O uriasa controversa cu 7 consilieri locali

sâmbătă, 24 ianuarie 2004, 00:00
3 MIN
 O uriasa controversa cu 7 consilieri locali

Liberalii vor sa arunce in aer Consiliul Local. Trei avocati au facut o conferinta de presa la PNL si au avansat o lista de 7 consilieri locali ale caror mandate ar fi nule de drept. Cei 7 consilieri au plecat dupa 2000 din rindurile partidelor pe listele carora fusesera alesi. Conform interpretarii date de avocati legilor administratiei publice locale si a alegerilor locale, membrii CL ar trebui sa constate incetarea mandatelor detinute de cei 7 si sa numeasca alti consilieri. „Alegatorii voteaza lista unui partid, considerind ca acel partid le reprezinta cel mai bine interesele. Prin migrarea dintr-o tabara in alta, raportul de forte se schimba, iar opinia alegatorului nu mai este practic luata in considerare. Exista riscul ca, la extrem, sa apara un partid unic”, a argumentat avocatul Adrian Mogos.
Cine sint cei sapte
Pe lista neagra a liberalilor se afla 7 consilieri „migratori”. Alexandru Calu a fost ales pe listele PRM, actualmente fiind independent. Romeo Ciobanu a trecut de la UFD la PNL, iar acum este membru al PSD. Camelia Gavrila este membru PNL, dar a fost aleasa pe listele PD. Carmen Gradeanu a ajuns la PD, dupa ce a trecut pe la Partidul Moldovenilor si pe la PSD. Vasile Grecu a fost ales pe listele ApR, dupa care a ajuns in tabara PNL, iar in final la PSD, iar viceprimarul Vasile Dumitriu a trecut de la ApR la PSD. Si primarul Gheorghe Nichita a fost vizat, acesta fiind ales consilier de pe listele PD, inscriindu-se ulterior in PSD. „Biroul Electoral repartizeaza mandatele catre partide, in functie de numarul de voturi exprimate pentru fiecare lista. Consilierii sint validati in baza avizului dat de partidul din care fac parte. Practic, mandatul de consilier apartine partidului, iar nu persoanei”, a argumentat avocatul Constantin Rotaru.
Argumentul invocat de avocatii liberali se bazeaza pe prevederile Legii 70/1991 republicate, privind alegerile locale. Conform articolului 77 al acestei legi, „biroul electoral va repartiza fiecarei liste atitea mandate de cite ori se include coeficientul electoral in numarul total al voturilor exprimate pentru lista respectiva”. Legea nu face referire la persoana candidatilor, ci doar la partidele din care fac parte, au sustinut avocatii. Contactata telefonic, Carmen Gradeanu, acum in PD, a afirmat ca este o problema complicata. „Este o ciudatenie. S-au trezit in al noualea ceas. Nu cred ca au sorti de izbinda”, a spus Gradeanu.
„Legea are lacune”
Conform interpretarii celor trei avocati, acest fapt ar insemna ca daca un consilier se inscrie intr-un alt partid pe durata mandatului, el isi pierde automat calitatea de ales local. Opinia liberalilor a fost insa nuantata de conf.dr.Tudorel Toader, prorectorul Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „A.I. Cuza”. „Argumentatia este valabila sub aspect moral.
Intr-adevar, exista riscul schimbarii raportului initial de forte din CL, ceea ce s-a si intimplat. Moral, nu este corect. Totusi, tot ceea ce nu este interzis in mod expres este permis. Legea nu spune ca un consilier isi pierde aceasta calitate daca pleaca la alt partid”, a explicat Toader. Totodata, conform Legii 673/2002, „in cazul in care, pina la data validarii, un candidat declarat ales nu mai face parte din partidul pe a carui lista a fost ales, mandatul acestuia nu va fi validat, urmind a fi validat primul supleant de pe lista”. Toti cei 7 consilieri au fost insa deja validati de plenul CL, legea neprevazind nimic pentru situatia in care consilierii isi schimba partidul dupa validare. „Legea are lacune, dar ea isi produce efectele. Ar trebui modificata legea. Pina atunci, consilierii vor putea trece linistiti de la un partid la altul, fara teama ca si-ar putea pierde calitatea de consilier”, a incheiat Toader. (A.Z.)

Comentarii