Toxiinfectie alimentara la UM 01470

duminică, 06 august 2000, 23:00
3 MIN
 Toxiinfectie alimentara la UM 01470

11 soldati de la Unitatea de artilerie 01470 au fost internati in sectia de Contagioase a Spitalului Judetean, datorita unei toxiinfectii alimentare, simbata dupa amiaza. Acestia acuza faptul ca, dupa ce au servit vineri seara ghiveci, lapte si crenwursti, li s-a facut rau.
La unitatea militara au venit mai multe controale de la SANEPID care urmeaza sa stabileasca daca alimentele erau alterate sau nu.
11 soldati de la UM 01470, care au consumat vineri seara, la cina servita in popota unitatii, lapte si ghiveci cu crenwursti, au fost internati simbata la prinz in sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean. Conform informatiilor furnizate de medici, militarii acuzau febra, varsaturi si diaree. Din fericire, starea de sanatate a tinerilor care fac stagiul militar in unitatea de artilerie este acum stabila, acestia urmind sa se intoarca in unitate in citeva zile. Pe linga cei internati in spital, dupa cina de vineri seara (4 august a.c. – n. r.), alti 10 soldati s-au prezentat la infirmeria unitatii, vaitindu-se de dureri de burta. Acestia au fost consultati atit de medicul unitatii cit si de un specialist de la Boli infectioase, care a decis ca starea lor nu impunea internarea. "Am mincat vineri seara ghiveci, lapte si crenwursti. Noaptea am inceput sa ne simtim rau si ieri, pe la doua (simbata – n.r.), ne-au adus la spital. Ne-au pus perfuzii si ne simtim mai bine. Pina acum, n-au fost probleme cu mincarea. Ceea ce am mincat vineri nu avea gust alterat, deci nu stim ce s-a putut intimpla", ne-a povestit citiva soldati care au fost internati la sectia de Boli Infectioase.
Conducerea UM 01470 nu are o reactie eficienta
Contactat ieri de reporterii nostri, comandantul unitatii, colonelul Stefan Oprea, ne-a spus ca in momentul de fata situatia a revenit sub control dar nu exista o varianta oficiala a cauzei care a produs toxinfectia alimentara.
"Nu am ce sa reprosez societatii Ray Com"
Trebuie precizat faptul ca, de trei saptamini, hrana soldatilor de la UM01470 este asigurata de societatea Ray Com SRLin baza unui contract de prestari servicii semnat. Comandantul unitatii crede, insa, ca responsabilitatea incidentului alimentar nu apartine neaparat firmei Ray Com. "La inceput am avut impresia ca totul a fost de la mincare, insa numai avem aceasta certitudine. Produsele conservate, ghiveciul si laptele praf au termen de valabilitate pina in 2001 si respectiv 2003 iar crenwurstii au fost achizitionati in aceeasi zi in care au fosr serviti. Din punct de vedere al alimentatiei, totul este in regula pina la aceasta data. Momentan am extins cercetarile si asupra personalului", ne-a declarat colonelul Oprea.
Pentru comandantul unitatii lucrurile sint complicate si datorita faptului ca, la fiecare masa, personalul specializat al UM01470 face degustari din mincarea care urmeaza sa fie servita militarilor.
"In ziua respectiva s-au facut toate degustarile. Am pastrat si probe din mincare, care au fost ridicate de Sanepid. Nu am ce sa le reprosez celor de la SC RayCom Mode SRL", a mai precizat colonelul Oprea.
Doctorul Cornelia Draguna: "Este de la alimente"
Victor Antal, patronul SC Ray Com MOde SRL, spune ca in principiu problema n-a aparut din cauza serviciilor prestate de societatea sa. "Eu cred ca este o epidemie sau ceva de acest gen. Am cumparat 30 – 40 de crenwursti produsi cu doua zile inainte, pe data de 2 august a.c. si in aceeasi zi i-am si servit. Firma furnizoare, SC Rozel SRL, i-a adus la unitate cu o termoizolanta", ne-a spus patronul de la RayCom Modr SRL.
Victor Antal crede ca toxiinfectia alimentara nu a aparut nici din cauza personalului de la bucatarie, care este verificat zilnic de cei de la infirmerie.
Dar doctorita Cornelia Draguna, inspector la Directia de Sanatate Publica, are o opinie diferita fata de cele exprimate atit de comandantul unitatii cit si de patronul de la Ray Com. Cornelia Draguna, cea care de fapt s-a si deplasat pentru probe la UM 01470, afirma ca soldatii s-au imbolnavit de la mincare. "Nu pot fi decit cauze alimentare. Astazi (ieri n.r.) am luat probele si cel tirziu miercuri vom avea rezultatele. Este prematur insa sa ne pronuntam asupra eventualelor vinovati", ne-a spus doctorita Draguna.
Deci, cel tirziu miercuri, vinovatii – daca rezultatele analizelor ii vor indica – vor trage ponoasele. Colonelul Stefan Oprea este hotarit sa ia masuri dure in acest caz grav de toxiinfectie alimentara. (Monica GRIGORE, Traian NEGULESCU)

Comentarii