Sclava tigancii

Cam ce poate sa fie in sufletul unui copil care de la virsta cind habar nu are de valoarea banilor, este trimis in suturi la cersit? Si in ce ar putea fi masurata groaza prezenta in fiecare bataie a inimioarei sale, atunci cind dupa o zi de "munca" n-a reusit sa zgindare milostenia oamenilor suficient ca sa scape de furia stapinului? Povestea Alinei, aflata acum in Centrul de Primire Minori Focsani, spusa cu ezitari si intreruperi, s-ar aduna toata intr-un singur oftat. Un oftat ce-si face loc din strafundul sufletului ei maturizat mult prea devreme ca sa mai banuiasca ce inseamna copilaria.
"Mincam bataie si nisip"
"De cind ma stiu cersesc. Tiganca la care am stat mi-a zis ca nu-s a ei. Avea o casa prapadita in care nu erau nici toale pe jos. Ma trimitea sa cersesc. Vroia sa-i aduc bani multi, mincare si haine pentru ea, nu pentru mine. Cind ma intorceam seara si ii aratam cit am facut ma lua la bataie, ca nu-i ajungea", spune Alina.
Despre cite a patimit, vorbeste acum cu o aparenta detasare. Si numai ea stie ce s-a petrecut cu adevarat intre cei patru pereti mizeri ai cosmeliei. In orice caz, se pare ca fetita n-o sa uite niciodata blidul plin cu nisip pe care tiganca i-l punea in fata, obligind-o sa-l manince cind "prada" de peste zi nu o satisfacea. "Ma tinea de cap si-mi baga cu forta lingura cu nisip in gura", povesteste copila, mingiindu-si cu tandrete mica papusa primita cadou de la "Domnul Dan". Singurul cadou, singura papusa din viata ei. Nu ca nu i-ar fi placut sa se joace, dar n-ar fi avut timp intre atitea drumuri si nici cu ce, in afara de colbul ulitelor, batute cu pasi mici de copil necajit.
Fetita spune ca acum doua luni cind a fost adusa la Centrul de Primire Minori Focsani, purta pe trup semnele corectiilor primite de la tiganca.
"Ma batea in fiecare zi, cica de ce nu fac mai mult. Nu puteam sa fug ca ma tinea legata. Avea acolo in casa un fier greu, ma lega de el si ma batea. Dadea pe unde apuca cu un furtun gros.Of, Doamne…", ne destainuie Alina povestind despre bataile crunte administrate de piranda cu mintile inecate "in rachiul si spirtul cu zahar pe care-l bea toata ziua".
"A vrut sa bage cutitu-n mine"
Cum Alina era se pare, singura sursa de venit, tiganca nu s-a gindit niciodata sa o vinda. Mai bine s-o omoare cu mina ei decit sa dea la altul bunatate de fata, care, oricite batai ar fi incasat, se intorcea mereu la jalnicul bordei. "Unde era sa ma duc? Dar intr-o seara a vrut sa ma omoare. M-a legat de fier si a vrut sa dea cu cutitul in mine. Am urlat cit am putut de a venit o tanti batrina din vecini si m-a scos din miinile ei", povesteste Alina, care n-a scapat insa de muscaturile tigancii, aplicate cu dusmanie de unde apuca.
Satula sa tot bata din poarta in poarta pentru te miri ce, fetita s-a gindit sa se duca la munca. Astfel, pe unde auzea ca ar fi nevoie, copila isi oferea puterea bratelor ei subtirele. Cind stringea imensa suma de 100.000 de lei era sarbatoare. Putea sa-si cumpere si de mincare, cit sa-si umple stomacul mai tot timpul chinuit de foame, si avea si sa-i dea tigancii pentru rachiul zilnic.
Nu de putine ori fetita isi purta trupsorul chinuit de boala mai departe de sat. In Buzau stia ea ca oamenii erau mai darnici. "O parte din bani ii bagam aici, la ciorap, ca sa am de medicamente. Tiganca nu mi-ar fi dat, ca nu i-a pasat niciodata de mine", spune Alina, care n-a stiut niciodata ce inseamna un ceai fierbinte si un pat cald in care sa te afunzi atunci cind febra iti zgiltiie trupul. Si cu atit mai putin n-a stiut cum e sa aiba o mina grijulie pusa pe fruntea sub care o minte de copil ratacea pe tarimuri nestiute. Ca un mic animal chinuit si-a lins singura ranile ca si cum, dincolo de boala, ar fi asteptat-o un destin mai fericit.
"Noaptea veneau golanii si ma ascundeam dupa casa"
Linistita acum in camera Centrului de Primire, Alina isi aminteste si de noptile in care tiganca chefuia "cu golani de-ai ei. Ma fugarea si-mi spunea sa plec, dar imi era tare frica. Era asa de intuneric! Asa ca ma ascundeam dupa casa si stateam acolo pina se termina", spune fata.
Dirdiind de frig si frica fetita statea nemiscata pina cind dezmatul lua sfirsit. Atunci Alina se furisa in casa, sa mai apuce citeva ore de somn, direct pe pamintul ce tinea loc de podea. Pentru ca patul era intotdeauna al tigancii.
Probabil ca dupa un asemnea bairam tiganca i-a spus copilei sa plece "de la casa ei". Satula de atitea batai si ingrozita de necunoscutul ce i se asternea in fata, Alina a plecat. "Si bine ca am scapat", spune ea acum, cind in sfirsit cineva ii ofera protectie.
"Mi-as dori niste parinti"
Fara sa aiba nici un act, fetita nu are deocamdata o identitate certa. Ea va locui in continuare la Centrul de Primire Minori din Focsani pina cind Serviciul Social Buzau ii va analiza cazul. "Noi ii oferim protectie, hrana si imbracaminte pina cind SSJ Buzau ii rezolva situatia sociala. Ei vor urma procedura legala pentru astfel de cazuri, in care spusele fetei sint verificate. Se va face o evaluare si i se vor cauta parintii", a declarat Anca Ursu, seful Centrului de Primire Minori Focsani.
Pina atunci, Alina spune ca este foarte multumita de locul in care sta si n-ar vrea sa mai plece de acolo niciodata. "Oamenii de aici sint buni cu mine, dar stiti ce-as vrea eu cel mai mult? Sa am niste parinti. Dar daca nu m-au cautat atitia ani poate or fi murit. Eu stiu?", isi incheie Alina povestea. Si, privind spre lumea de dincolo prin fereastra zabrelita a institutiei, ofteaza din adincul sufletului ei. "Viata grea…" (Laura BREANA)