Mortii si stranierii au semnat pentru Partidul Popular

luni, 18 iulie 2005, 23:00
2 MIN
 Mortii si stranierii au semnat pentru Partidul Popular

Peremistii vrinceni spun ca apar pe listele de semnaturi pentru infiintarea noului Partidului Popular, condus de fostul lider PRM Corneliu Ciontu, fara a li se fi cerut acest lucru. Conducerea filialei Vrancea sustine ca a verificat listele depuse la Tribunalul Vrancea si a constatat ca mai multi peremisti, chiar din conducerea organizatiei, au semnat pentru infiintarea partidului condus de Corneliu Ciontu. Printre acestia apar Vasile Corchi, presedintele PRM Focsani, Adriana Georgiana Corchi, fiica acestuia, Nicoleta Badiu, presedinta organizatiei de femei. „Listele sint false. Membrii PRM vor da in judecata pe cei care au falsificat listele”, a declarat peremistul Marin Stoica, ex-presedintele PRM Vrancea. Declaratiile peremistilor vrinceni ca nu au semnat pentru infiintarea Partidului Popular vor fi trimise la centru pentru ca PRM sa poata contesta inscrierea acestuia. „Numarul celor care vor sa dea declaratie este mult mai mare, dar timpul scurt si neajunsurile create de inundatii infrastructurii judetului nu au dat posibilitatea stringerii acestora la Focsani. Noi vom continua sa stringem aceste declaratii”, se arata intr-o nota de constatare a Biroului Executiv PRM Vrancea. De asemenea, peremistii sustin ca pe listele de semnaturi apar si persoane care sint plecate in strainatate. Printre cei care apar ca semnatari se numara si primarul liberal din comuna Slobozia Bradului, Valerica Zamfirescu. „Nu sint numai eu, e toata lista mea de la liberali. Ii voi chema in instanta, pentru ca sint curios sa vad cum a ajuns lista cu cei 200 de membri PNL din comuna la ei. Am gasit si morti, unul de trei ani, unul din luna februarie. Tot ceea este din Slobozia Bradului este fals! E si lista pesedistilor aici. Mai sint si unii plecati in Italia”, ne-a declarat primarul Valerica Zamfirescu. In replica, deputatul Daniel Ionescu, responsabil cu infiintarea organizatiei judetene a Partidului Popular, a declarat ca nu cunoaste nimic despre aceasta situatie si ca au fost 20- 30 de persoane care s-au ocupat de stringerea semnaturilor. „Fiecare din cei care au colectat date, au dat o declaratie pe propria raspundere ca datele sint legale”, ne-a declarat telefonic fostul sef al PRM Vrancea. Parlamentarul a adaugat ca ar putea fi vorba si despre o incercare de blocare a inscrierii partidului si ca nu putea sa verifice peste 2000 de semnaturi. (Mihai BOICU)

Comentarii