Lehamitea pune botnita cadrelor didactice

miercuri, 19 februarie 2003, 00:00
2 MIN
 Lehamitea pune botnita cadrelor didactice

Presedintele Sindicatului Liber din Invatamint, Constantin Grigore, este de parere ca lehamitea, dezilutia si apatia au inchis gura oamenilor din sistem, in ciuda situatiei materiale precare si a lipsurilor de tot felul. Grigore sustine ca oamenilor scolii le este teama sa vorbeasca deschis, sa spuna lucrurilor pe nume, in conditiile in care, "intr-un trecut nu prea indepartat ieseau in strada sa-si ceara drepturile, iar situatia lor materiala nu s-a imbunatatit".
"Cel mai elocvent exemplu este greva de acum trei ani cind intregul personal al invatamintului isi cerea din strada imbunatatirea statutului socio-profesional. A fost dat uitarii acest moment. Guvernantii au tratat cu prea mare indiferenta problemele invatamintului si atunci, si din pacate, si acum scolile nu beneficiaza de mijloacele financiare necesare. Bugetul de intretinere este la cheremul primariei, baza materiala este precara, instalatii vechi, depasite si deteriorate, laboratoare slab dotate, bibliotecile la fel. In mod sigur oamenii nu sint multumiti. Dar nu spun deschis, vorbesc pe la colturi. Tineretul fuge de invatamint din cauza salariilor. Cei din sistem primesc salarii care nu pot acoperi in nici un caz cheltuielile materiale din cauza cresterii continua a costurilor serviciilor", considera liderul sindicalistilor din invatamintul vrincean.
Referitor la eventualitatea declansarii unui nou protest general, Constantin Grigore sustine ca sint semnale ca oamenii sint profund nemultumiti, "nu noi – conducerea SLI – incitam oamenii. Noi trebuie sa le reprezentam interesele". Situatia materiala a angajatilor sistemului, cit si a scolilor, s-ar putea imbunatati odata cu finalizarea legii salarizarii bugetarilor "care sa speram ca va aseza invatamintul pe locul care i se cuvine ca prioritate nationala". (Cristina LAZARIN)

Comentarii