Hora dezbinarii (FOTO&VIDEO)

duminică, 23 ianuarie 2011, 22:51
12 MIN
 Hora dezbinarii (FOTO&VIDEO)

Sarbatoarea Unirii Moldovei cu Tara Romaneasca a lasat ieri un gust amar majoritatii iesenilor. Aniversarea celor 152 de ani de la Unire a fost exact contrariul a ceea ce se dorea sa fie. Presedintele Traian Basescu a fost huiduit mai ceva ca in anii electorali. In acest timp, Ponta si Antonescu faceau veritabile bai de multime, savurind din plin atmosfera ostila. La tribuna, Simirad il jignea in direct pe Nichita, facindu-l responsabil de agitatia publicului. "Domnule primar, sa va fie rusine pentru organizarea acestei manifestari!", i-a aruncat primarului, de la microfon, seful CJ. In final, Basescu a dansat doar citeva secunde in Hora Unirii, disparind cu discretie la un moment dat.

Ieri, Ziua Unirii s-a transformat in Ziua Dezbinarii. In loc sa fie un motiv de bucurie, celebrarea celor 152 de ani de la Unirea Principatelor Romanea a scos mii de ieseni in strada pentru a protesta impotriva conducatorilor. (VEZI GALERIA FOTO)

Inca de la aparitia in Piata Unirii, presedintele Traian Basescu a fost primit cu fluieraturi si huiduieli. "Hotii!", "Cuza cel Mare/Basescu dezbinare!", "Vinzatori de tara", "Tiranul", "Demisia" si "Jos Guvernul!" sint doar citeva dintre scandarile care s-au auzit pe tot parcursul ceremoniilor care au avut loc ieri.

"Va rog, va invit, va implor sa respectam aceasta sarbatoare a natiunii, sa lasam deoparte patimile politice si disputele personale si sa aratam ca ne respectam idealurile", si-a inceput discursul primarul Gheorghe Nichita, primul dintre vorbitori.

Momentul in care Constantin Simirad il apostrofeaza public pe primarul Gheorghe Nichita

Acesta a fost admonestat de catre Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean. Simirad i-a reprosat lui Nichita modul in care a organizat evenimentul, numindu-i pe liderii PSD si PNL, Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu, "pubertini intirziati". "Pentru prima data in cei 152 de ani s-a intimplat ce s-a intimplat. Avem o manifestare a orgoliilor organizata de cei care ne-au invitat. Legea ospetiei a fost incalcata. Nu iesenii au organizat acest miting. Tot cei de la Bucuresti au venit sa ne strice aceasta sarbatoare (fraza aplaudata de catre liderii PNL si PSD – n.r.). Primarii mari ai Iasului erau niste intelectuali de seama si pentru prima data s-a gresit cind noi nu am ales pe cine trebuie, facindu-ne de ris in aceasta manifestare. Nu ne caracterizeaza ce s-a intimplat aici. E o actiune pe care nu o agreez. Domnule primar, sa va fie rusine pentru organizarea acestei manifestari", a spus Constantin Simirad.

Retragerea discreta a lui Traian Basescu, prin multimea ostila

Discursul sefului CJ a fost imediat taxat de catre Gheorghe Nichita. "Este o nemultumire foarte mare, presedintele a inteles-o, pentru ca am vorbit si cu domnia sa. Mi-a spus ca nu e vina mea pentru ce s-a intimplat. Din pacate, nu au inteles-o altii, toti vad aici scenarii si scenarita. Domnul Simirad e chiar de necomentat. El a ajuns la momentul la care, daca se apuca sa comenteze, pierde timpul", a afirmat Gheorghe Nichita, la citeva momente dupa finalul evenimentului din Piata Unirii.

