Se anunta toamna neagra in invatamint

joi, 13 ianuarie 2005, 00:00
2 MIN
 Se anunta toamna neagra in invatamint

151 de clase vor disparea
Numeroase restringeri de activitate si concedieri ale necalificatilor si suplinitorilor. Asta ii asteapta pe dascali in acest an. Cauza este scaderea importanta din ultimii ani a numarului de elevi si, in consecinta, a numarului de clase. „Situatia va fi dramatica in acest an pentru profesori”, a spus Corina Iacob, referent la serviciul plan al ISJ. Pentru anul scolar 2005 – 2006, ISJ a prevazut cu 151 de clase mai putin fata de anul scolar trecut. Daca anul trecut ISJ a proiectat 5136 de clase la invatamint primar, gimnazial si liceal, pentru acest an numarul total de clase este de 4.985. Socotind ca intr-o saptamina o clasa are in medie 30 de ore, iar norma unui profesor este de 18 ore, atunci pentru o singura clasa de elevi ISJ va fi nevoit sa renunte in 2005 la aproximativ 1,6 norme. La cele 151 de clase care vor disparea conform proiectului depus de ISJ la minister, numarul de norme ce urmeaza sa dispara este de 241. Adica tot atitia profesori si chiar mai mult.
Primii vizati sint necalificatii
Cei mai afectati vor fi profesorii care predau la gimnaziu intrucit aici va disparea si cel mai mare numar de clase: 91. Asta inseamna ca ISJ va trebui sa renunte la peste 145 de cadre didactice care predau la clasele V-VIII. Si invatatorii vor fi afectati in acest an de scaderea numarului de clase la invatamintul primar. Aici vor fi eliminate in acest an 18 clase, ceea ce va duce automat la renuntarea de catre ISJ la peste 28 de invatatori. La liceu vor fi eliminate 43 de clase, urmind ca din toamna peste 68 de cadre didactice sa-si piarda posturile. Doru Tigau, inspectorul general adjunct, spune ca numarul de clase in scadere din acest an nu ar trebui sa-i ingrijoreze chiar atit de mult pe dascalii ieseni. „In sistem avem foarte multi suplinitori si cadre necalificate, fata de care nu avem nici o obligatie contractuala. In consecinta, numarul acestora se compenseaza cu cel al numarului de norme care vor fi eliminate in 2005”, a spus Tigau. Acesta a adaugat ca singura problema va fi aceea a persoanelor care vor intra in restringere de activitate. „Acestia nu vor avea garantia ca vor putea primi un post in aceeasi zona in care predau in acest an sau ca vor prinde un post”, a spus Tigau. (Marinela RATA)

Comentarii