„M-au lovit cu sirma ghimpata pina ce m-au umplut de singe”

Un orfan de la casa de copii intentioneaza sa-si publice romanul vietii. Marius Florescu descrie in autobiografia sa cosmarul pe care l-a trait timp de peste 25 de ani in centrele de plasament. Cartea se va numi „Casa de copii”, spune tinarul, care doreste sa redea atmosfera orfelinatelor si suferinta celor refuzati de propriii parinti. „Vreau prin aceasta carte sa trag un semnal de alarma la adresa parintilor care au de gind sa-si abandoneze copiii”, ne-a spus Marius.
„M-au batut peste talpi pina ce s-au umflat ca aluatul”

Marius Florescu, student in ultimul an la Colegiul de Mecanica, este un tinar care nu a avut parte nici o clipa de afectiunea parinteasca. A fost abandonat inca de la nastere de parintii sai carora nu le cunoaste numele nici macar dupa aproximativ 26 de ani de existenta: „Pe certificatul meu de nastere, spre deosebire de al altora, este trasa liniuta atit in dreptul numelui mamei mele, cit si al tatalui meu”, spune Marius dezamagit. Orfan de ambii parinti, Marius Florescu si-a petrecut copilaria, adolescenta si o parte din tinerete in centrele de plasament. Primul centru de plasament cu care Marius a intrat in contact a fost Centrul de Plasament „Sfintul Nicolae” din Popricani. Aici a inceput, de fapt, spune el, „cosmarul” vietii sale, care avea sa continue aproximativ 23 de ani. Viata de orfelinat semana cu cea din cazarmi. Cei mari „detineau puterea” si si-o exercitau asupra celor mici. Marius spune ca n-o sa uite niciodata bataile primite de la „handralaii” din centru. Despre aceasta perioada nefasta din viata lui, Marius a scris deja doua capitole. Amintirea cea mai traumatizanta din viata lui s-a petrecut intr-o noapte geroasa de iarna, la Centrul de Plasament din Popricani: „Imi amintesc ca erau minus 14 grade afara si unii colegi de-ai mei, care nu aveau ce face, m-au trimis descult sa le aduc o cana de apa rece de la fintina din curte. Ce aveau sa faca cu ea aveam sa aflu la intoarcere”, scrie Marius in primul capitol din autobiografia sa. Apa i-au varsat-o peste picioarele inghetate. Apoi, ca sa-l incalzeasca, l-au batut la talpile goale pina ce i s-au umflat: „M-au batut peste talpi pina ce s-au facut ca aluatul de piine. Talpile erau atit de pufoase incit nu puteam calca pe ele si am stat vreo saptamina in pat”, spune Marius rizind cu amaraciune. Alaturi de aceasta poveste trista mai sint multe altele asemanatoare: „Luam bataie in fiecare zi. M-au lovit chiar si cu o teava incercuita cu sirma ghimpata pina ce m-au umplut de singe”, mai povesteste Marius.
Penciuc: „Este foarte posibil ca lucrurile sa se fi petrecut asa”
Despre drama traita in centrele de plasament din Budai sau Bogdanesti, unde a stat de prin 2002, Marius nu mai are foarte mult de scris intrucit nu prea a mai stat acolo, fiind mai mult plecat la studii in Iasi. Popricaniul si copilaria sa chinuita, vor fi, crede el, miezul acestei carti pe care spera sa o termine curind. „Vreau sa arat lumii cit de greu este pentru un copil sa traiasca intr-o casa de copii”, spune Marius. „Este foarte posibil ca lucrurile sa se fi petrecut asa cum a povestit tinarul. Pina in 1997, centrele de plasament duceau lipsa de personal. Exista pe atunci sistemul mentoratului, prin care cei mari raspundeau de cei mici, pentru a usura munca educatorului”, a spus Pintilii Penciuc, director executiv adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi.
Cazul lui Marius a ajuns si in atentia scriitorului Dan Lungu, lector la Catedra de Sociologie. „Am aflat despre el de la una dintre studentele mele care a prezentat cazul sau la seminar. As fi dispus sa il ajut daca imi cere acest lucru. Mai intii ar trebui sa ii citesc lucrarea si sa ii dau citeva sfaturi”, spune Dan Lungu.
In prezent, Marius Florescu se pregateste sa-si dea licenta in termocentrale si sa-si gaseasca un loc de munca: „Il voi ajuta sa se angajeze ca inginer mecanic”, spune conducatorul lucrarii de licenta al lui Marius, sef de lucrari Dumitru Mihai, de la Facultatea de Mecanica. Marius va trebui insa sa lucreze pentru a se putea intretine deoarece pina la sfirsitul anului el va pierde atit bursa de studiu, cit si pe cea de la centrul de plasament in valoare de 1,5 milioane de lei fiecare. Trei milioane de lei pe luna nu reprezinta o suma mare de bani, dar Marius crede ca ii sint suficienti pentru un trai decent. „Imi lipseste dragostea parintilor mai mult decit banii”, conchide Marius. (Cristina ORHEANU)