Reportaj in tacere

Durerea din ochii mamei, care incearca sa-i linisteasca plinsetul mut, il va urmari pe drumul lui in care sunetul e sters, refuzind parca sa atinga ritmul infernal al vietii. Dar si mai grav pare a fi atunci cind, din neglijenta altcuiva, un copil bolnav de meningita sau otita ajunge ca ultimul sunet perceput sa fie propriul plins, inainte ca doza de medicament, gresit administrata, sa-si faca efectul. Pentru toti acestia, carora auzul le-a fost afectat sau care sint surzi din nastere, lumea capata dimensiuni aparte, totul se misca in liniste. Zgomotul tramvaielor sau tipatul sirenelor se topesc pe retina ochilor lor. O hipoacuzie, desi nu-ti poate limita total preocuparile, pentru cei plini de rautate poate deveni un subiect hilar. Lucrul acesta ii determina de cele mai multe ori sa se inchida in lumea lor de unde, tacuti, contempla doar, incercind timid sa patrunda cu ochii tainele vietii. Societatea insa a incercat de-a lungul timpului sa vina in ajutorul lor. A creat scoli speciale pentru ei, in care, intr-un schimb parca al semnelor, descopera vorbitul, scrisul si tot ceea ce copiii de seama lor invata in modul cel mai firesc.
O astfel de scoala este Scoala Speciala "P. P. Neveanu", unde peste 110 copii descopera sunetul. Sint copii cu o surditate usoara sau profunda, proveniti in general din familii normale. Incepind cu virsta de trei ani, cu gradinita si pina-n clasa a VIII-a, aici au posibilitatea, datorita profesorilor de predare si de psihopedagogie speciala, sa-si largeasca universul cunostintelor, atit de necesar integrarii in societate. Patrunzind in lumea lor, am gasit niste pitici ce abia gingureau, vorbind mai mult cu ochii, dar, cu cit intram in clase de elevi din ce in ce mai mari, cu atit bucuria vorbelor spuse adesea din git statea marturie a efortului celor din spatele catedrelor.
Pe profesorul Constantin Ispas l-am intilnit in sala de sport. Este unul dintre cei mai vechi profesori ai scolii. De 26 de ani incoace serviciul lui a fost in slujba acestor copii. Desi e greu a scoate campioni din copii cu asemenea deficiente, profesorul a reusit sa aiba rezultate meritorii de-a lungul anilor, la concursurile "Prietenia" destinate special acestei categorii de elevi. De unde s-au intors de nenumarate ori cu premii I la cros, tenis de masa si sah.
Tot aici l-am intilnit de George Negara, unul din componentii echipei de fotbal a scolii. Provine dintr-o familie normala si sufera de o hipoacuzie usoara. Din discutia cu el mi-am dat seama de caracterul lui, format in spiritul fair-play-ului. Este in clasa a VIII-a. Din clasa a II-a a indragit acest sport si spera sa-si dezvolte jocul. Cind mi-a spus ca-i place de rapidistul Daniel Pancu, am simtit in vocea lui un mic regret ce lasa sa se intrevada ca sansele de a ajunge la o asemenea performanta ii sint totusi limitate. Pasionat insa de tot ce inseamna fotbal, lui George nu-i scapa nici un meci, fiind un suporter infocat al "Otelului".
Dincolo de vorbe goale
La clasa profesoarei Saftica Albu, care este si directoarea scolii, am putut sa asist la o ora de limba romana. Copiii dadeau raspunsuri coerente, limbajul mimico-gestual ce sustinea adesea cuvintele lor fiind singurul element ce ar fi putut sa-i diferentieze de copiii normali de virsta lor. Suferinta, ce adesea ii rupe de colectiv, aici se vedea clar ca-i uneste, zimbetul rasarind pe fata lor ca un ghiocel ce sparge pojghita rece a omatului. "Ne-am dori sa facem mai mult, insa modul de lucru cu Directia pentru Protectia Copilului, de la care primim banii, este greoi. Avem nevoie de materiale care ne sint necesare desfasurarii activitatilor de abilitate manuala sau de profesionalizare. Noi avem scopul sa-i integram in societate insa, neavind materialele necesare, ne vine foarte greu. Pentru fiecare material ni se cer referate fundamentate, iar de cele mai multe ori sint aprobate foarte tirziu, chiar dupa o luna. Nu va mai spun ca tot mobilierul este casat aproape de doi ani de zile si, in urma demersurilor pe care le-am facut, ni s-au promis 100 de milioane de lei, dar, din cite m-a informat contabilul scolii, nici anul acesta nu vom primi banii. Nu este posibil ca profesorii sa vina cu scaunul de acasa, iar copiii sa-si rupa hainutele in placajul bancilor stricate de ani de zile", a declarat directoarea. E adevarat, hatisurile unei economii in deriva ne-a afectat pe toti, dar cel putin providenta ne-a asigurat macar cu o integritate trupeasca care ne confera o anumita siguranta ca o vom scoate la capat. Speranta acestor copii insa, fara ajutorul comunitatii, se pierde incatusata in urechea celor ce aud doar ceea ce le convine. (Nicu MIRCEA)