Cocktail-ul tinerilor papusari, bine preparat

sâmbătă, 24 noiembrie 2001, 00:00
3 MIN
 Cocktail-ul tinerilor papusari, bine preparat

Festivalul National de Papusi si Marionete "Gulliver", aflat in plina desfasurare a oferit si ieri un program bogat in reprezentatii de calitate. Astfel, in jurul orei 10, sala Teatrului "Gulliver" era practic neincapatoare. Prichindeii, dar si cei mari asteptau cu emotie punerea in scena a spectacolului intitulat "Cocktail" al studentilor din anii II, III, si IV de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica.
"Ma aflu pentru prima data la acest festival, ca de altfel multi dintre colegii mei. Am aflat insa, de la cei din anul IV, care au participat si anul trecut, ca este un festival foarte bun. Am emotii. Imi doresc foarte mult sa reusim cu acest spectacol, pentru care am muncit aproape un an. In general oamenii au o impresie gresita despre munca pe care o depune un papusar. Dar chiar se munceste. Valentele in acest gen de teatru fiind multiple si complexe", ne-a declarat unul dintre studentii anului III inainte de a intra in scena.
Povestiri de la cele mai moderne pina la "Scufita rosie", au fost interpretate intr-un joc foarte interesant al miinilor si picioarelor. Din spatele unui paravan, studentii au demonstrat ca mina ramine mijlocul de expresie principal al papusarului. Pe tot parcursul scenetelor, viitorii actori papusari au smuls hohote de ris, reactiile spontane ale copiilor prinsi in jocul hazliu al persoajelor si aplauzele lor sincere reprezentind o bine meritata rasplata.
Imediat dupa terminare, juriul s-a deplasat spre sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini" unde, alaturi de peste 300 de copii aveau sa vizioneze piesa "Craiasa Zapezilor", pusa in scena de trupa Teatrului de papusi din Constanta, in regia maestrului Cristian Pepino. Un spectacol in care sunetul si imaginea s-au completat excelent. Scenografia semnata de Cristiana Pepino si coregrafia in viziunea lui Relu Dobrin, au facut ca marionetele viu colorate sa aiba impactul scontat in ochisorii avizi ai copiilor.
Aflata la mijlocul programului de desfasurare a festivalului, dupa terminarea piesei am incercat sa aflam parerea criticului literar Mircea Ghitulescu, presedintele juriului despre prima parte a acestui eveniment. "Mi se pare foarte important ca reusim in continuare, cu perseverenta, si nu cu putine eforturi, sa realizam acest festival. Galatiul a ajuns efectiv un centru al acestei arte, aici adunindu-se o data pe an, cei mai multi papusari din acesta tara. Cit despre editia din acest an, pot spune ca dupa primele spectacole, care au fost mai putin clare, mai confuze – si aici ma refer la Teatrul "Colibri" din Craiova si Teatrul "Merlin" din Timisoara – festivalul a crescut in calitate si spectacolele de joi si vineri au fost exceptionale. Au fost la un nivel extraordinar, care m-a uimit desi pot spune ca, sint familiarizat cu teatrul de marioneta. Este exterm de interesant cite posibilitati de a reprezenta lumea are aceasta arta. Sint convins ca si-n continuare, pina duminica, vom urmari spectacole de foarte buna calitate artistica. Dar ce este cel mai important este infuzia de tineri regizori si tineri papusari care reprezinta adevarate resurse pentru viitorul acestui gen de teatru". Intrebat despre cum a ajuns criticul literar si romancierul Mircea Ghitulescu sa indrageasca papusile, el ne-a raspuns: "S-a intimplat ca o perioada de trei ani, inainte de 1990 sa fiu directorul Teatrului de papusi din Cluj. De acolo mi se trage aceasta pasiune. Atunci am descoperit cite posibilitati de exprimare are teatrul de papusi in comparatie cu teatrul dramatic." (Nicu MIRCEA)

Comentarii