„Nazistii” de la Inspectoratul pentru Handicapati

La sfirsitul saptaminii trecute, Gina Stan, handicapata gradul I si asistata a Caminului Spital Maicanesti, a fost mutata impreuna cu alte trei persoane in Caminul Atelier Odobesti. Fara nici un fel de pregatiri prealabile si fara menajamente. Ea a fost astfel despartita cu brutalitate de Ion Lascu, un barbat fara ambele brate cu care-si impartea viata de 15 ani. Luminita Teodorescu, pina ieri inspector sef la fostul ISTPH, spune ca atit Gina cit si ceilalti asistati care au fost mutati pot fi recuperati prin terapie ocupationala, asa ca nu fac obiectul institutiei de la Maicanesti. Surse din sistem sustin insa ca un loc in Caminul Spital costa. Iar cum acesta este arhiplin, s-ar fi gasit astfel o modalitate de a-l mai elibera.
„Ne-au mintit ca ne duc la raze la Focsani si ne-au dus la Caminul Atelier. As putea spune ca ne-au luat chiar cu forta, una dintre noi statea in pat si nici nu a mai lasat-o sa se imbrace, a luat-o chiar in camasa de noapte si desculta. A chemat portarul si oamenii din curte si au luat-o pe sus. Iar pe mine m-au despartit de Lascu, pe care l-am ingrijit atitia ani cu dragoste si mila”, isi incepe scrisoarea trimisa redactiei noastre Geta Stan, paralizata de la briu in jos, condamnata sa-si duca zilele intr-un scaun cu rotile.
Mai marii handicapatilor din Vrancea au reusit, la sfirsitul saptaminii trecute, sa faca praf doua fiinte ce-si duceau zilele in Caminul Spital Maicanesti. Ca si cum nenorocirea celor doi, de a nu fi intregi trupeste, n-ar fi fost de ajuns, au hotarit sa le sfarime si sufletele, singurele care scapasera nemutilate pe parcursul vietii. Cu toate ca nu se casatorisera, Ion Lascu, fiinta fara miini si Geta Stan, paralizata de la briu in jos, si-au incropit mica lor intimitate intre zidurile institutiei de ingrijire si asistenta. Au crezut, timp de peste 15 ani, ca fericirea, aparent de neingaduit, este totusi posibila. Miraculos posibila, intr-un loc in care orice speranta este ingenunchiata de suferinta. Totul s-a sfirsit brusc vinerea trecuta, cind nici unuia dintre ei nu i-a venit sa creada ce li se intimpla. Despartirea fortata i-a darimat sufleteste. Smulsi cu cruzime unul de linga altul dupa 15 ani de viata impreuna, cei doi spun ca nu mai vor sa traiasca. „De 15 ani Gina ma ingrijeste. Eu nu am miini si ea era miinile mele. Ea ma spala, ea ma imbraca, mincam amindoi cu o lingura. Aveam un ajutor exceptional, era sufletul meu. Au luat-o vineri, imbracata cu ce era, fara sa spuna nimeni nimic. Au spus ca o duce la comisie la Focsani ca sa aflu ca au mutat-o la Caminul Atelier Odobesti. La toti patru care au fost dusi le-au ramas toate lucrurile aici. Ieri le-au trimis si bagajele. I-am impachetat si Ginei lucrurile…. Nu mai pot, credeti-ma… De cind mi-au luat-o eu nu mai dorm, nu mai maninc. Ea era totul pentru mine. Acum nu mai am nimic. Aici nu gasesti un cuvint de mingiiere de la nimeni. Mi-au luat-o si eu nu mai am nimic. Nimic pe lume. Eu ma omor…”, plingea disperat Ion Lascu. Spune ca nu mai poate. Si ca dintre toate suferintele posibile ce i-au fost harazite pina acum in viata, aceasta este de nesuportat. Iar de partea cealalta, tintuita in scaunul de handicapat care nici macar nu poate trece de usile neadaptate ale camerelor Caminului Atelier, Gina plinge la rindul ei fara incetare. „Despre tot ce se petrece in caminul de la Maicanesti ar putea sa va confirme toti asistatii dar sint sigura ca nu vorbeste nimeni pentru ca sintem amenintati ca ne trimit acasa, ca ne dau chiar in strada ca tot nu-i lege pentru noi. Dar eu nu pot sa stau fara Ion Lascu. El nu are membrele superioare. Am trait ca sot si sotie din 1989 de cind m-am dus eu in camin. Eu il ingrijesc exact ca pe un copil, eu il spal, eu il barbieresc, eu merg cu el la WC si spal totul, totul dupa el. Si nu o fac pentru bani, are o mica pensie de 40 mii lei de la CAP, sau pentru alte avantaje. O fac din dragoste si mila”, spune cu sufletul sfisiat de durere, sarmana Gina.
