Paduchiosii

La o rascruce a ulitelor din Cirligele, in dosul unui gard facut din mila primariei si in mijlocul unui noroi greu de calcat cu piciorul, e casa familiei Bari. Casa e un fel de-a spune, pentru ca respectiva cosmelie, facuta din lut, abia de se vede peste gard. Strimba ca o caricatura, ai zice mai degraba ca adaposteste porci, daca nu te-ar contrazice subit usa deschisa, de dupa care se prelinge o fiinta omeneasca. La fel de murdara si la fel de umila ca si maghernita intunecoasa ce se vede dincolo de usa. "Mama-i in casa", spune copila, imediat ce da cu ochii de noi. "Ii da sa suga lu’ aia mica", mai completeaza. Inotam vitejeste prin mocirla curtii sperind ca dincolo de ea va fi ceva mai bine. Imediat ce ajungem in prag insa, ne taie rasuflarea duhorile amestecate din odaie. Originea lor nu e greu de banuit. Jegul ce domneste in incapere iti da fiori. Pe peretii afumati curge slinul. Cele doua paturi mai ca nu lasa loc de trecere, iar pe ele, in toata splendoarea, zac aruncate de-a valma haine care de mizerabile ce sint, nu li se mai vede culoarea. Nici ca-i pasa cuiva ca unul dintre ele, de lipit ce era de gura fara usita a sobei, putea lua foc in orice moment. "N-are nimica, nu ia foc ca avem grija. Trebuie sa facem cald", spune Maria, stapina casei. Si ca sa fie si mai clar, si-a luat bebelusul de numai o luna de la piept si la pus fix linga jarul aprins, pe o perna. Lemnele de foc le aduc cu circa, de la padure, in fiecare zi. Iar de mincare, daca nu primesc pe unde mai muncesc cu ziua, capata de pe la vecini. Ieri pe la amiaza, cind reporterii nostri au fost la fata locului, progeniturile sotilor Bari inca nu mincasera nimic. Sau poate ciugulisera din botul de mamaliga ramas de cu seara si aruncat printre blidele soioase zvirlite de-a valma pe-o policioara. Printre ele, mucuri de tigara, resturi uscate de mincare, mucegai… "Mincam si noi ce avem. Azi l-am trimis pe copil sa cumpere cartoafe", ne-a asigurat Maria, punindu-si odrasla sa caute barabulele printre toalele din pat. Din cind in cind Ionel, tinarul oligofren care sustine financiar familia, mai arunca cite-o flegma sanatoasa pe jos. La cita mizerie era, ce mai conta un scuipat imbibat in pamintul odaii…!
"Barbatu-meu a fost casnic toata viata"
Cele cinci sufletele cite populau maghernita la ora vizitei noastre pareau desprinse dintr-o alta planeta. Ciufulita zdravan, minjita si cu trupul ingramadit intr-un capot rapciugos, Maria isi stringea bebelusul la piept. O fetita de numai o luna de zile, ultima din cei sapte nascuti ai femeii. Infasurata in cirpe si legata fedeles, micutei nu i se vedea decit nasul. Cocotata in celalat pat statea Mirela. Minutele ii erau atit de murdare incit puteai crede ca de fapt asta-i era culoarea naturala. Copila sedea cu genunchii la piept, imbracata in toate hainele sale: mai intii pijamaua, apoi o bluza peste care, ca o scoarta, avea puloverul. Intr-o incercare de-a o scapa de paduchii care-i colcaiau in cap, mama ei i-a taiat parul scurt, asa cum s-a priceput. Nici prin cap nu i-a trecut insa sa o spele mai des. "Nu mai stiu de cind nu m-am spalat", a spus fetita. Are sapte ani si ar fi trebuit sa mearga la scoala. "Dar n-a primit-o, a zis ca-i prea mica", se justifica mama sa. Scoala a pus-o-n cui si celalata fiica, Lacramioara, dar asta nu stresa deloc viata Mariei. "Cit am fost eu la maternitate a ramas corigenta. Acum zice ca-i rusine sa mai mearga la scoala. Este in clasa a cincea", spune femeia. Iar Lacramioara explica si ea:"Stau acasa si-o ajut pe mama". La ce? – ne-am intrebat, firesc… Abandonul scolar nu se limiteaza, in cazul copiilor familiei Bari, doar la aceste doua exemple. Si Viorel, ajuns acum la 16 ani, a uitat de carte inca de prin clasa a V-a. Acum bintuie prin sat si cica ar mai munci cu ziua pe unde apuca. In fond, ce altceva sa faca? Doar asta a vazut in casa, toata viata lui.
Cel mai desprins de realitate parea insa Ionel, oligofren gradul II. Asezat pe pat, in mijlocul mizeriei infioratoare, tinarul se straduia sa repare nu stiu ce aparat. Din cind in cind izbucnea, furios pe toata lumea ca nu-si gasea cine stie ce piesa. Asa nating cum este, e singurul care aduce un ban in casa. Poate si de aceea parintii lui nu s-au omorit niciodata cu munca. "Eu sint casnica, am copii de crescut. Si barbatu-meu e tot casnic. Toata viata lui a fost casnic. Ca eu i-am spus, imi fac datoria de nevasta, i-am facut copii, dar sa-si faca si el datoria, sa munceasca. El se imbata si vine cu scandal. Ce munceste, bea. Cind se imbata, face dezastru. Le zice la copii numai vorbe urite, ca sa-i manince…", spune Maria.
Copii fara sansa
Ca Maria si Costica, barbatu-sau, au ales sa traiasca in mizerie, n-ar fi nici o problema. De comozi ce sint, au fost scosi si de la ajutorul social de care ar fi beneficiat prin Legea 416. "N-au venit sa presteze zilele de munca si atunci li s-a sistat ajutorul. El vrea sa aiba copii dar nu vrea sa mearga la munca. Nu vrea sa fie deranjat", spune Sultanica Cherciu, referent social in cadrul primariei Cirligele. Problema cu adevarat grava o reprezinta felul in care au fost condamnati sa traiasca cei mici. Copiii, care pe linga faptul ca sint expusi infometarii si mizeriei, mai sint expusi si imbolnavirilor pe care le pot contacta in focarul acela de infectie. La scoala nu se mai duc. Paduchii si jegul i-au napadit deja. Mai ramine sa ia foc bebelusul de la vreo scinteie, ca sa puna capac la toate. Ca singura nadejde-i la Dumnezeu, cu mila… (Laura BREANA)