poate-o hi mai bun. Duc o viata nu de pustnic, ci de al mai mare criminal”, ne-a explicat, amarit, barbatul. A intins pe scaun o camasa soioasa, grijuliu sa nu ne asezam direct pe tablia rece, iar el s-a instalat degajat, pe patul populat de paduchi. Privirea sa, incredibil de albastra, pur si simplu nu-si avea locul in toata invalmaseala aceea. Cu ea o fi dat gata, pe vremuri, mindrele zonei…? In doar trei metri patrati, Hartapalea parea ca a depozitat ceea ce nici cu gindul nu poti cuprinde: sute de zdrente, amestecate cu farfurii tapetate cu urme de mincare mucegaita, crengi, tot felul de fiare, o chestie ce parea sa fi fost odata un plug bun de inhamat la cai, ba chiar si un acordeon albastru, ce trona la loc de cinste, in mijlocul patului napadit de hodrobele puturoase. Un amalgam sinistru de tot ce vrei si ce nu vrei, desprins parca de undeva din afara tuturor vremilor. Batrinul parea cit de cit multumit de confortul sau, cu care s-a capatat onor generozitatii celei cu care s-a maritat cu vreo 14 ani in urma, fosta lui nevasta. „Acordeonul mi l-a facut un tigan pomana, a zis sa-i hie de amintirea lu’ ta-su. Mai scirtii si eu, sa-mi treaca de urit. Ca vorba aia: «As trai si n-am cu cine, as muri, moartea nu vine». Copiii s-au suparat, ca cica am dat pamintu’ si nu mai vor sa-mi dea un blid de mincare… Da’ nu l-am dat, mi l-a confiscat primaria, aia-i. De ani de zile m-am despartit si m-a distrus nevasta! Mi-a luat tot, boi, vaci, eu am fost cam fricos si am dat iscalitura. Si am ramas lipit. Copiii, ce sa zic? Cit traieste lupoaica, copiii nu-s ai mei. Stau in preajma omului care traieste cu ea. Da’ nu ma supar, ca-i om sufletist. El m-a lasat sa stau in casa asta, ca daca era dupa nevasta-mea, n-aveam nici atit. Am ramas distrus completamente”, si-a varsat naduful, bietul Hartapalea.
Casa, ca dupa bombardament
Hartapalea locuieste undeva, la marginea satului. Cel neobisnuit cu locurile ar putea trece pe linga „gospodaria” omului crezind ca ceea ce vede nu-s decit niste sandramale parasite. Cui sa-i treaca prin minte ca in mijlocul ograzii ce arata ca dupa bombardament, traieste un om! Am indraznit sa trecem peste sirmele ce tin loc de gard si, adinciti in noroaie pin’ la glezne, am dat ocol ruinelor. Amabil, stapinul lor ne-a condus peste tot. Ne-a invitat chiar sa-i vedem bordeiul de sub casa – darimat si ala – in care, ca sa te strecori, insemna sa-ti rupi hainele de pe tine. Casa in care Sandu Tudose spune ca a locuit cindva este demna de cartea recordurilor. Din cei patru pereti din care se presupune ca e construita o casa, a ramas intreg doar cel de la strada. Te crucesti cu gura cascata, vazind cum stau in echilibru doua ferestre si o usa, legate intre ele de lutul peretelui, apasat de urmele unui acoperis. Asadar, in „casa” lui Hartapalea poti foarte bine intra pe usa, dar tot in gradina ajungi, calcind pe valatucii care au format demult ceilalti doi pereti. Ca prin minune, al patrulea perete exista inca, chiar daca injumatatit si chiar daca intr-o inclinare mult prea periculoasa. Ca sa treci printre birnele care-au mai ramas in picioare, iti trebuie ceva curaj. Nu de alta, dar din acoperisul spart cad in nestire bucati intregi, iar scindurile care ar trebui sa il sustina au luat-o sanatos la vale… Lui Hartapalea insa, nici ca-i pasa. Si daca are vreo nemultumire, aceasta este doar din