Tata la 80 de ani

La 80 de ani, Maftei Pasare, din Vrincioaia, umbla-n lung si-n lat doar-doar o reusi sa infieze un copilas. S-a saturat sa stea impreuna cu baba lui si sa le tiuie urechile de urit si singuratate. Asa ca zilele trecute si-a pus bunda de oras, si-a luat picioarele la spinare si pe-aci ti-e drumul: a coborit tocmai din munti, hotarit sa gaseasca un pui de om care sa-i spuna si lui „tata”. „Pai sa ramiie si-n ograda mea cineva. Acum fac o incercare, sa vad cum chica. Dac-oi gasi, bucurie mare. Daca nu, mai am citiva nepoti si-o sa ramin cu-aceia…”, spune batrinelul.
Cit a trait, a tot sperat ca-i va rasuna si lui batatura de glasuri de copii. Si-au tot trecut anii, unul dupa altul, iar speranta lui mos Maftei a ramas pina in ziua de azi, doar dorinta. O vreme, omul si femeia lui si-au pitit cit mai adinc of-ul in dosul treburilor de zi cu zi. Azi asa, miine asa, pina cind au vazut ca umerii incep sa li se adune sub povara vremilor, ca pasii nu le mai sint asa de sprinteni, ca noptile le sint bintuite de insomnii… Ca viata le apune incetisor si ei tot numai unul cu celalalt adorm si se trezesc. „Din intimplare, n-am avut copii cu baba mea. Si nici altii n-am. M-am tot gindit si am venit aici, la oras, poate-oi gasi sa iau si eu doi copilasi, ori de crescut, ori de-nfiere… Ca restul, am de toate. Si casa, teren de munca, am si 10 oi, purcel, 10 pasari. Si mai am si pensie mare. Doua milioane lei, ca am lucrat la Cercetari miniere vreo 12 ani. Sondam pamintu-n jos, sa dam de minereu”, argumenteaza batrinelul.
Imbracat ca de sarbatoare, cu straita-ntr-o mina, caciula in cealalta si transpirat bine sub bunda pusa peste camasa de oras, mos Maftei povesteste ca a coborit din muntii lui numai sa faca „o instiintare in judet, ca vreau si eu copii. Dac-ar fi de vreo sapte-opt ani asa, cu vreo trei-patru cit oi mai trai si eu, ii ridic catinel si-i las stapini pe averea mea. Ca tare-i rau sa tot muncesti si sa n-ai si tu puiu’ tau”, ofteaza mucalit, batrinelul.
„De la crescatorie au zis ca nu-mi da copil”
Mos Maftei si-ar dori tare mult un baietel si o fetita, fiind mai mult decit convins ca acesta ar fi balsamul batrinetilor lui. El spune ca a mai facut o incercare de a-si gasi urmasi, in urma cu vreo doi ani, dar n-a avut sorti de izbinda. Acum si-a luat din nou inima-n dinti, pentru incercarea finala. „Am fost la crescatoria aia de copii, de la surdo-muti si le-am zis la doamnele alea sa-mi dea si mie doi copii sa-i infiez. Au zis «nu-ti dam bre, ca esti batrin». Si-am venit aici la voi, sa dau instiintare in judet, ca poate-or fi oameni saraci care au copii pe care vor sa-i dea. Or mai fi ele si alte crescatorii, dar eu pe aia am stiut-o, la aia m-am dus. Am zis ca dac-oi gasi, oi gasi. Daca nu, nu”, spune batrinelul, rasucind in palmele batatorite de atita munca, baierele sacosei cu miros de brinza. Degeaba a povestit el la „crescatorie” ca e „sanatos, bre, nu ma doare ‘nica. Poci sa merg si 20 de kilometri pe jos”. Tot n-a primit copii. Si din acest motiv nu stie cum sa mai faca, ce sa mai spuna, ca sa convinga cit de bine le-ar fi odraslelor care ar ajunge sub obladuirea sa. „Sa stie lumea ca eu, daca gasesc copii care sa stea la mine, nu-i pui la treaba. Or face ei singuri dac-or stii, cind or creste. De locuit au loc destul. Am doua camere, grajd, mai am si destul loc pentru inca o casa. Daca-i nevoie, o ridic imediat, ca am padurea mea, pot sa tai si patru camioane de lemne, nu-mi zice nimeni nimic. Si de imbracat, slava Domnului! Am doua milioane pensie, bre! Ce mare lucru sa cumperi la copil papuci, din banii astia! Ar duce-o bine cu mine, ce sa zic… Numai dac-oi gasi, sa vedem”, spera mos Maftei.
Singuratatea care doare
N-are el, batrinelul din Vrincioaia, averea de pe lume, dar atit cit are, ar da fericit numai sa stie ca-l mosteneste cineva. Impreuna cu baba lui a adunat ghem vremurile, dar ce folos, daca nu are cui le povesti… Din spatele imaginii lui de mosnegut simpatic si mucalit razbate tristetea aceea grea, care-i apasa sufletul. Ca tocmai pe el, din toata omenirea, nu l-a strigat nimeni vreodata, „tata”. Ii pare rau ca a lasat timpul sa treaca si nu s-a hotarit sa infieze un pui de om cind mai era inca in floarea virstei. L-ar fi crescut frumos, crestineste, l-ar fi ingrijit, l-ar fi iubit… „A fost o familie la noi la Vrincioaia care si-a luat un copil de crescut. L-au crescut frumos, dar a ajuns tare rau. A vindut tot de la parinti, a trait mai mult prin inchisori. Ei (parintii – n.r.) au fost oameni de treaba, da’ daca el a fost soi rau… Asa l-a indemnat pe el firea. N-ai de unde sa stii. Dar nici cind il faci tu n-ai de unde stii…”, spune batrinelul.
Se ridica de pe scaun cu un oftat greu. Se uita la ceas. „Nu mai am autobuz pina miine dimineata. Ramin la un nepot in noaptea asta. Dupa aia m-oi duce acasa. Ii zic babei c-am cautat copil. Acum, om vedea ce-o iesi…”, adauga incetisor, multumit in sinea sa ca a reusit sa dea sfoara-n tara: „Asa sa stiti! Maftei Pasare, din Vrincioaia, cauta copil de crescut. Are cineva?” (Laura BREANA)