Suflete amputate din cruzime omeneasca
Ion Lascu are acum 68 de ani, iar 43 din ei i-a petrecut in Caminul Spital Maicanesti, denumit acum Centru de Ingrijire si Asistenta. S-a nascut undeva, in judetul Prahova iar la 17 ani a ramas fara miini, dupa ce s-a electrocutat la un stilp de inalta tensiune. Sapte ani dupa cumplitul accident a fost bintuit de ideea sinuciderii. Se vedea anormal intr-o lume, credea el sanatoasa, careia trebuia sa-i faca fata. Dintr-un adolescent plin de viata s-a trezit dintr-o data fara perspectiva vreunui viitor. Iar gindul ca devenise o povara pentru parintii lui il chinuia cumplit. La Caminul Spital Maicanesti s-a internat dupa ce dragostea fiintei pe care o indragise – o tinara care ramasese fara picioare intr-un accident – i-a fost refuzata. Vroia sa-si traiasca restul zilelor intre oameni asemenea lui. „Aici este caminul meu si oamenii printre care ma simt bine, pentru ca ma simt normal. Gura imi tine loc de miini. Cu ea imi aprind singur tigara, joc table, fac cafeaua, scriu, beau si o fac cu destula usurinta. Ceea ce n-am reusit inca sa fac este sa ma imbrac singur. De acest lucru se ocupa Gina, prietena si iubita mea. Ea ma spala, ea ma schimba, ea imi da sa maninc”, spunea Lascu, in urma cu cinci ani, reporterilor ziarului nostru. Considera ca Gina a aparut ca o minune in viata lui, ca o dovada ca Dumnezeu nu l-a uitat de tot. Si nici pe ea, care a fost lovita de soarta la 25 de ani. Femeia si-a pierdut sotul, cei doi copii precum si sarcina din cauza gazelor de la aragaz. Ca sa faca mai cald in casa le-a lasat aprinse. Toti cei dragi i-au murit asfixiati. Iar ea a fost gasita de vecini in fata usii de la intrare. Paralizata, cu sufletul indoliat, a fost internata apoi de familia care nu putea s-o ingrijeasca, in Caminul Spital Maicanesti.
Cind s-au intilnit, cei doi oameni atit de greu incercati de soarta nu mai sperau la nimic. Incet incet, impreuna, au reinvatat sa traiasca. Dragostea nascuta din durere si suferinta le-a dat putere sa supravietuiasca nenorocirii, iar sentimentele care s-au infiripat intre ei veneau ca o compensatie a divinitatii pentru infirmitatile ce le-au fost harazite. Cincisprezece ani, zi de zi si ora de ora, si-au impartit bune si rele, s-au mingiiat unul pe celalalt, s-au consolat, s-au ingrijit si s-au iubit. Ajunsesera sa viseze chiar la o casatorie, ca sa fie impreuna si pe lumea cealalta. Acum nu mai viseaza la nimic. Le-a fost amputat sufletul, atunci cind le era mai bine. Fara mila. Fara scrupule. Fara mustrari de constiinta. Acum, visul lor s-a sfirsit. Gina a fost „deportata” acolo unde nici macar nu are conditii corespunzatoare pentru handicapul gradul I de care sufera.
Care e motivul?
Reporterii nostri au incercat sa ia legatura cu directoarea Caminului Spital de la Maicanesti, insa aceasta nu a fost de gasit. In schimb, Luminita Teodorescu, fost inspector sef la fostul Inspectorat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap Vrancea, a spus ca Gina a fost mutata pentru ca, la fel ca ceilalti asistati aflati in aceeasi situatie „este tinara, iar comisia a hotarit ca nu face obiectul institutiei de la Maicanesti. Caminul este arhiplin, exista solicitari in continuare sint oameni batrini care asteapta un loc acolo si de aceea s-a luat aceasta decizie. Eu cred ca Gina si Ion Lascu aveau relatia aceasta speciala dar exista o strategie nationala prin care persoanele cu handicap sa fie recuperate si ea poate fi recuperata prin terapie ocupationala. Chiar daca sta intr-un fotoliu rulant, din punct de vedere intelectual nu are nimic. Nu trebuie sa fim doar subiectivi, trebuie sa ne orientam si dupa situatie”, a declarat Luminita Teodorescu. Potrivit celor spuse de specialistii Caminului Atelier Odobesti insa, nici Gina, dar nici ceilalti trei asistati care au fost mutati aici nu fac obiectul institutiei odobestene. „Au fost adusi vineri dupa amiaza intr-o masina, erau foarte agitati. Au virste intre 40-50 de ani, dar nu fac sub nici o forma obiectul institutiei noastre. Noi trebuie sa-i pregatim pentru a-i reda societatii, prin terapie ocupationala. Ori capacitatea lor de munca este pierduta iar recomandarile facute de comisia de expertiza este tocmai internarea intr-un Camin Spital. S-a notat in dosarele lor ca se simt foarte bine si ca ei vor sa plece pentru ca s-au saturat sa stea intre batrini. Dar nici unul nu face obiectul acestei institutii. Gina are handicap grav, are nevoie de ingrijiri speciale. Sta in carut cu rotile iar in certificatul ei de constatare a capacitatii de munca scrie ca are capacitatea de munca pierduta in totalitate. Aici nu are nici conditii, la Maicanesti sint amenajate bai speciale pentru cei in fotolii rulante, cladirea este adaptata nevoilor oamenilor cu astfel de handicapuri”, a declarat unul din specialistii Caminului Atelier, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.
„O vreau pe Gina inapoi”
Indiferent de explicatiile celor ce trebuie sa vegheze la binele fizic si psihic al handicapatilor si indiferent de strategiile nationale invocate, tot ce-si doresc Ion Lascu si Gina, este sa fie lasati sa-si duca zilele mai departe, impreuna. Pentru fiecare dintre ei, despartirea impusa atit de brutal inseamna mai mult decit moartea. Tinjesc unul dupa celalalt pentru ca tot ce au pe acest pamint este dragostea pe care si-o poarta. Legatura dintre ei este speciala. Legatura lor inseamna cu certitudine mult mai mult decit 15 ani de casnicie obisnuita, cu patalama la mina, in lumea libera. Mutilati fizic si condamnati sa-si tirasca suferinta in izolarea impusa de regulamentul unei institutii a statului, si-au daruit unul altuia singura avere ramasa la fel de curata ca dragostea insasi: sufletul. Acum le-a fost amputat si acesta. Pentru ca, atunci cind soarta s-a decis sa-i mingiie, i-a mai lovit odata cruzimea omeneasca. (Laura BREANA)