OPC-ul ii face zile negre prefectului

luni, 01 iulie 2002, 23:00
4 MIN
 OPC-ul ii face zile negre prefectului

Asa cum era de asteptat, ziarul care sta la picioarele presedintelui CJ, Marian Oprisan, l-a "executat" pe seful OPC, Dumitru Dila, care a avut indrazneala sa-l infrunte pe prefectul George Baesu, cumatrul primului om politic al judetului. Inspectorul sel de la Protectia Consumatorilor, inginerul Dumitru Dila, declara ca s-a saturat de "prostiile" pe care i le cere prefectul George Baesu. Mai vechiul conflict dintre cei doi a atins punctul maxim simbata, la Naruja, cind reprezentantul Guvernului in teritoriu a luat-o pe urmele inspectorilor OPC sa faca un control al controlului. Hotarit sa-i gaseasca nod in papura lui Dila, prefectul a ajuns, conform declaratiilor inspectorului sef al OPC, sa-i instige pe comercianti impotriva sa. Incidentul de la Naruja pare sa fi fost creat special ca mai marii judetului sa aiba un motiv plauzibil pentru a-l schimba pe Dila. "Pentru tratamentul discretionar aplicat atit mie cit si altor colegi din institutii descentralizate si comportamentul mizerabil de care a dat dovada in ultima vreme, sint hotarit sa-i cer prefectului demisia din functie daca nu-si cere scuze sau daca nu-si revizuieste atitudinea. Daca nu se intimpla acest fapt, ii voi cere demisia. Nu ma las pina nu dispare din fruntea acestui judet acest om fara coloana vertebrala si, pentru mine, de nimic", a declarat pentru "Ziarul de Vrancea" seful OPC Vrancea.
De unde i se trage lui Dila
In urma cu citeva zile, inspectorul sef al OJPC Vrancea i-a trimis lui Marian Oprisan, presedintele biroului executiv PSD, o adresa in care relata situatia tensionata dintre el si prefectul judetului. Presedintelui PSD Vrancea i s-a cerut ajutorul pentru a media acest conflict, datorat mai multor excese ale cumatrului sau in relatia cu functionarul petitionar. Amintim ca Dila este fost presedinte al PSDR, actual vicepresedinte al PSD si membru in BEx.
Prima iesire a lui Baesu a fost in luna februarie, cind i-a cerut sefului OPC sa faca controale in farmacii. Dila i-a raspuns voalat ca nu are astfel de competente, dar si ca intre el si prefect nu exista o relatie de subordonare. A urmat o replica pe masura, "episodul urmaririi soferului institutiei pentru a i se invoca motive in vederea suspendarii permisului de conducere". Forma voalata de amenintare, practicata si la case mai mari.
Pretentiile prefectului au crescut, astfel incit el a incercat sa-i impuna sefului OPC sa-l informeze in scris asupra oricarei "parasiri a garnizoanei", permisa numai cu aprobarea sa. Fara sa tina cont de porunca lui Baesu, Dumitru Dila a plecat la diferite reuniuni ale ANPC si chiar la o specializare in Germania.
"Ziarul de Vrancea", problema a OPC?
Scandalul "Ziarul de Vrancea" nu este nici el strain de picarea in dizgratie a sefului OPC. Pentru ca i s-a cerut sa verifice daca "ziarul afecteaza drepturilor consumatorilor vrinceni" si a refuzat "sa aplice sanctiunile ce se impun", pe care nu le-a gasit, de altfel, Dila a trecut chiar pe linga o sanctiune politica in BEx, la initiativa aceluiasi tinar si nelinistit prefect. Care a trecut pe 22 iunie a.c, la mijloace mai putin diplomatice de atentionare. Dupa ce i-a trasat sarcina de a controla restaurantul de la Doaga, Baesu s-a hotarit sa-i aplice personal o corectie "nesimtitului de Dila". Prefectul se suparase ca nu i se raspunde la telefon si i-a iesit in intimpinare pe drumul de intoarcere. "Dupa oprirea masinilor mi-a adresat injurii grosolane, mi-a fortat portiera masinii si mi s-a adresat cu «esti un nesimtit si un mincinos si-mi vine sa-ti dau numai pumni in cap». Probabil ca pumnii ii primeam daca nu era soferul de pe masina Prefecturii, care l-a retinut", a mai declarat Dumitru Dila.
"Prefectul are un comportament obraznic"
La doar citeva zile, prefectul a condus personal o sedinta de bilant a OJPC in care a anuntat ca se va implica el insusi in controale. "Prefectul a venit cu directie la OPC. Era turbat de suparare pentru ca eu nu am putut sa dau curs unor prostii pe care mi le-a cerut si toata analiza lui s-a rezumat doar la faptul ca au crescut numarul si valoarea amenzilor. Dar se vede ca nu este specialist in domeniu, mai are de invatat foarte mult si trebuie sa tina cont ca in afara de micile lui observatii orice oficiu din tara se conduce dupa noua indicatori de baza. Pe aceasta cale ii amintesc ca OJPC se afla pe podium. Faptul ca am credibilitate poate il deranjeaza pe acest domn prefect. Probabil ca i s-a pus aceasta palarie de prefect cam inainte de termen. Trebuia sa mai faca un pic de stagiu in alte parti si in momentul in care o sa-mi arate o diploma si o carte de munca prin care demonstreaza ca a condus minim trei oameni, eu ii dau nota maxima. Dar pina atunci mai are de invatat. De la mine, de la alti sefi de institutii, ca atare sa aiba grija ca are un comportament obraznic pe care eu nu i-l inghit", a mai spus Dumitru Dila. (Ciprian BOBEICA)

Comentarii