Judetul a ramas fara sefi

sâmbătă, 17 ianuarie 2009, 01:06
2 MIN
 Judetul a ramas fara sefi

Atit prefectul interimar Marius Bodea, cit si subprefectul Vasile Etcu au intrat de vineri in concediu. Primul dintre ei si-a luat concediu medical, iar cel de-al doilea a intrat in concediu de odihna. Ambii si-au luat liber de la indatoriri in ziua in care se astepta numirea de catre Guvern a noilor prefecti si subprefecti. Principala institutie a judetului a ramas sa fie condusa prin corespondenta.

Dis-de-dimineata, angajatii Prefecturii puteau pleca linistiti acasa, neavind nici un sef care sa le ceara socoteala. Marius Bodea a dus un certificat medical la serviciul Resurse umane.

Potrivit surselor din institutie, prefectul interimar are scutire de la medic pentru doua saptamini, pina pe 29 ianuarie. Potrivit ierarhiei din institutie, atunci cind prefectul nu isi poate exercita prerogativele, atributiile sale sint delegate unuia din subprefecti. Cum judetul are un singur subprefect, in persoana lui Vasile Etcu, acesta ar fi trebuit sa-l inlocuiasca pe Bodea pina la sfirsitul lunii.

Exact in acelasi timp cu prefectul insa, si Etcu si-a luat concediu. Sanatos, acesta a ales varianta unui concediu de odihna, pe o durata de 22 de zile lucratoare. Indeplinirea atributiilor prefectului ar fi ramas astfel in aer.

Pentru ca totusi cineva sa conduca Prefectura si sa semneze actele curente, Bodea si-a luat concediul medical in ambulator. Astfel, mapa zilnica de acte fie ii poate fi dusa la semnat acasa, fie prefectul trece pe la birou doar pentru a parafa documentele.

Potrivit reprezentantilor Prefecturii, vineri Bodea nu a avut nici un act de semnat. "Astazi (n.r. vineri) domnul prefect nu a fost in institutie. Nici nu i-a dus nimeni nici o mapa acasa pentru ca nu au fost acte de semnat", a declarat sefa de cabinet a prefectului, Gabriela Chelaru. Nici prefectul si nici subprefectul nu au raspuns ieri la telefon pentru a comenta situatia.

In ceea ce priveste numirile membrilor PDL Cristian Angheluta si Dumitru Tomaseschi in posturile de subprefecti, lucrurile nu erau definitivate vineri. Guvernul nu a discutat noile numiri in functiile de prefecti si subprefecti, ordinea de zi a sedintei de vineri referindu-se in principal la proiectul bugetului de stat pe anul 2009.

"Nu stiu deocamdata nimic oficial despre schimbari sau numiri. Cert e ca nimeni nu va fi dat afara, pentru ca persoanele care ar fi vizate vor ramine in corpul functionarilor publici la dispozitia executivului. Concediile prefectului si subprefectului nu impiedica cu nimic aplicarea mobilitatii. Eu le doresc amindorura tot binele posibil si insanatosire grabnica domnului Bodea", a spus vineri seara Dan Cirlan, liderul filialei locale a PDL.

Comentarii