Miine, Bursa locurilor de munca pentru femei

luni, 10 martie 2003, 00:00
3 MIN
 Miine, Bursa locurilor de munca pentru femei

Miine, incepind cu orele 9.00, la sediul Directiei Muncii din Focsani, femeile somere vor putea incerca sa-si gaseasca un loc de munca participind la Bursa locurilor de munca destinata lor special. Actiunea, ce va avea loc la nivel national, este organizata in judetul nostru de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Vrancea, care a depistat pina in prezent 200 de locuri de munca vacante. "Numarul total al locurilor de munca se va stii astazi dupa amiaza, pentru ca inca mai incercam sa contactam agenti economici. Cele mai multe locuri depistate deja sint in domeniul confectiilor, dar pe lista se regasesc si alte oferte", a declarat Maria Stoleru, purtatorul de cuvint al AJOFM Vrancea. Dintre cei 131 de agenti economici contactati, pina in prezent si-au anuntat participare efectiva doar 14. De asemenea, la bursa de miine vor putea participa si personele care fac obiectul Legii 116/2002, privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale. "Am depistat doar doi angajatori de insertie pentru Legea 116, speram insa ca pina la Bursa sa fie mai multi", a spus Maria Stoleru.
Subventii si facilitati pentru angajatori
La Bursa ce va avea loc miine vor putea participa toate cele aproximativ 3300 de femei somere din judetul nostru. Fie ca sint tinere absolvente, fie ca sint persoane trecute de 40 de ani, toate isi pot incerca sansele purtind macar o discutie cu reprezentantii agentilor economici ce vor fi prezenti la fata locului. Nu lipsit de importanta este faptul ca anagajtorii care incadreaza someri beneficiaza, potrivit legii, de subventionarea locurilor de munca, de credite acordate in conditii avantajoase functie de numarul locurilor de munca nou create precum si de alte facilitati. Astfel, angajatorii care incadreaza in munca pe perioada nedeterminata, someri in virsta de peste 45 de ani sau unici intretinatori de familie vor primi, din bugetul asigurarilor de somaj, pentru fiecare persoana angajata, o suma egala cu un salariu minim brut pe tara timp de un an de zile, cu obligatia mentinerii contractului timp de doi ani. Totodata, angajatorii care incadreaza someri pe care ii mentin in activitate cel putin sase luni de la data angajaarii, beneficiaza de reducerea sumei reprezentind contributia de 5% datorata bugetului asigurarilor pentru somaj. Pentru angajarea pe perioada nedeterminata a absolventilor de invatamint, se acorda o subventie de un salariu minim brut pe tara timp de 12 luni, cu conditia mentinerii contractului de munca cel putin trei ani de la data incheierii. Iar in cazul incadrarii absolventilor din rindul persoanelor cu handicap, subventia acordata prin lege de fiecare proaspat angajat este de 1,5 salarii minime brute pe tara pe o perioada de 18 luni, in aceleasi conditii.
Avantajele angajarii persoanelor marginalizate social

De mentionat este faptul ca angajatorii de insertie care incheie contracte de solidaritate cu tinerii ce fac obiectul Legii 116, vor primi de la Agentie lunar, salariul de baza stabilit, insa nu mai mult de 75% din cistigul salarial mediu net pe economie. Daca la data incetarii contractului de solidaritate, angajatorii de insertie angajeaza tinerii cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, vor primi, pe o perioada de maxim doi ani – pina la implinirea de catre angajat a virstei de 25 de ani – o suma in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj pe care tinarul ar fi primit-o daca ar fi fost disponibilizat la acea data. Potrivit legii, este considerata persoana marginalizata social acea persoana care beneficiaza de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiara de venit minim garantat si se afla in cel putin doua din urmatoarele situatii: nu are loc de munca; nu are locuinta in proprietate sau in folosinta; locuieste in conditii improprii, are unul sau mai multi copii in intretinere sau face parte dintr-o familie cu mai multi copii in intretinere. Pot fi incheiate contracte de solidaritate cu tinerii proveniti din centrele de plasament, tinerii singuri, cu sau fara copii in intretinere, tinerii familisti cu copii in intretinere sau tinerii familisti care au executat pedepse privative de libertate. (Laura BREANA)

Comentarii