Si conservatorii au fost deranjati de cuvintele rostite de Constantin Simirad. Dupa ce in urma cu citeva saptamini ii propusesera sa candideze din partea PC la Presedintia Romaniei, liderii PC au spus ca nu isi mai mentin oferta. "Aceste jigniri nu isi au locul. Domnul Simirad nu a facut cinste functiei pe care o are. Daca avea dispute personale cu Gheorghe Nichita trebuia sa i le fi spus in alt cadru. Nu stiu daca ne vom mai mentine pozitia dupa ce s-a intimplat. Functia nu ar fi trebuit sa ii confere posibilitatea sa se exprime astfel", a afirmat Daniel Constantin, presedintele PC, in cadrul unei conferinte de presa organizate ieri la Iasi.

Basescu a disparut rapid, Ponta si Antonescu parca erau in campanie

Presedintele Traian Basescu a luat cuvintul la final. Acesta a facut apel la intelegere din partea romanilor, amintind ca Unirea s-a realizat prin "sacrificiul unei generatii". "Unirea nu ar fi fost valorificata daca nu ar fi fost apoi Razboiul de Independenta de la 1877 si apoi momentul inaltator de la 1918, Marea Unire. As spune ca ultimii ani reprezinta o perioada in care toti ar trebui sa intelegem ca modernizarea statului roman nu este o himera, nu este o lozinca, nu este o dorinta a cuiva, ci o necesitate a romanilor, o necesitate a viitorului acestei tari. Marea Unire s-a realizat cu sacrificiul generatiei tinere, care a pus tara mai presus de viata, o generatie care s-a sacrificat, care a stiut sa fie unita, care a stiut sa fie puternica si sa realizeze Romania Mare. Daca istoria ne-a harazit aceste momente fundamentale, sint perioade, poate la fel de importante, pe care trebuie sa le trecem cu bine. Dati-mi voie, dragi romani, dragi moldoveni, sa va spun «La multi ani» si putere sa va faceti tara asa cum o vreti", a declarat Traian Basescu.

Pe tot parcursul sustinerii discursului, presedintele a fost huiduit de multi dintre participanti. Dupa discurs, Basescu a depus o coroana de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza si a asistat la defilarea Garzii de Onoare, fiind de asemenea huiduit. Traian Basescu a participat doar citeva secunde la Hora Unirii. La fel ca si in ultimii patru ani, cea care l-a invitat la dans a fost Maricica Astefanitei, dansatoare la Ansamblul folcloric "Busuioc Moldovenesc" si detinatoare a centurii negre la karate. Dupa acest moment s-a retras, alaturi de liderii PDL, la Hotelul Traian, unde a si fost cazat.

Liderii PNL si PSD, Crin Antonescu, respectiv Victor Ponta, au mers pe jos pina la Biserica "Trei Ierarhi", incercind sa faca o „baie de multime". Din cauza gardurilor care nu au fost retrase, acestia nu au putut decit sa le stringa mina celor citeva sute de ieseni si sa discute putin cu ei. Multi dintre cei care erau de-o parte sau de alta a Bulevardului Stefan cel Mare si Sfint ii incurajau si ii indemnau sa "uneasca cele doua partide". Dupa o scurta vizita la Trei Ierarhi, liderii Opozitiei au plecat la Muzeul Unirii, loc in care au anuntat intentia de a realiza o alianta intre cele doua formatiuni politice.

––-

5.000 de portii de fasole cu cirnati infulecate intr-o ora (VEZI GALERIA FOTO)

* si 500 de litri de vin fiert au disparut la fel de repede

Un chinez la fasole

Iesenii prezenti ieri in Piata Unirii au putut servi cite o portie de fasole cu cirnati. Alimentele au fost udate cu 500 litri de vin fiert. Multi ieseni au profitat de masa oferita de municipalitate si au luat caserole cu alimente si pentru cei de acasa.

Astfel se face ca in aproximativ o ora toate cele 5.000 de portii au fost epuizate. "Initial s-a dorit o colaborare cu Garnizoana. Au spus ca pot pregati ei toate portiile. Apoi, au venit si au spus ca nu pot aduce decit 1.000 de portii. De aceea, toate portiile au fost facute de noi, la bucatariile celor doua camine de batrini si la cantina de ajutor social. Costurile totale au fost de aproximativ 20.000 lei. In aceasta suma sint incluse si doua sponsorizari", a declarat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvint al Primariei.

