Vasile Ciuchina va fi inlaturat de la conducerea ISJ

joi, 22 februarie 2001, 00:00
2 MIN
 Vasile Ciuchina va fi inlaturat de la conducerea ISJ

Prefectul Galatiului, Traian Mandru, a declarat ieri in cadrul unei conferinte de presa ca schimbarea profesorului Vasile Ciuchina de la conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) este o certitudine. Desi nu a fost primit inca nici un document oficial de la Ministerul Educatiei, prefectul a anuntat ca noul inspector general al ISJ va fi profesorul Stefan Simion.
Zvonurile privind schimbarea profesorului Ciuchina au inceput sa circule imediat dupa instalarea la conducerea Prefecturii a noului prefect, la momentul respectiv avansindu-se chiar numele celor doua persoane propuse pentru postul de inspector general al ISJ.
Cele doua persoane propuse pentru aceasta functie au fost profesorul Stefan Simion, de la Colegiul "Vasile Alecsandri", si directorul Casei Corpului Didactic, Gheorghe Nazare. Desi Ministerul Educatiei nu a transmis in teritoriu un document oficial din care sa rezulte care dintre cei doi pretendenti a fost preferat, prefectul a dat ca sigura numirea lui Stefan Simion, care a detinut pina in 1996 functia de inspector general- adjunct.
Referitor la motivele pentru care profesorul Vasile Ciuchina va fi inlaturat de la conducerea ISJ, Traian Mandru a declarat ca au fost semnalate "deficiente privind organizarea activitatii, a modului in care sint ingrijite scolile, dar si incadrarea personalului".
Presedintele executiv al Sindicatului Invatamintului Preuniversitar (SIP), Valeriu Diculescu sustine insa ca inspectorul general va fi schimbat din functie pe motive politice. "Consider ca Vasile Ciuchina si-a facut treaba iar neregulile care i se pun in circa se datoreaza lipsei de fonduri. I s-a cautat nod in papura pentru a fi schimbat, ceea ce nu e drept. In primul rind, in alegerea unui om intr-o functie de conducere ar trebui sa se tina cont de profesionalism, si nu de culoarea politica. Daca totusi nu pot sa suporte lucrul acesta, ar trebui conceputa o metodologie care sa permita schimbarea din functie intr-un mod elegant. Nu sa i se atirne o tinichea de coada unui om care s-a chinuit sa-si faca treaba cum a putut mai bine. In aceste conditii, cadrele didactice competente nu vor mai avea motivatie sa se inscrie la concursuri pentru functia de conducere, de teama ca vor fi schimbate din functie odata cu venirea la putere a unui alt partid si, mai mult decit atit, persoanei i se va spune apoi ca a fost si incompetenta", ne-a declarat unul din liderii SIP, Valeriu Diculescu.
Prefectul Traian Mandru ne-a declarat insa ca schimbarea functionarilor publici cu posturi de conducere este legala, desi acestia au dat examen de atestare pe posturile de conducere, deoarece noul Executiv are noi denumiri ale ministerelor si deci atit acestea cit si serviciile descentralizate au alte organigrame si state de functii. (Mirella AUR, Roxana PENCIU)

Comentarii