Prima zi de scoala ii costa pe multi parinti o leafa intreaga

luni, 30 august 2004, 23:00
3 MIN
 Prima zi de scoala ii costa pe multi parinti o leafa intreaga

Parintii elevilor ieseni si-au pregatit portofelele si au inceput sa iasa deja la cumparaturi. Cheltuielile pentru inceperea noului an scolar se vor invirti in jurul sumei de un milion de lei, pentru un copil care nu are nevoie de uniforma sau incaltaminte noua, si la peste 3 milioane de lei, daca este si imbracat din cap pina in picioare. In acest an, uniformele au ajuns sa coste cit un costum de gala. O uniforma pentru fetite se poate cumpara din magazinele iesene cu aproximativ un milion de lei. Costumul pentru baietei este ceva mai ieftin. Doar pantalonii si sacoul costa 450.000 de lei. Daca adaugam insa camasa, care costa 150.000 de lei, si cravata de 55.000, pretul uniformei pentru baieti creste la aproape 700.000 de lei. Incaltamintea, de preferinta din piele, ajunge si ea la un milion de lei. O costumatie pentru sport, de asemenea obligatorie indiferent de clasa in care invata elevul, va costa si peste 500.000 de lei, pretul unui trening. Astfel, la o socoteala simpla, doar hainele unui elev care incepe scoala vor ajunge, in functie de necesitati, la aproximativ doua milioane de lei.
Un alfabetar magnetic, 259.000 lei
Dupa hainele noi ca de inceput de scoala, rechizitele vor fi primele lucruri necesare unui elev. Cheltuielile pentru obiectele de papetarie sint insa ceva mai mici. Parintii copiilor care nu au nevoie la inceput de an scolar decit de rechizite si eventual un ghiozdan nou pot scapa usor cu 1-1,5 milioane de lei. Caietele dictando sau de matematica costa in magazinele iesene de la 8.000 de lei, cele simple cu 48 de file, la 33.000 de lei, cele cu arc si 80 de file. Stilourile pot fi si ele achizitionate la preturi diferite. Se poate cumpara un stilou simplu, chinezesc, cu 25.000 de lei, sau unul din bronz-crom, care desi e scump, 200.000 de lei, prezinta siguranta calitatii. Creioanele colorate costa de la 8.000 de lei cele cu sase sau opt culori pina la 55.000 de lei pachetele mari, cu 12 culori. Plastilina necesara elevilor din clasa I costa de la 19.000 de lei, cit e pachetul cu cinci culori, la 32.000 de lei, pachetul cu zece culori. O numaratoare poate fi cumparata cu 32.000 de lei, iar un alfabetar costa in acest an fie 75.000 de lei, cel clasic, cu litere din hirtie, fie 259.000 de lei, cel magnetic. Parintii mai pretentiosi le pot cumpara copiilor lor care abia invata alfabetul si un joc cu litere la 160.000 de lei. Acuarelele au si ele preturi variate, de la 16.000 de lei, cele simple cu cel mult opt culori, la peste 250.000 de lei cele de firma cu pretentii. Penarele pot fi si ele o cheltuiala serioasa. Un astfel de obiect din pinza, cu un singur compartiment, poate sa coste 40.000 de lei. Pretul unui penar urca insa si pina la 450.000 de lei, daca este „de firma” si echipat cu tot ce ii trebuie unui elev la scoala, de la creioane si stilou pina la radiera. Toate rechizitele trebuie puse intr-un ghiozdan. In acest an, preturile la rucsacele pentru scoala variaza de la 200.000 de lei, din pinza cu doua buzunare mici, la 745.000 de lei, cel din piele. (Marinela RATA)

Comentarii