Un monument emblema al Iasului e lasat in paragina de ani buni

joi, 24 martie 2005, 00:00
3 MIN
 Un monument emblema al Iasului e lasat in paragina de ani buni

Aula Bibliotecii Centrale Universitare, un lacas emblema al Iasului sta sa se darime. Situata la parterul cladirii, in partea stinga, construita la inceputul anilor „30 si avind o capacitate de 450 de locuri, Aula este una din salile prioritare pentru reparatii, fiind intr-o stare acuta de degradare. Ministerul Educatiei nu a mai alocat insa fonduri in acest scop de peste doi ani. Din acest motiv, lucrarile de consolidare au fost oprite in 2003, dupa ce fusese reparat doar demisolul.
La inceputul anilor „90, in Aula Bibliotecii Centrale isi desfasurau conferintele, la Iasi, majoritatea partidelor politice aparute dupa Revolutie. Acum, pe masa prafuita de la prezidiu nu mai stau foile cu discursurile politicienilor, ci doua covoare persane strinse neglijent. Scaunele, confectionate din piele de Cordoba precum la Palatul Parlamentului, pe care odinioara stateau participantii la diverse conferinte, nu mai sint asezate in semicerc, ci imprastiate de-o parte si de alta a incaperii. Unele dintre ele au bratele sau spatarul rupte. Aula BCU este una din salile cu cea mai buna acustica din Iasi, fiind odinioara locul preferat de desfasurare a multor manifestari din Iasi. „Din orice parte a incaperii ai vorbi, toata lumea te aude perfect”, spune Nicoleta Popescu, directorul adjunct al BCU. Aula bibliotecii, care renovata ar putea gazdui din nou evenimente culturale, sustineri ale tezelor de licenta si doctorat, conferinte, nu are acum nici sistem de iluminare, nici caldura. Peretii impodobiti cu flori suflate in aur s-au ridat dupa ultimele cutremure puternice. In partea stinga a salii iti sar in ochi gaurile din perete. „Acestea au fost facute cind s-a inceput consolidarea cladirii. Lucrarile au fost oprite insa in 2003, din lipsa de bani. Nu e onorabil ca aceasta sala sa nu fie terminata”, spune Nicoleta Popescu, adaugind ca numai pentru ridicarea schelelor in Aula, acum doi ani ar fi fost nevoie, potrivit estimarilor firmei de constructii care a cistigat licitatia – Conest – de 6 miliarde lei. „Acum, aceasta suma este irelevanta”, completeaza directorul adjunct. Starea in care se afla Aula e caracteristica aproape intregului parter al Bibliotecii Centrale, pentru ca doar pina aici s-a ajuns cu lucrarile de consolidare incepute in 1997. Doar demisolul a fost finalizat. Cupola Bibliotecii sta si ea sa se darime, iar peretii cladirii de la parter care dau spre Copou sint coscoviti in intregime. „Am facute nenumarate memorii pentru a atrage atentia asupra starii in care se afla Bibiloteca. In zadar, insa”, spune Alexandru Calinescu, directorul BCU. Ministerul Educatiei, de care apartine institutia, nu a mai alocat fonduri pentru constructiile la cladire din 2003. „In 2004 nu am primit nici un ban”, completeaza Nicoleta Popescu. Nici in bugetul pentru acest an, BCU nu are prevazute fonduri pentru reparatii, dupa cum spune prefectul Radu Prisacaru. „Nu sint prevazute fonduri in buget, insa BCU reprezinta o prioritate pentru noi. Astfel ca la jumatatea anului, prin mai – iunie, vom lua in discutie posibilitatea de a include cladirea intr-un program de reparatii, alaturi de alte monumente ale Iasului. Deocamdata ne concentram asupra altor cladiri: Mitropolia, Biserica Holboca, Filarmonica si Palatul Culturii”, a spus prefectul Prisacaru. Acesta a adaugat ca va discuta problema Bibliotecii Centrale Universitare si cu ministrul Culturii, Mona Musca, ce va fi prezenta la Iasi la sfirsitul acestei saptamini. (Marinela RATA)

Comentarii