Masa a fost amenajata in fata cinematografului Tineretului. Grupuri de citeva zeci de persoane erau organizate in zona Muzeului Unirii si apoi erau trimise catre zona in care se servea mincarea. Fiecare portie era formata din fasole, cirnati si un colac. Sefii Politiei Comunitare sustin ca nu au fost probleme deosebite.

––

"Doamna Tricolor" nu a mai ajuns la Iasi de Ziua Unirii, din cauza zapezii

* ea avea pregatite pentru sarbatoarea de ieri 1.500 de stegulete si mai multe papusi imbracate in costume nationale ce o reprezentau pe Elena Udrea * de 10 ani argeseanca a venit neintrerupt la Iasi pentru a-si vinde "tricolorii"

"Tricolori… tricolori" „poftim un drapel frumos ca dumeavoastra"…se auzea anul trecut, pe 24 ianuarie, o voce de dupa colt, in Piata Unirii. Era "Doamna Tricolor", femeia care in fiecare an, deja de zece ani, venea la Iasi de Ziua Unirii. Anul acesta Doamna Tricolor nu a venit la sarbatoare. Desi a primit autorizatie de la Primarie pentru a comercializa tricolori, aceasta a ramas blocata din cauza zapezii pe traseul Bucuresti- Iasi.

Doamna Tricolor ne-a povestit telefonic ca a pregatit in acest an pentru ieseni peste 1.500 de drapeluri si mai multe papusi Elena Udrea, imbracate in costume nationale. "Pe 1 decembrie am fost la Bucuresti, a fost o ploaie de oameni, multi s-au bucurat de mine si de steagurile mele. Imi pare nespus de rau ca nu am ajuns si la Iasi", a marturisit femeia. A urat iesenilor un an nou mai bun si a promis ca va veni la urmatorul tirg al mesterilor populari, care va avea loc la Iasi.

"Sint din matase si rezista citiva ani"

Dupa aproape 10 ani in care a facut zilnic drapele, Veronica Esanu, care locuieste in judetul Arges, a ajuns sa fie cunoscuta ca „Doamna Tricolor", un personaj care nu lipseste de la nici o sarbatoare nationala. In fiecare an, pe 24 ianuarie, venea la Iasi de la 500 de km departare pentru a sarbatori Unirea, pentru a dansa hora, si pentru a vinde steaguri. Prin ochii ei, sarbatoarea capata nuante speciale.

A declarat ca vine la Iasi de Ziua Unirii nu pentru a vinde drapeluri, ci pentru a oferi bucurie. Pentru ca de citiva ani Primaria ofera steaguri din hirtie, vinzarile nu i-au mai mers asa de bine. "Lumea a ramas cu mentalitatea de pe timpuri, cind tricolorii se dadeau gratuit. Vinzarea nu merge ca inainte pentru ca s-au dat stegulete din hirtie din partea Primariei, si lumea a preferat sa le ia gratis. Ale noastre, insa, sint din matase si rezista citiva ani", a explicat "Doamna Tricolor". 

Povestea ei a inceput in anul 2001, cind arborarea drapelului tricolor pe institutiile publice din Romania a devenit obligatorie. "Din 2001 produc steaguri si merg in fiecare an in toata tara, simbata si duminica si de sarbatorile nationale ca sa le arat romanilor cit de frumos este drapelul tricolor. Eu le confectionez iarna, in general. Mai multe, ca sa am tot timpul verii" a povestit femeia.

Masina de cusut a cumparat-o cind era ghid

Cu nostalgie, afirma ca drapelul tricolor nu mai este atit de cunoscut celor tineri. "Vreau sa va spun ca umblu de zece ani si am gasit  copii care luau drapelutul in mina si intrebau «Ce e asta, tanti?». Mi-am dat seama ca nu mai este atit de bine cunoscut drapelul tricolor. Si noi ar trebui sa facem ca americanii sau ca in alte tari, sa arboram drapelul tricolor peste tot, sa il facem cunoscut. Drapelul nostru este frumos. Putem sa facem si plase, si baticuri, si sepci cu drapelul tricolor, pentru ca este frumos" a spus femeia.

