"Speram ca Vrancea sa fie capitala Regiunii S-E"

joi, 26 noiembrie 1998, 00:00
1 MIN
 "Speram ca Vrancea sa fie capitala Regiunii S-E"

Presedintele Consiliului Judetean, Monel Paizan, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca pe 11 decembrie va avea loc, la Focsani, sedinta de constituire a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est. Presedintele CJ este de parere ca, in chestiunea desemnarii viitoarei capitale a regiunii si a centrului de afaceri, conotatiile politice nu au nici o influenta in ceea ce priveste decizia reprezentantilor Regiunii S-E. "Speram ca Vrancea sa fie sediul regiunii si, in acelasi timp, sa obtinem sigur si presedintia. Totul depinde de modul in care noi vom sti sa ne prezentam in fata reprezentantilor din celelalte judete si a modului in care vom intocmi viitoarele programe", a aratat Monel Paizan.
Desi data constituirii regiunii S-E programata la inceput pentru 17 noiembrie, mai apoi pentru 4 decembrie, iar acum stabilita la 11 decembrie a.c. se apropie, primarii oraselor vrincene n-au reusit sa-si aleaga inca un reprezentant. La intilnirea pe care acestia au avut-o la CJ luna trecuta, nu s-a constituit cvorumul necesar. Si in aceasta problema Monel Paizan s-a aratat extrem de optimist, aratind ca pina pe 11 decembrie toate formalitatile vor fi definitivate. (Traian NEGULESCU)

Comentarii