Topul bogatiei, pe facultati, la Universitatea „Cuza”

sâmbătă, 18 decembrie 2004, 00:00
1 MIN
 Topul bogatiei, pe facultati, la Universitatea „Cuza”

Daca in luna februarie a acestui an Universitatea inregistra un deficit bugetar de 30 miliarde lei, la evaluarea de sfirsit de an calendaristic institutia a reusit sa aiba o rezerva de 10 miliarde lei. Acest lucru se datoreaza in buna parte facultatilor care contribuie in mod substantial la fondul central al Universitatii. Este vorba de Facultatea de Drept, care a inregistrat un surplus de 26 miliarde lei, si de Facultatea de Psihologie, cu 13 miliarde lei. Sumele mari de bani ale acestor facultati provin de la numarul crescut al studentilor inmatriculati in regim cu taxa. La polul opus se afla Facultatea de Biologie, care inregistra in luna februarie un minus de 4 miliarde lei. Nici dupa ce a fost ajutata de fondul central al Universitatii cu suma de 3,5 miliarde lei, Facultatea nu a reusit sa se mentina deasupra nivelului zero, astfel ca la sfirsit de an pastreaza aproximativ acelasi deficit din februarie, adica de 3,8 miliarde lei. „Aceasta situatie se datoreaza faptului ca facultatea nu a reusit sa incaseze din taxele de scolarizare ceea ce-si planificase”, explica rectorul Universitatii, prof. dr. Dumitru Oprea. Deficite bugetare sint semnalate si la Facultatile de Fizica, Chimie si Matematica, dar aici situatia pare sa se redreseze, intrucit diferentele de la aproximativ 9 miliarde la inceputul anului au fost reduse in prezent la 6 miliarde de lei. „Stam bine la nivel de Universitate pentru ca stam foarte bine la nivelul unor facultati”, precizeaza rectorul Oprea. (Cristina ORHEANU)

Comentarii