cauza pamintului. El povesteste ba ca nu l-ar fi primit, ba ca a mai vindut din el „ca sint amarit”, ba ca i-ar fi fost luat de primarie… „N-am decit 150 mii lei pensie din aia ca am fost sase luni in detasamentele de munca. Altceva nimica. N-am ce sa maninc, bolnav sint, la spital am fost cu plaminii… Nu stiu daca mai pot iesi din iarna asta. Ma duc cu cersitul prin sat. Ca-s nacajit si ris de lume, asta sint”, spune amarit, cel poreclit Hartapalea. Nici el si nici oamenii satului nu-si amintesc de unde-i vine porecla. Cert e ca s-a capatat cu ea odata si de atunci, asa e cunoscut…
Masina cu… un cal putere
Daca a dus vreodata grija cuiva in viata lui, atunci cu siguranta, acestea au fost animalele. La sfirsitul anului trecut, in grajdul lui Hartapalea se mai puteau vedea un cal si-o capra. Iar daca in privinta calului omul se resemnase deja – „pe asta nu-l prinde primavara, ingheata si-l dau in ripa” – capra o imbracase cu un pulover! Ii trasese behaitoarei picioarele din fata prin mineci si o incheiase, grijuliu, sub burta. Se pare ca n-a fost suficient, pentru ca nici capra n-a rezistat pina astazi in ograda batrinului. Dupa cum o pornise, Sandu Tudose ar fi putut sa aiba cea mai nastrusnica gospodarie din cite s-au vazut in sat. Dupa ce si-a sapat bordeiul sub ruina de casa, s-a gindit sa-si faca si un iaz pe care incepuse chiar sa-l sape in apropierea grajdului. Intentia sa era sa-l populeze cu peste, pe care sa-l pescuiasca apoi, sa-l tavaleasca prin malai si sa-l arunce in tigaie. In locul iazului a ramas doar o groapa napadita de buruieni… Nici coasca de Dacie n-a ajuns la stadiul la care stringatorul Hartapalea ar fi vrut s-o aduca. Intentiile omului au fost destul de mari, se pare doar ca intre timp i-a cam pierit elanul. Coasca respectiva ar fi vrut sa o amenajeze, sa-i puna roti din lemn, ca la caruta, sa-i faca frine si volan si sa porneasca la bordul ei, la vale, chiar si numai cu un singur cal putere… Cum calul a murit, a murit si visul omului, de a se „trage” cu caruto-masina prin comuna…
Din visele de prosperitate ale lui Hartapalea n-a mai ramas nimic. Cum nimic n-a ramas nici din avionul despre care vecinii isi amintesc ca l-ar fi construit odata, dar care s-a facut aschii la prima tentativa de decolare, cu Hartapalea la bord. Tot ce mai vrea sarmanul batrinel este sa-i dea primaria pamintul inapoi. „Ce ziceti, as mai putea sa fac ceva sa stric confiscarea ce mi-a facut-o primaria? Ca terenul pe care l-am vindut, l-am vindut si n-am ce-i face. Am fost si eu necajit, n-am avut ce minca. Da’ macar sa-l recapat pe alalalt, care-l mai am… Ca sa ma ingrijeasca si pe mine copiii, ca acum imi zice ca nu merit. Daca nu mai am pamint, nu-mi mai da nimeni un blid de mincare…de aia…”, tot explica bietul batrinel. Alaturi de casa lui locuieste una dintre fiice. Barbatul ei spune ca oricit ar vrea, n-are ce-i mai face lui socru-sau. „Nevasta-mea i-a varuit, i-a facut curat si tot in mizerie traieste. Casa lui s-a darimat si acum se darima si asta. Asa a facut toata viata lui, n-a avut grija de nimic…”, spunea barbatul. Lui Hartapalea nici ca-i pasa de parerea lumii. El isi poarta necazul cu demnitatea celui ce nu mai are nimic. Bintuie printre ruinele sale cu pasi mari, innecindu-si amintirile in fumul chistoacelor recuperate din ulite. Amarul din sufletul sau, doar el il mai stie… (Laura BREANA)