Regele falsificatorilor de bani din Iasi a scapat in libertate printre picioarele judecatorilor

sâmbătă, 07 ianuarie 2006, 00:00
2 MIN
 Regele falsificatorilor de bani din Iasi a scapat in libertate printre picioarele judecatorilor

Jocul de-a v-ati-ascunselea dintre judecatori si Tiberiu Florea a incetat miercuri. Desi Florea a fost acuzat de plasarea pe piata a celei mai mari sume de bani falsi descoperita pina acum in Iasi, de 1.300 dolari, magistratii Judecatoriei au decis respingerea propunerii de arestare pe numele sau. Motivatia hotaririi a constat in faptul ca fapta lui Florea nu prezenta pericolul social cerut de luarea masurii de siguranta a arestului preventiv.
Avea doi locotenenti
„Pentru a dispune arestarea unui acuzat este nevoie de probe certe cum ca, lasat in libertate, acesta ar prezenta pericol social. Or, in acest caz, aceste probe au lipsit. Mai mult, nu exista in acest dosar nici suficiente probe pentru a sustine cele doua acuzatii aduse clientului meu, de tentativa la inselaciune si falsificare de bani”, a declarat aparatorul lui Florea, avocatul Marius Striblea. Masura a fost luata in lipsa inculpatului, dat fiind faptul ca, de pe 14 noiembrie 2005, cind dosarul sau a fost prezentat instantei, Florea nu a fost gasit la nici una dintre adresele indicate in dosar. „Clientul meu a fost citat inclusiv prin publicitate, prin afisarea la usa Consiliului Local. Nu este nevoie insa de prezenta lui pentru ca judecatorii sa decida daca trebuie sau nu arestat”, a spus avocatul.
Pe 14 noiembrie 2005, Tiberiu Florea si doi dintre partenerii sai s-au ales cu ordonante de retinere pentru 24 de ore din partea procurorilor, sub acuzatiile de falsificare de moneda si tentativa la inselaciune. Potrivit procurorilor, cu citeva zile inainte de retinerea sa, Tiberiu Florea (30 ani) daduse unor locotenenti de-ai sai 1.300 de dolari falsi. Acestia urmau sa foloseasca banii pentru achizitionarea unor telefoane mobile. Vinzatorii carora le-au fost plasati banii si-au dat seama ca cele 13 bacnote a cite 100 de dolari erau de fapt niste hirtii fara valoare, si au anuntat politia.
Prins greu, eliberat usor
Cercetarile anchetatorilor l-au indicat drept creierul intregii afaceri pe Tiberiu Florea, un mai vechi „client” al anchetatorilor. Desi anchetatorii il inhatasera, Florea a fost eliberat deoarece ii expirase mandatul de retinere inainte ca judecatorii sa ia vreo decizie cu privire la arestarea sa. Ulterior, desi a fost citat de mai multe ori, in ceea ce priveste eliberarea vreunui mandat de arestare, Florea nu a mai aparut in fata completului de judecata. De ieri, acesta poate iesi linistit pe strada deoarece a fost pus in liberatate fara nici o urma de saminta de scandal. (Geanina JINARU)

Comentarii