Pina in 2001 existenta ei a fost alta: "Am fost ghidul Oficiului Judetean de Turism in Arges si mergind de doua ori pe an cu grupuri organizate in tarile din Europa am reusit sa  cumpar o masina de cusut. Apoi, dupa cum stiti, m-am ocupat de drapele", isi aminteste femeia.

Pentru "Doamna Tricolor" confectionarea steguletelor este o "misiune", dar si o meserie. Asa isi cistiga ea existenta. "La cei aproape 60  de ani ai mei, eu din asta traiesc. Degetele mele sint infipte de acele de la masina. Pentru cine vrea sa munceasca, virsta nu este o problema. Se poate trai din vinzarea tricolorilor in Romania, poti trai daca muncesti", afirma ea.

"Doamna Tricolor" le-a transmis pasiunea sa si celor doi copii ai ei. "Am un baiat avocat si o fata stewardesa, care locuiesc in Grecia. Au acelasi sentiment fata de tricolorul nostru si, desi fata mea traieste in Grecia, si-a umplut casa de drepele tricolor", a povestit "Doamna Tricolor".

––-

Aproape 150 de rezervisti l-au huiduit continuu pe Basescu (VEZI GALERIA FOTO)

* "Imi este rusine ca acest om este presedintele meu", a spus unul dintre participantii la miting

Fostii militari au protestat ieri in fata Casei Patrate. Oamenii au fost scosi in strada de masurile luate de Guvern cu privire la recalcularea pensiilor. Unele foste cadre militare, cu pensii foarte mari, s-au trezit cu pensiile scazute chiar cu citeva mii de lei. Cei aproape 150 de oameni au scandat ieri impotriva Guvernului, impotriva presedintelui Traian Basescu.

Dupa evenimentele din Piata Unirii, protestatarii nu au ramas datori nici presedintelui Consiliului Judetean, Constantin Simirad, sau ministrului Dezvoltarii, Elena Udrea. Protestul a inceput la ora 13.

"Din pacate, presedintele nu ne mai reprezinta. Imi este rusine ca acest om este presedintele meu. Cum sa mai credem in cuvintul unui presedinte care isi uita cuvintul dat a doua zi. Acum doi ani a promis ca nu va umbla nimeni la legile ocupationale. Daca domnul Basescu nu da ordin sa se respecte legea, legea nu se respecta. Cu doua zile inainte primul ministru da un comunicat prin care spune ca decizia instantei este valabila doar in cazul celor care au dat in judecata. Apoi, vine domnul presedinte si spune altceva si imediat Guvernul a facut drepti. De unde stie domnul Basescu care este o hotarire corecta sau care este incorecta? El nu are instrumente de apreciere. El trebuie sa spuna ca fiecare cetatean: «Sa traiti, am inteles domnule judecator»", a explicat Dan Moraru, colonel in rezerva, presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, filiala Iasi.

Protestatarii au avut si o pancarta in care prezentau realizarile lui Alexandru Ioan Cuza si Traian Basescu. Concluzia de pe pancarta era ca Al.I. Cuza a fost un reformator, iar Basescu este "un demolator".

––

O trecatoare a lesinat in timpul manifestarilor de ieri, din Piata Unirii

* femeia trecea intimplator prin zona n la manifestatii nu au fost incidente

O tinara a lesinat ieri in Piata Unirii in timpul manifestarilor prilejuite de sarbatorirea Unirii Principatelor. Desi in zona era foarte aglomerat, la manifestari participind sute de oameni, starea de rau a tinerei de 29 de ani nu a fost cauzata de aglomeratie.

