Razboi intre Simirad si coalitia PSD-PDL

miercuri, 26 august 2009, 23:01
4 MIN
 Razboi intre Simirad si coalitia PSD-PDL

"Membrii PSD au declarat la partid ca in campania electorala a promis bani pentru proiecte si scoli, nu pentru sedii", a explicat votul liderul PSD Iasi, primarul Gheorghe Nichita. Simirad se mai poate baza doar pe consilierii PNL. "Doua treimi din CJ gindeste si una e reprezentata de un presedinte ilogic si absurd", a apreciat Dan Carlan. 

Alianta PSD-PDL a inceput oficial razboiul cu seful Consiliului Judetean. Proiectul prin care imobilul de pe strada Vasile Alecsandri urma sa fie transformat intr-un sediu pentru Consiliul Judetean a fost respins de alianta, desi reprezentantii PSD au propus aminarea luarii unei decizii. Scandalul pe tema sediului a fost intetit de seful CJ, care i-a acuzat pe consilieri ca sint marionetele intereselor celor doi sefi ai PSD si PDL, respectiv primarul Gheorghe Nichita si Dan Carlan. Inceputa cu respingerea in bloc de catre PSD si PDL a cererii fostului vice liberal Victor Chirila de a fi revocata hotarirea prin care a fost debarcat, sedinta CJ a avut in prim-plan ctitoria marca Simirad.

"Ati fost transformati in masa de manevra"

Investitia in renovarea sediului, estimata la 9,5 milioane de lei, nu a trecut ieri de votul plenului, alianta PSD-PDL trimitindu-l pe Simirad dupa bani europeni pentru "ctitoriile pe timp de criza". "Consideram ca investitia nu este oportuna acum, pe timp de criza. Banii din acest proiect ar trebui sa mearga la primarii pentru cofinantarea proiectelor sau la scolile care nu au cu ce sa inceapa anul scolar. Cladirea este un monument istoric si va fi renovata, dar deocamdata cerem aminarea proiectului", a cerut Cristian Stanciu, consilier PSD. Schimbarea atitudinii consilierilor PSD si PDL fata de proiect a fost taxata de Simirad, care i-a acuzat pe acestia ca voteaza nu dupa propria vointa, ci dupa ordine politice, facind trimiteri la sefii PSD si PDL. "Ati fost transformati in masa de manevra, si printre dumeavoastra sint chiar si profesori universitari. Eu am lasat ceva in urma de cind am fost primar. In sediul acela nu ma voi lafai eu. Oricum, voi pune acolo un afis pe care sa scrie «Cladire supusa demolarii de doua persoane», carora le voi da si nume. Daca banii erau pentru fotbal se dadeau cu galeata, cum se dau unora care intra cu masina in stilp de beti ce sint. Intentionez sa dau CJ in judecata pentru nepasarea de care da dovada in ce priveste un monument pe care ne-am batut 10 ani in instanta. Eu nu accept santajul politic. Votam sau cu «da» sau «nu»", a cerut oficialul judetean. Simirad nu a mentionat "cele doua persoane" la care facea referire, dar cei din sala au inteles aluzia la liderii filialelor judetene ale PSD si PDL, Gheorghe Nichita si respectiv Dan Carlan.

In final, proiectul de refacere a cladirii din Alecsandri a fost respins de 19 consilieri ai PSD si PDL. Alaturi de Simirad au ramas doar cei 9 consilieri ai PNL. Impotriva sediului au votat pina si cei doi secunzi ai lui Simirad, vicepresedintii Adascalitei (PSD) si Serban (PDL). "Vreau sa spun ca de acum asa va fi. Consiliul nostru este mort. Ce hotariti in comisie este dupa constiinta. Dupa aceea are loc reuniunea de partid in care se dicteaza de catre un singur om ce pozitie sa se voteze, iar, oamenii ca sa nu-si piarda postul, voteaza asa", a punctat Simirad dupa respingerea proiectului.

O noua sedinta a CJ, luni

Replica sefului din Palatul Roznovanu a venit chiar dupa sedinta CJ. "Membrii PSD au declarat la partid ca in campania electorala a promis bani pentru proiecte si scoli, nu pentru sedii. Decizia privind proiectul Alecsandri nu este a lui Nichita Gheorghe, ci a Biroului Permanent Judetean al PSD", a declarat seful filialei locale a PSD, primarul Gheorghe Nichita. Refuzind sa comenteze aluziile facute de seful CJ, liderul local al PDL a precizat insa ca starea de normalitate ar fi ajuns in CJ abia odata cu actuala alianta. "Nu comentez aluziile lui depersonalizate. Stiu ca a spus ca nu mai exista consiliu. Parafrazind un dicton celebru, as zice «refuz, deci exist». Abia din aceasta pozitie pot spune despre CJ ca functioneaza obiectiv. Faptul ca PDL a respins proiectul nu este o noutate. I-am spus domnului Simirad de la inceput ca nu blocam zeci de miliarde intr-un sediu, cind avem atitea de facut in scoli. Daca el crede ca este util un sediu, este problema lui. Reiese de aici ca sint doua scoli de gindire: una care spune ca doua treimi din CJ gindeste si una reprezentata de un presedinte ilogic si absurd", a declarat seful PDL, Dan Carlan.

Potrivit vicelui Constantin Adascalitei, proiectele aliantei privind banii pentru scoli si primarii vor fi prezentate luni, intr-o sedinta extraordinara convocata pentru ratificarea unui raport privind situatia proiectelor de investitii derulate de CJ, care va ajunge la Guvern. Dupa o lunga serie de dezbateri, consilierii judeteni au aprobat si Planul de transport public judetean, dupa ce traseul Iasi-Ciurea a fost anulat. In locul acestuia a fost ratificat prin hotarire de consiliu traseul Iasi-Piciorul Lupului, atribuit initial prin dispozitia sefului CJ catre RATP. Plenul a mai aprobat si alocarea a circa 740.000 lei pentru repararea DJ 282 F pe tronsonul Vladeni-Andrieseni si a DJ 249, inte localitatile Bosia si Ungheni. Alocarea a circa 130.000 de lei pentru o lucrare facuta deja de SC Moldoconstruct nu a fost aprobata de plen. Costurile suplimentare invocate de constructor la lucrarea de circa 2 milioane de lei de pe DJ 248 Vinatori-Horlesti au fost refuzate de consilieri, acestia amininind proiecul si cerind verificari in teren. Tot ieri, componenta plenului s-a schimbat, dupa demisia consilierului PDL Aurora Matei partidul desemnind un nou consilier in persoana lui Ioan Gavril.

Comentarii