Izgonita din scolile Vrancei, o fetita bolnava de SIDA este primita de englezi

vineri, 09 octombrie 1998, 23:00
1 MIN
 Izgonita din scolile Vrancei, o fetita bolnava de SIDA este primita de englezi

Alinei M., fetita bolnava de SIDA de la Leaganul nr. 2 din Focsani, i s-a aprobat plecarea in Anglia. Ea va petrece acolo lunile de iarna alaturi de falmilia Patricia si Derek Harris, care vor incerca, in aceasta perioada, sa o integreze pe Alina intr-un sistem de invatamint care sa-i permita fetitei sa-si continue studiile. "Acest lucru nu a fost posibil la noi, cu toate ca Alina este un copil deosebit si inteligent. Desi am gasit intelegere la directorul Scolii nr 7, ne-am lovit de prejudecatile parintilor. Din pacate, exista inca la noi opinia generala ca un copil bolnav de SIDA trebuie izolat", ne-a declarat doctorul Danut Ceamburu, directorul Leaganului Focsani.
Alina asteapta cu nerabdare plecarea, ce va avea loc pe 1 noiembrie a.c., cu destinatia Southend on Sea, oras din estul Angliei, situat acolo unde Tamisa isi varsa apele in Marea Nordului. (Laura BREANA)

Comentarii