De altfel, femeia nici nu participa la sarbatoare, ea trecind intimplator prin acea zona cu intentia de a ajunge la un laborator pentru a lua rezultatul de la mai multe analize medicale. Tinara a fost dusa in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon" de catre Echipajul de Prim Ajutor de la Detasamentul II de Pompieri. "Pacienta avea o stare lipotimica, nu era nimic grav. Era slabita si din cauza faptului ca nu mincase nimic dimineata inainte de a pleca spre laborator. A primit ingrijirile medicale necesare si a putut pleca acasa", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD.

De altfel, nu s-au inregistrat incidente medicale in timpul manifestarilor din Piata Unirii. Au fost prezente la fata locului mai multe ambulante si echipajul SMURD pentru a acorda ajutor medical in caz de nevoie.

––

Alexandra Stan si Horia Brenciu, aseara in Piata Palatului

* concertul a avut loc dupa retragerea cu torte de pe bulevardul Stefan cel Mare

Ziua in care s-a sarbatorit Unirea Principatelor s-a terminat cu un ceremonial militar si un concert. In jurul orei 17.45 cei prezenti pe bulevardul Stefan cel Mare au putut sa vada o actiune devenita traditionala pentru data de 24 ianuarie. Militari de la garnizoana locala au marsaluit cu torte in miini din Piata Unirii si pina aproape de Palatul Culturii. Prima actiune de acest fel a fost organizata in ianuarie 2007. (VEZI GALERIA FOTO)

Dupa ceremonialul militar al retragerii cu torte, iesenii au fost invitati la un concert organizat de municipalitate. Pe scena instalata in fata Palatului Culturii au urcat Alexandra Stan si Horia Brenciu & H.B. Band. Spectacolul a costat Primaria peste 18.000 de euro, adica in jur de 80.000 lei. Mai putin de 3.000 de ieseni au participat la concertul din Piata Palatului Culturii. (VEZI GALERIA FOTO)

"Contractul cu Horia Brenciu si trupa lui a fost de 6.700 de euro, iar cel cu Alexandra Stat, de 1.700 de euro. Scena a costat 10.000 de euro si a fost adusa de cei de la Fundatia Music Vision. Ei se ocupa de tot ceea ce inseamna scena, instalatii de lumini si sunet. Scena are o suprafata de 120 mp si o putere de 75.000 W de sunet si tot atita de lumini", a declarat Cosmin Coman, seful Directiei Dezvoltare si Proiecte Europene.

Scena a avut si doua ecrane de cite 12 mp fiecare pe care s-au proiectat imagini cu spectacolul.

––-

Trafic sufocat: 40 de minute din Podu Ros in Tirgu Cucului

Manifestarile organizate au dat peste cap traficul. Circulatia mijloacelor de transport s-a desfasurat cu mare dificultate, oamenii fiind nevoiti sa astepte in statii zeci de minute. Cele mai mari probleme au fost semnalate pe traseele care fac legatura spre Copou. Autobuzele si microbuzele de pe traseele 14, 41, 28 au circulat foarte greu. Ambuteiajele au fost semnalate dinainte de pasarela Nicolina.

Reprezentantii regiei de transport au afirmat ca problemele au aparut inca de la 8.30. "Circulatia urma sa fie restrictionata pe diferite artere de la ora 9, dar acest lucru s-a intimplat mai devreme, de la 8.30. Ca atare, traficul a fost extrem de aglomerat si s-au inregistrat intirzieri", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Calatorii sustin ca ieri-dimineata, distanta din Podu Ros pina in Tirgu Cucului a fost parcursa de mijloacele de transport si in 40 de minute. Oficialii regiei au declarat ca probleme au fost inregistrate si in ceea ce priveste graficul tramvaielor. "Dupa 12.10 s-a reluat circulatia tramvaielor si pe tronsonul Tirgu Cucului-Piata Unirii. Cred ca pe la ora 13 s-a refacut graficul. In afara de traseul 7, care a fost suspendat, pe celelalte trasee afectate au fost vagoane", a mentionat Adrian Mihai.

Pe durata restrictionarii circulatiei tramvaielor, vagoanele de pe traseele 1, 3 si 13 au intors in Tirgu Cucului, iar cele de pe 6 au circulat din Dacia pina la Billa.

Comentarii